– N-o suport.
Mărturisirea lui a fost atât de sinceră, de lipsită de justificări și de orice artificiu, încât Amaia și Charbou au izbucnit în râs.
– Stați puțin, l-a rugat Charbou, după ce a reușit să se oprească din râs. Nu o suportați așa cum nu suporți pe cineva din cauza parfumului pe care-l folosește, ori din cauza vocii, ori pentru cum soarbe din cafea? Sau o urâți cu adevărat?
Johnson a întârziat câteva secunde înainte de a răspunde.
– Vreau să cred că nu urăsc efectiv pe nimeni, mă rog, pe pedofili, da, pe ucigașii în serie și pe dușmanii Statelor Unite. Se simțea din voce că zâmbea spunând toate astea. Agenta Tucker nu-mi pică bine pentru că nu e loială.
Amaia a stat o clipă pe gânduri.
– Loialitatea mi se pare un concept abstract, cel puțin așa cum puneți dumneavoastră problema acum. Înțeleg să le fii devotat oamenilor care țin la tine, familiei, prietenilor de o viață…, dar, chiar dacă este pentru prima dată când lucrez într-o echipă – sigur că am făcut practica muncii în echipă în timpul studiilor și apoi chiar am lucrat în echipă, așa că înțeleg importanța unui comportament corespunzător și a unei atitudinii ferme –, dar niciodată nu am simțit, și nici nu mi s-a cerut, un asemenea grad de dăruire.
Johnson nu a fost de acord.
– Spuneți că nu știți prea multe despre subiectul ăsta, și totuși, în orele de când
lucrați cu noi, v-ați dovedit mai loială decât a făcut Tucker în toată viața ei. Ca să
nu mai zic că a sunat la Galveston, știind că Dupree spusese că va vorbi el cu căpitanul, a spus Johnson și a pufnit. Implacabila Tucker. Credeți-mă că dacă cei de la Centrul Național pentru Uragane ar ști de existența lui Tucker, ar fi dat uraganului numele ei. Implacabilă și la fel de distructivă. Genul acesta de lipsă
de loialitate prejudiciază investigația; faptul că a trecut peste echipă și s-a grăbit să sune pentru a-și aroga unele merite ar fi putut cauza o atitudine extrem de reticentă din partea căpitanului Reed, sau chiar să-l facă să se închidă cu totul în sine. Dar cu asta ori fără asta, adevărul este că nu o suport! Nu ați observat cum s-a comportat în timpul convorbirii? A spus că atitudinea lui Nelson i s-a părut suspectă, dar de ce nu ne-a spus mai devreme, pentru ca întreaga echipă să o apuce în direcția asta? Doar știu foarte bine că e inteligentă și că întotdeauna gândește înainte de a acționa. Există un motiv pentru care face toate astea: Tucker e o carieristă și vă garantez că o să trimită un raport personal, din care va reieși limpede fiecare contribuție a ei la înaintarea investigației. Nu este loială
nici lui Dupree, nici echipei.
Amaia a aprobat dând din cap, gânditoare.
– Dar Emerson?
A auzit cum Johnson a pufnit și a fost sigură că, în același timp, dădea negativ din cap.
– Emerson este servil; nu strălucește prin nimic, dar știe cum să lucreze într-o echipă. Mai știe și că nu e atât de inteligent precum Tucker și că dacă nu ar sta în umbra ei, nu ar avansa niciodată, așa că rămâne mereu la dispoziția ei. Emerson este slugarnic și nu e cine știe ce isteț, dar este loial.
Amaia părea să se gândească la ce auzise.
– Dumneavoastră îl cunoașteți foarte bine pe Dupree. El ce zice, de ce o ține în echipă?
– Dupree e interesat doar de investigarea cazului în curs, iar pentru asta, agenta Tucker e foarte bună. Altceva nu-l interesează, a spus și a făcut o scurtă pauză.
Tucker trăiește pe spinarea lui, dar lui pare să nu-i pese.
– Stați, a spus Charbou râzând, ăsta e un adevărat complot.
Amaia a spus lucrurilor pe nume:
– Credeți că Tucker vrea să-i ia locul lui Dupree?
Johnson a râs mânzește.
– Una e să vrea și alta e să poată. Tucker e o investigatoare excelentă, dar Dupree e un ac, un ac în carul cu fân. Un agent ca Dupree apare o dată la cincisprezece–douăzeci de ani. Pur și simplu e de alt nivel. Tucker mi se pare neloială și chiar așa este. E neloial să-ți urmărești propriile interese folosindu-te de o investigație în desfășurare. Să nu mă înțelegeți greșit, Salazar, eu nu sunt un ac, dar nici un slugarnic nu sunt. N-aș aplauda niciodată pe un intrigant, numai cu scopul de a avea o umbră în dosul căreia să mă ascund.
Amaia, recunoscând vorbele pe care Dupree i le spusese pe palier, a dat din cap că a înțeles.
– Și ce credeți că pune acum la cale șeful nostru? a îndrăznit ea să întrebe, poate pentru că era la adăpostul întunericului de care se temea atât de tare. Bănuiesc că
ați văzut cum a șușotit cu detectivul Bull.
– Subinspectoare Salazar, trebuie să înțelegeți un lucru despre Dupree: el e preocupat mereu de ceva în plus, e cu un pas în fața noastră, ba chiar cu o zi înaintea noastră. Cred că de asta pare mereu îngrijorat, de parcă ar fi Atlas cu bolta cerească pe umeri.
– Am observat și eu că zâmbește cam rar…, a spus Charbou.
– Mă rog, el oricum e un tip serios, însă adevărul este că de când am ajuns la New Orleans pare mult mai circumspect decât de obicei.
Amaia i s-a adresat prin beznă lui Charbou.
– Dar dumneata, Bill? Știi ce învârte colegul dumitale? Poate că nu e altceva decât o impresie de-a mea, greșită, dar, chiar dacă la comisariat au făcut cunoștință de parcă nu s-ar mai fi văzut niciodată, aș spune că se cunosc dinainte.
– O, doamna subinspectoare! Ați pus degetul pe rană, a zis Charbou râzând. Și eu știu ce înseamnă loialitatea.
– Credeam că loialitatea și sinceritatea merg mână în mână. Nu vă deranjează
când colegul dumneavoastră vă ascunde anumite lucruri? a insistat ea.
– Doamnă subinspectoare, suntem Bill și Bull, nu Tom și Jerry. Loialitate nu înseamnă să spui totul, înseamnă să spui tot ceea ce trebuie spus.
Amaia a zâmbit la cuvintele lui Charbou într-un mod în care nu și-ar fi permis dacă nu ar fi fost întuneric.
29. Nana. Maudit
