– Îl văd pe Lenx în stare să-l provoace, a răspuns Amaia. Trebuie să recunoaștem că un incendiu care-ți devastează casa și te desfigurează este un alibi perfect pentru un nou început, pentru acte de identitate noi, pentru un nou chip… Cred că Lenx era atât de sigur pe el încât chiar nu-i păsa de aspectul său exterior.
– Nu cred să fi fost multe incendii în Boston în ziua în care a dispărut Lenx, și în care au murit zece persoane. Degetele lui Johnson au început să alerge pe tastatură. Am găsit. Incendiu într-un bloc vechi. Zece morți, trei răniți, dintre care doi cu răni ușoare și unul cu răni grave; un bărbat ale cărui inițiale corespund celor lui Brad Nelson, a ieșit din clădire pe propriile-i picioare, dar a leșinat imediat ce a ajuns afară. Pompierii au apucat să-l ia de acolo înainte ca blocul să se prăbușească. Corpurile unora dintre victime au fost găsite doar parțial și nu s-a reușit identificarea tuturor, se pare că în bloc locuiau și câțiva fără acte. Nu vreau să spun că s-a întâmplat așa, dar mi se pare destul de simplu să furi identitatea cuiva dispărut într-un incendiu. A putut să se furișeze în clădire când incendiul deja nu mai putea fi oprit, să se aleagă cu arsurile și să
iasă exact la timp pentru a putea fi salvat de pompieri. Sună aproape incredibil,
dar, așa cum a spus Salazar, un om ca Lenx ar fi în stare de așa ceva și de mult mai mult.
Detectivul Bull a apărut din nou în cadrul ușii și l-a privit nerăbdător pe Dupree.
Nici unul dintre ei doi nu a spus nimic. Agentul a ridicat o mână, cerându-i să
mai aștepte.
– Continuă, Johnson.
Johnson și-a pus vârful limbii pe buza de sus, sub mustața deasă, și timp de câteva secunde s-a uitat la expresia lui Bull, care rămăsese în cadrul ușii. Într-un târziu și-a luat ochii de la Bull și a continuat.
– Toate astea m-au făcut să mă gândesc la ceva ce a spus Joseph Andrews. Din întrevederea cu Nelson, i-a rămas în minte faptul că acesta îi dăduse de înțeles că
poate ar fi fost mai bine să fi murit împreună cu familia. Joseph nu a vorbit despre nimic clar în legătură cu asta, mai degrabă a simțit că Nelson a vrut să-i transmită așa ceva, și îmi mai amintesc că inclusiv Nelson a zis ceva de genul, atunci când am vorbit cu el.
– Nu sunt de acord, a spus Amaia. A fost mai degrabă constatarea unui fapt: băiatul era deprimat și ar fi sfârșit rău dacă o ținea tot așa.
– Apoi mai e și faza că s-a decis să se facă voluntar pentru intervenții de urgență
în caz de catastrofe exact în urmă cu opt luni, a continuat Johnson, când au început asasinatele și când familia lui a început să se destrame, ca și cum povestea s-ar fi repetat. O plecare într-un alt stat, care poate să fi fost chiar New Jersey, confirmarea faptului că a fost la Killeen, acolo unde a fost ucisă familia Mason. Încă nu avem datele pe care Tucker ar fi trebuit să ni le trimită deja, lista cu învoirile începând de când s-a mutat, însă deocamdată totul se potrivește. Cei din echipele de salvare au o valijoară și o insignă; formația lui profesională îl ajută să se orienteze acolo unde au loc catastrofe, iar un polițist, mă rog, cineva dintr-o echipă de salvare, mereu va fi bine-venit, a spus Johnson fixând-o pe Amaia cu privirea. Chiar dacă presupusul salvator are o față plină de cicatrice, ca Nelson.
– Cred că dacă știi cum să te folosești de un asemenea chip, poate fi în avantajul tău, a spus ea. În momentele în care asupra unei familii s-a abătut nenorocirea, este vulnerabilă, cu casa distrusă, exact atunci apare brusc cineva care poartă pe chip urmele unei nenorociri similare. Dacă știe cum să se comporte, poate chiar
să stârnească sentimente de compasiune și să profite de avantajul că nu li se pare un tip sănătos tun, un necunoscut, cineva care nu a suferit la rândul său… Exact genul de încredere de care ai nevoie pentru a dezarma o familie. Dar chiar și așa, nu trebuie să ne pripim. Încă nu știm dacă a fost la New Jersey și, chiar presupunând că a fost, ar putea fi vorba de o întâmplare, o întâmplare cam suspectă, e drept, așa cum e și faptul că acum se află la New Orleans. Trebuie să
localizăm urgent echipa, dar cu discreție maximă, fără ca Nelson să-și dea seama că suntem pe urmele lui. Trebuie să aflăm când și cum au ajuns și unde vor sta pe durata uraganului, bănuiesc că într-un loc foarte asemănător cu acesta.
– Domnule agent Dupree, a insistat Bull din prag.
– Continuați, a spus Dupree ridicându-se în picioare și ieșind împreună cu Bull.
Amaia i-a urmărit cu privirea pe cei doi bărbați. Se opriseră foarte aproape unul de celălalt, își vorbeau fără să se privească, fiecare se uita peste umărul celuilalt, într-o atitudine de mare încredere și de multă intimitate. Bull îi spunea ceva lui Dupree, care dădea din cap cu gravitate. La un moment dat, Dupree s-a uitat spre ea și privirile li s-au intersectat. Nici unul dintre ei nu și-a ferit privirea, doar că
Dupree i-a făcut un semn lui Bull și amândoi au dispărut din raza privirii ei.
Charbou a intrat cu un pachet de sendvișuri. Dacă se intersectase pe hol cu colegul său, în timp ce acesta vorbea cu Dupree, nu a lăsat să se vadă că asta l-ar fi mirat.
Johnson s-a frecat la ochi și a pus un semn între paginile dosarului pe care-l citea. Pe copertă era scris îngroșat cu un marker: „Familia Miller“. A luat un sendviș și, imitându-l pe Charbou, s-a așezat pe un pat de campanie.
– Ar trebui să încercați să vă odihniți puțin, e aproape trei dimineața și ne așteaptă o zi grea, i-a spus Amaiei, care continua să privească spre hol.
– Cred că ar trebui să încercăm să localizăm echipa de intervenție în caz de catastrofe din care face parte Nelson, a răspuns ea cu oboseala citindu-i-se pe chip.
– Am impresia că tocmai asta fac agenții Tucker și Emerson, a răspuns Johnson cu malițiozitate. Ne vor suna când vor ști ceva.
– Dar dumneavoastră ați găsit ceva? a întrebat, arătând spre teancul de dosare cu numele familiilor scrise pe copertă.
El a dat negativ din cap și și-a strâns buzele înainte de a răspunde.
– Nimic important, erau familii obișnuite, cu probleme obișnuite: soții Miller au depus cererea de divorț cu un an înainte de asasinate. Dar au ajuns să suspende procesul de divorț pentru că începuseră să meargă la ședințe de consiliere familială. Familia Mason avea probleme economice, tocmai li se pusese a doua ipotecă pe fermă. Se pare că aveau greutăți în a-i plăti fiului cel mare studiile, iar mezinul avusese ceva conflicte la școală, comportament inadecvat, încăierări…
Despre familia Andrews știm ce ne-a spus Joseph. Cei din familia Allen au avut și ei parte de complicații: în urmă cu un an, soția a fost operată la sân, a făcut chimioterapie, părea că tratamentul dăduse roade, numai că toate astea au afectat randamentul școlar al copiilor și comportamentul lor. Cei doi băieți au împrumutat un tractor de la un vecin și au ieșit cu el pe câmp. S-au răsturnat și unul dintre băieți și-a prins un picior sub tractor. A trebuit operat, dar și-a revenit complet. Am mai primit și informațiile pe care au reușit să le adune despre familia din Tampa, cam aceleași lucruri: o familie obișnuită, amenzi pentru parcare neregulamentară, un litigiu cu primăria pentru construcția unui debarcader, plus cei trei copii adolescenți. Fata a fost reținută o singură dată
pentru că a încercat să fure un ruj dintr-un supermarket și cam atât. Ah, ba nu, așa cum ne-a spus băiatul, bunica lui nu locuia cu familia Andrews în Galveston, dar asta nu înseamnă că era ușor de prevăzut că se afla la ea acasă și că urma să
se mute cu familia peste câteva zile. Și dacă vă folosește la ceva, nici în familia Nelson nu există bunici: părinții lui au murit când el avea douăzeci de ani; și nu are nici frați sau alte rude. Ceea ce îi vine de minune dacă el este Martin Lenx și a luat această identitate. Mama soției lui Nelson, Sarah Nelson, pe numele de fată Sarah Rosenblant, a murit pe când fetița ei era mică. Pe fată și pe frații ei i-a crescut tatăl lor, în Florida. Apropo, Stephen Rosenblant este senator republican de Florida.
Bill Charbou a scos un șuierat lung, urmat de un zâmbet larg.
Johnson a schițat un zâmbet pe sub mustață, însă a continuat ca și cum nu l-ar fi auzit pe Charbou.
– Vreau să fac un tabel cu „presupusele delicte“ și cu datele când au fost comise și să le compar cu datele de la familii, în încercarea de a stabili dacă există vreo
legătură între „păcatele“ acestor oameni și motivul pentru care îi condamnă
compozitorul.
Tot timpul cât a vorbit, Johnson a ținut sendvișul în mână, iar după ce a tăcut a mușcat din el, dând astfel de înțeles că nu mai are nimic de adăugat.
Charbou i-a dus ideea mai departe.
– Credeți că lucruri de felul acesta, divorț, un litigiu cu primăria, niște copii care fac un accident cu tractorul vecinului sau o fată care fură un ruj dintr-un supermarket pot fi motivele pentru care compozitorul îi condamnă la moarte? Eu îmi fac veacul pe străzi, știu cum se comportă peștii, traficanții, târfele și drogații; știu la ce să mă aștept de la ei și, într-un fel, mai știu și cum gândesc.
