– Nu-mi place de el, e dus cu pluta, imediat te amenință cu pușca dacă treci prin fața casei lui. Locuiește în apropiere, acolo, zise arătând spre un loc imprecis de pe strada principală.
Charbou i-a mulțumit printr-un gest și, înainte de a porni spre intersecție, s-a întors spre băieți și a întrebat:
– A rămas multă lume în case?
Același băiat i-a răspuns din nou:
– Nu știm, aici nu e chiar atât de rău, dar se zice că partea de jos a Districtului 9
a dispărut cu totul, că uraganul a luat casele pe sus; cei mai mulți dintre cei care locuiesc acolo sunt bătrâni, așa că sper să se fi adăpostit la Superdome.
Când a auzit de Superdome, lui Dupree i s-a strâns inima.
– Nimeni nu și-a imaginat că s-ar putea întâmpla așa ceva, s-a lamentat Charbou.
– Cum să nu? a spus celălalt băiat. Normal că ne-am imaginat, pentru că știm că
albii au deschis ecluzele.
Bull nu s-a putut abține.
– Ce prostii debitezi?
– Ceea ce auzi: nemernicii din partea de nord sunt mai uscați ca iasca, în schimb tot centrul este inundat; albii au deschis ecluzele ca să-și salveze casele cu prețul vieților noastre. Asta spun toți oamenii de aici.
– Nu e adevărat, a intervenit Dupree. Apa crește peste tot în oraș, inclusiv în partea de nord; încă nu se știe de ce continuă să urce.
– Nu se știe? Uite că eu știu, a repetat cu obstinație băiatul. Face parte din istoria acestui oraș, imediat ce apele cresc, aruncă digurile în aer pentru a salva nenorocitul de French Quarter.
Charbou a clătinat din cap și și-a luat la revedere de la ei.
– Aveți grijă.
– Voi chiar că trebuie să aveți grijă, i-a răspuns băiatul pe un ton care putea fi foarte bine amenințător și, în același timp, bine intenționat.
Charbou a continuat să nege dând din cap și a privit-o, cu buzele strânse, pe Amaia. Ea i-a zâmbit, admirându-i răbdarea. Bull a îndreptat barca spre o stradă
laterală care i-a scos din nou în North Gálvez.
Charbou s-a ridicat în picioare și, sprijinindu-se de Bull, a încercat să vadă cât mai departe. Brusc, a început să râdă și să facă semne spre un acoperiș pe care stătea liniștită o negresă, la adăpostul unei umbrele de soare cu dungi galbene și albe.
– Oceanetta! a strigat, cu mâinile făcute pâlnie în jurul gurii. Where are you?
Ea a salutat dând din mâni.
– Awrite! i-a răspuns, ridicând o sticlă de Budweiser. Robin Hood al ghetoului a trecut pe aici.
– Oceanetta Charbou e mătușa lui Bill, v-am vorbit de ea. Oricât am încercat, n-am reușit să o convingem să părăsească orașul, le-a explicat Bull.
Amaia l-a privit confuză și a ridicat din umeri.
– „Unde ești?“
– E imposibil de explicat, este o formă de salut din New Orleans. Știu că nu are sens, s-a dezvinovățit el zâmbind.
Oceanetta Charbou nu fusese măritată niciodată și locuia în aceeași casă în care
se născuseră ea și cei patru frații ai ei. Era sora mai mică a tatălui lui Bill și să tot fi avut în jur de cincizeci și cinci de ani, poate mai mult. Zveltă, emanând hotărâre și fermitate, avea o înfățișare la fel de atractivă ca nepotul ei. A aruncat de pe acoperiș două pungi cu sticluțe cu apă și batoane de ciocolată cu cereale.
Apoi s-a lăsat să alunece, ca pe un tobogan, până la marginea acoperișului, de unde polițiștii au luat-o în brațe. Odată aflată în barcă, s-a prezentat pe rând tuturor, zâmbind. Era atât de calmă, încât lăsa impresia că ar mai fi putut îndura, cu același stoicism, încă un uragan.
Charbou a privit spre umbreluța de soare lăsată pe acoperiș.
– Nu știam că mansarda ta are fereastră.
– Nici nu a avut, până acum. Ai auzit vreodată de recomandarea lui Vic Schiro?
– Firește, sunt din Nola³, a zis Charbou.
– Eu nu, a spus Amaia.
– A fost primar în New Orleans, când ne-a lovit uraganul Betsy, în 1965… Să tot fi trecut ceva ani de când a murit, i-a explicat Dupree. Mulți locuitori au murit înecați în mansarde fără ferestre în acoperiș. Recomandarea lui Vic Schiro a fost ca toți locuitorii din New Orleans să țină la îndemână un topor în mansardă, a adăugat, aplecându-se pentru a apuca palmele Oceanettei, pe care erau vizibile bătăturile cauzate de coada securii.
– Ai făcut o gaură în acoperiș cu toporul? a întrebat Johnson, uluit.
Oceanetta nu i-a răspuns. Toată atenția ei s-a concentrat asupra lui Dupree.
– Dumneavoastră trebuie să fiți din New Orleans și cred că Betsy v-a prins aici.
