Bătrânica i-a zâmbit și atunci Dupree a simțit că nu mai voia să o chinuie cu întrebările. Femeia a întins brațul și l-a apucat de mână.
– Dumnezeu să vă binecuvânteze! Voi sunteți cei buni. Am tras o spaimă
cumplită, diavolul a fost aici, dar voi sunteți bunii samariteni. Bunii samariteni!
a repetat, în timp ce polițiștii coborau cu ea pe scări.
Dupree a rămas cu privirea în urma lor, până când barca s-a oprit la următoarea clădire și polițiștii au început să-și strige mesajele; s-a gândit din nou la cât de straniu se propaga sunetul pe deasupra apelor. Bull i-a întrerupt șirul gândurilor, arătându-i stația pe care o purta în mână.
– Mai multe împușcături, una după alta, în Districtul 9, adresă neprecizată, aproape de strada North Gálvez.
– Dacă mergem prin cartier, între Clairborne și autostrada Interstatală 10, putem ajunge foarte repede în North Gálvez; dacă reușim să evităm zona cu Superdome, poate avem noroc.
Charbou l-a privit ca și cum nu și-ar fi crezut urechilor.
– Ba bine că nu, hai să dăm o fugă și până în Simón Bolívar, cu o barcă cu motor plină de albicioși, ca să fim siguri că ne ciuruiesc fundul.
Dupree a vrut să spună ceva, însă Bull i-a luat-o înainte:
– Ne-am înțeles că partea de siguranță ne revine nouă, asta a fost condiția;
traversăm Mid-City, apoi, dacă e tranzitabilă, strada Saint Berbard, care dă în North Gálvez. Dacă nu se poate, încercăm să coborâm pe strada Florida, sau pe o altă variantă pe care o credem sigură.
Johnson și Dupree s-au întors spre Amaia, care a conchis:
– Avem mult de muncă.
39. Oceanetta
New Orleans, Louisiana
Cerul era în continuare acoperit de nori. Vântul care bătuse toată dimineața se oprise, așa că acum norii întunecați din înaltul cerului se deplasau lent. În depărtare, mijeau pete de senin. Se făcea tot mai cald.
Districtul 9 se afla în partea cea mai estică a orașului. Era cuprins între Mississippi și lac; la sud-vest se învecina cu zona Saint Bernard, la un capăt, și cu canalul, la celălalt capăt. Era cel mai mare dintre cele șaptesprezece cartiere din New Orleans și acum avea un aspect cu totul dezolant. Pe strada North Gálvez, apa ajungea până la nivelul pieptului. Au văzut plafoanele câtorva mașini care pluteau duse de ape și au fost nevoiți, pe mai multe străzi, să evite cabluri căzute și copaci care pluteau în derivă, smulși din rădăcină. Chiar dacă
nu aveau adresa exactă, odată ajunși în zonă s-au ghidat după zgomotul împușcăturilor. Păreau focuri de pușcă; după sunet, se trăgea undeva în exterior, iar trăgătorul lăsa un interval de două minute între împușcături.
Au văzut destul de mulți tineri care-i urmăreau cu privirea de pe pasarelele de sus ale apartamentelor și de pe acoperișul caselor. Pe durata întregului traseu, văzuseră oameni care, imediat ce observau barca lor, începeau să facă semne de la balcoane și fluturau fanioane improvizate din haine. Dupree a observat cum furia și neputința erau tot mai evidente pe chipurile polițiștilor, pe măsură ce înaintau în zonă. Transmiteau mai departe către autorități: „Oameni pe acoperișuri“ sau „Oamenii cer ajutor“. De câteva ori, Charbou s-a folosit de portavoce pentru a le striga că echipele de salvare sunt pe drum, dar mai apoi a renunțat, pentru că nu mai putea să-i mintă; nu știa nimic despre echipele de salvare, nu avea cum să știe.
După ce au ajuns în Ninth Ward, strigătele de ajutor au încetat brusc. Acolo, cei doi polițiști și agenții, cu sigla FBI imprimată pe vestele lor antiglonț, aveau parte numai de priviri neîncrezătoare și de înjurături strigate în urma lor.
La intrarea pe strada Clovet, au dat peste o barcă cu trei băieți negri, care împărțeau lucruri celor izolați în case. Unul dintre băieți era în apa care-i înnegrea cămașa roșie, făcând-o să pară de sânge. Mergea de la barcă până la ferestrele caselor, chinuindu-se să păstreze bunurile uscate. Când i-au văzut, cel din apă le-a zâmbit, ceilalți i-au privit cu neîncredere.
– Hei, nu facem nimic rău.
– Ce le vinzi oamenilor? a întrebat Bill Charbou.
– Vând? Nu le vând nimic, frate, le dau gratis. Budweiser și țigări, sunt un Robin Hood al ghetoului, frate. Un Robin Hood al ghetoului, a repetat mergând spre o casă din care doi bărbați îi strigau încurajări. Crucea Roșie nu are nimic pentru voi, fraților, dar eu am.
– Ești foarte generos, a spus Charbou.
Băiatul a zâmbit. Părea fericit într-un fel și, evident, mândru de el.
– Dacă stăm după ajutoarele voastre…, a spus unul dintre băieții din barcă.
– Bă, tâmpitule, sunt mai negru decât tine, a spus Charbou, păstrându-și totuși calmul.
Băiatul a încuviințat într-o doară și, pe un ton batjocoritor, s-a prefăcut că-i dă
dreptate.
– Bine, mă, fratele meu copoi.
Bull a preluat frâiele discuției.
– Ascultați, am fost anunțați că cineva trage focuri de armă, am auzit niște împușcături de la depărtare, dar nu știm exact unde este. Ați văzut ceva?
– Măi să fie! Chiar așa. Apa urcă încontinuu în cartier și pe voi vă doare-n cur; dar dacă un bătrân țicnit trage două focuri de pe acoperiș, vă prezentați aici cât ai zice pește, ba încă și cu FBI-ul după voi.
– Ascultă, șmecheraș, poate nimeri pe cineva din greșeală, pe Robin Hood, de exemplu, a spus, arătând spre băiatul cu cămașa roșie. Și atunci, ce? La cine o să
apelați?
– Ai zis că e pe un acoperiș? a intervenit Bull.
– E Jim Leger, a spus cel de-al treilea băiat, care rămăsese tăcut până atunci.
– De ce nu-ți ții gura? l-a repezit celălalt.
