– Toată lumea din Louisiana știe cine este Samedi, a spus Charbou. Samedi este baronul Samedi, unul dintre vrăjitorii voodoo. Spiritul morții. Un spirit malefic, căruia i se atribuie cele mai cumplite nelegiuiri și a cărui reprezentare cu siguranță ați văzut-o de un milion de ori în timpul carnavalului sau de Halloween. Un schelet cu găvanele goale, cu un joben pe cap și cu un trabuc în gură. Uneori mai apare reprezentat și cu smoching sau frac… Sunt sigur că toți copiii știu despre cine e vorba. E un personaj din folclorul nostru, așa cum în Irlanda sunt spiridușii verzi. A făcut o pauză și l-a privit pe Bull. Apoi mai este și legenda lui Samedi, organizația secretă, Casa Neagră, sau Biserica Neagră, cum îi spun unii. Bănuiesc că orice polițist din Louisiana a auzit cel puțin o dată că
toate cazurile nerezolvate i se pun în cârcă lui Samedi. Neputința de a clarifica unele cazuri de dispariție a condus la bănuiala că ar exista o rețea de pedofilie, de prostituție juvenilă sau cu fete foarte tinere. Dar eu cred că Samedi nu există, a conchis Charbou. Basme pentru polițiști: o presupusă organizație criminală
secretă, foarte puternică și căreia i se pot imputa crime nerezolvate. O stafie.
Nici o investigație oficială nu a reușit să aducă vreo dovadă despre existența sa.
Bull, acum mult mai cooperant, a precizat:
– Eu mereu am acceptat că s-ar putea să existe un sâmbure de adevăr în toate aceste povești. Se știe că multe rețele criminale operează din umbră ani de zile, fără ca existența lor să ajungă să fie dovedită, poate tocmai din cauza investigațiilor. Poate că Samedi avea legătură cu așa ceva, dar restul din ce se spunea despre el e o legendă, fără îndoială. Până atunci, pentru mine era doar o organizație fictivă, imaginară. Până când a apărut Jerome Lirette. Jerome ne-a
spus că, în urmă cu două nopți, niște indivizi au dat buzna în casa lui, noaptea, târziu, imediat după trecerea uraganului. Exact ca în cazul de astăzi. În acel moment, în casă se aflau maică-sa, bunică-sa, sora lui, Médora și două prietene de-ale ei, plus Jerome, împreună cu doi dintre locțiitorii lui. Nu aveau curent electric și nici telefoanele nu funcționau, însă casa rezistase în fața uraganului.
Au auzit o bufnitură puternică și s-au gândit că o rafală din coada uraganului a distrus ușa. Primul lucru pe care l-au făcut cei care au dat buzna în casă a fost să-i împuște în cap pe cei doi locțiitori. Apoi, însuși baronul Samedi a intrat în casă, însoțit de alte trei persoane. Jerome a spus „cu înfățișare neobișnuită“, dar a refuzat să ne ofere o descriere. Printre țipetele de groază ale mamei și bunicii, cei care-l însoțeau pe Samedi le-au înconjurat pe fete și le-au scos afară din casă, în timp ce baronul, sau bărbatul îmbrăcat precum baronul Samedi, stătea în picioare în mijlocul încăperii, încântat de haosul din jurul său, ca și cum s-ar fi amuzat nespus. Maică-sa și bunică-sa au încercat să se opună, dar au fost lovite fără
milă. Bunică-sa s-a prăbușit pe jos, moartă, maică-sa s-a ales cu o claviculă și o mână rupte. Ne-a mărturisit, printre lacrimi, că el nu a făcut nimic, că a fost pur și simplu șocat de ceea ce vedea și că fusese paralizat de spaimă. Brusc, în timp ce indivizii plecau pe unde veniseră, a auzit țipetele surorii lui. Médora, îngrozită, îi cerea să-i sară în ajutor, dar el a fost incapabil să o ajute. A spus că
țipetele surorii sale i se întipăriseră în suflet. I-am făcut testul poligraf, deși știam că nu avea rost: era evident că el credea că spune adevărul. Se simțea umilit și tulburat și era evident că tot ceea ce povestea îi provoca o rușine cumplită și se simțea dezonorat, ca să nu mai spun că nici un traficant de talia lui nu ar face o asemenea farsă prin care să-i pună procurorului pe tavă jumătate din afacerile sale. Am verificat spusele lui. Cazul fusese clasat drept o răfuială între traficanți de droguri. Jerome îi spusese șerifului că niște indivizi intraseră noaptea târziu în casa lui, îi uciseseră pe prietenii săi și pe bunică-sa și o răniseră grav pe maică-sa. Nu pomenise nimic despre dispariția Médorei, nici a celorlalte două fete.
Când șeriful l-a întrebat despre sora sa, Jerome i-a zis că se afla la o rudă, în Saint Bernard. La morga din Saint Gabriel, în Terrebonne, se aflau cele două
cadavre ale locțiitorilor lui Jerome. Șeriful autorizase o firmă de pompe funebre să ridice cadavrul Ameliei Lirette, bunica lui Jerome. Faza este că rănile cadavrelor coincideau cu povestea lui Jerome și celelalte două fete lipseau de acasă. Ne-am dus la spital, iar declarația mamei lui Jerome a fost și mai ciudată, pentru că ea chiar ne-a spus cum arătau însoțitorii bărbatului îmbrăcat ca Samedi: doi indivizi cu cagule și trei persoane nevii, chiar așa a zis. Așa că, tratând cu multă suspiciune declarația lui Jerome, am început o investigație pentru răpirea Médorei Lirette și a celor două fete, despre care eram convinși că
fuseseră victime colaterale. La început, am tratat cazul ca pe unul de sechestrare,
bănuind că afacerile lui Jerome aveau legătură cu dispariția surorii sale. Mai ales pentru că inșii ăia din Baton Rouge, care se dovediseră extrem de doritori să facă
afaceri, dispăruseră de pe fața pământului. Ancheta ne-a condus spre posibilitatea existenței unei organizații criminale care, folosindu-se de persoanele sechestrate, din familiile traficanților, înghițea traficanții de nivel mediu și mare și rețelele lor de distribuție. E o practică extinsă în Mexic, Brazilia și Columbia în rândul cartelurilor de droguri. Au început să ajungă la urechile noastre zvonuri despre Biserica Neagră, Casa Neagră, Samedi… Dar organizația era o stafie, pur și simplu nu exista, chiar dacă în toate țările din lume și în toate polițiile posibile circulă o legendă pe seama căreia se pun cazurile inexplicabile, cum se dovedea a fi și al nostru. O fundătură. Până când un agent FBI ne-a făcut să abordăm cazul din alt punct de vedere, adică nu l-am mai tratat ca și cum nu ar avea foarte mult de-a face cu Jerome, ci cu Médora. Ați avut dreptate, a recunoscut Bull privind-o pe Amaia, eu și Dupree ne cunoaștem de mult timp.
– De zece ani, a spus ea.
El a încuviințat.
– Dupree și Carlino au fost agenții FBI trimiși să ajute la rezolvarea cazului Médorei Lirette.
Johnson a clătinat din cap.
– Nu-l știu pe agentul Carlino.
– Pentru că agentul Frank Carlino și Jerome Lirette au murit în urmă cu zece ani, în timp ce investigația era în plină desfășurare, iar agentul Dupree a fost cât pe ce să-și piardă și el viața.
47. Petit bon ange. Îngerașul bun Spitalul Charity, New Orleans
Ușa s-a deschis și doi medici s-au oprit în fața lor.
– Îmi vine să cred că dumneavoastră veniți de la circul ciudățeniilor, a spus unul dintre medici.
Amaia nu a înțeles gluma, dacă o fi fost o glumă. I-a adresat glumețului o privire asasină.
– Nu vă supărați, dar ne-ați adus trei bolnavi și niciodată până acum n-am mai avut parte de atâtea ciudățenii deodată.
– Cum se simte agentul Dupree? a întrebat Johnson, înainte ca Amaia să apuce să spună ceva.
– Am vești și bune, și rele. Se pare că prietenul dumneavoastră a suferit un infarct miocardic acut, există toate simptomele infarctului, doare ca un infarct, însă vestea bună este că nu e, de fapt, un infarct. Prietenul dumneavoastră are ceea ce se numește sindromul inimii frânte sau cardiomiopatia Takotsubo.
Prezintă simptome similare unui infarct, cum ar fi dureri în piept și dificultăți de respirație. Se crede că este cauzat de creșterea numărului de hormoni ai stresului, cum este adrenalina… Arterele nu se blochează, însă mușchiul cardiac este afectat și slăbește până într-acolo încât ventriculul stâng capătă o formă conică, de aici și numele sindromului, takotsubo fiind un soi de amforă pântecoasă și cu gâtul strâmt care se folosește în Japonia pe post de capcană pentru prinderea caracatițelor. Forma conică face ca animalul, odată intrat în capcană, să nu mai poată ieși. Inima prietenului dumneavoastră este comprimată pe jumătate, literalmente.
Johnson a privit-o copleșit pe Amaia.
– Pe jumătate…, a șoptit.
Celălalt medic a intervenit:
– Când am examinat zona, am observat că are cicatrici de la o rană mai veche, formată din cinci puncte, cum ar fi cinci împunsături, însă la nivel intern ecografia nu a revelat nimic. Poate știți ce i s-a întâmplat.
Amaia s-a uitat la Johnson, dar acesta a făcut un gest negativ.
– Nu știu, tot ce știu este că în ultimele zile s-a plâns că îl doare o cicatrice veche.
– Așa este, a spus Amaia, amintindu-și de scena cu predicatorul din fața barului de striptease de pe strada Bourbon.
S-a uitat cu atenție la Bull, care s-a lăsat ușor pe spate, aproape imperceptibil, și și-a aplecat capul în jos.
– Ne-a atras atenția, a continuat medicul, asemănarea dintre rana prietenului dumneavoastră și cea a bătrânului pe care l-ați adus. Cinci puncte de apăsare intensă, fisuri, ca extremitățile unei stele-de-mare. Au tras în el cu un pistol Taser cu electroșocuri?
Au negat cu toții.
– Ați încercat să-l reanimați pe bătrân?
