– Câți sunt?
– Le-a luat pe fete, a răspuns ea printre lacrimi.
– Cine le-a luat pe fete? a întrebat Dupree, fără să ridice deloc vocea.
Stratagema lui a dat roade. Femeia a răspuns îngrozită, dar fără să mai țipe.
– Samedi, Samedi le-a luat.
Charbou a intervenit mirat.
– Samedi?
– Baronul Samedi, le criminel, Samedi, a spus femeia, ridicând din nou vocea.
Samedi mi-a luat fetițele.
Dupree și Bull au făcut un schimb de priviri. Amaia l-a privit întrebătoare pe Johnson: se săturase, asista de două zile la baletul acela de priviri complice și cuvinte cu subînțeles. Ce naiba însemnau toate acelea? Era evident că locul unde se aflau nu era scena pregătită de compozitor și era la fel de evident că atât Dupree, cât și Bull se așteptaseră în ultimele două zile ca așa ceva să se întâmple.
– Sunt jos? Au fugit pe acolo? a întrebat-o Dupree pe bătrână.
– Nu, au plecat și mi-au luat fetițele, dar soțul meu…, a spus bătrâna făcând un semn spre bărbatul întins pe jos. A tras într-unul din diavoli, iar ei nu l-au mai luat cu ei, așa că a fugit și s-a ascuns acolo, jos. Știu că e acolo, îl aud; oricum, nu va putea merge prea departe cu rana pe care i-a provocat-o Henry al meu. Nu-i poți ucide, dar soțul meu l-a scos pe unul din luptă, a adăugat, întorcându-se orgolioasă spre bărbat. De aceea, a fost cât pe ce să-l omoare.
– Câți ani au fetele?
– Opt și zece, Ania și Bella, sunt nepoatele mele, surorile lui Jacob, a spus arătând spre locul întunecat unde se ascundea puștiul. Samedi răpește doar fete.
Vrea sângele virginelor. Vrea să le mănânce inima.
Bull, după obișnuitul schimb de priviri cu Dupree, a încuviințat și a arătat spre scară.
Charbou a clătinat din cap într-o parte și într-alta la auzul tâmpeniilor pe care le debita bătrâna, stupefiat că Dupree și colegul său păreau să o creadă.
– Dar ce naiba…?
– Tăceți! a ordonat ferm Dupree, concentrându-și atenția din nou asupra
bătrânei.
Amaia, în timp ce se poziționa în fața femeii, l-a privit pe Dupree, surprinsă de reacția lui.
– Doamnă, câți sunt acolo, jos?
– Unul singur, Henry l-a împușcat în picior, l-au abandonat… E acolo, jos, îl aud, a repetat tremurând ca varga și arătând spre scară.
– Gândiți-vă bine, mai există vreo ieșire jos?
– Nu, am acoperit ușile și ferestrele cu scânduri și ne-am adăpostit aici. Casa e foarte veche, ieșirea asta prin acoperiș a fost gândită tocmai pentru inundații.
Dupree și-a scos arma, a lipit lanterna de ea și le-a îndreptat pe amândouă spre scară. Apa ajungea până la palierul scării, acolo unde aceasta cotea și se pierdea în întuneric. Dâra de sânge confirma spusele femeii și, după cantitatea pierdută, rănitul avea să rămână în curând fără sânge. Acum îl auzea și Dupree. Era un pleoscăit, ca atunci când îți umpli palmele cu apă pentru a te spăla pe față, sau ca unul provocat de un om slab care merge de-a lungul unui mal acoperit de apă.
Mișcările lui vălureau apa murdară ce acoperea următoarea treaptă. Dupree s-a întors spre femeie, a arătat către capătul mansardei și i-a șoptit:
– Vreau să mergi lângă soțul și nepotul dumitale și să stai acolo liniștită și tăcută.
M-ai înțeles?
Femeia a încuviințat fără să scoată un cuvânt și a mers, incredibil de tăcută și de cuminte, să se așeze lângă soțul ei, care respira cu mare greutate.
Dupree le-a făcut semn Amaiei și lui Johnson să meargă lângă Charbou, care continua să clatine nedumerit din cap, în timp ce-i arunca priviri pline de reproș
colegului său. Se vedea limpede că era supărat. S-a așezat pe scară acolo unde i-a indicat Johnson, fără să obiecteze atunci când Dupree și Bull au început să
coboare.
Pășeau încercând să evite dâra de sânge. Mirosul metalic al sângelui era amestecat cu cel de apă murdară stătută și cu un alt miros, mai teluric, ca de mucegai și putreziciune. Înainte de a ajunge la palierul de unde scara cotea, s-au lipit amândoi de perete.
– Poliția!…
S-a auzit un pleoscăit și undele provocate de mișcare au dus apa pe dâra de sânge de pe treapta următoare.
Charbou a arătat spre cotitura scării, dându-i de înțeles lui Dupree că suspectul se afla imediat după. Nici nu putea fi altfel. Apa din sufrageria de jos depășea înălțimea unui om, așa că nu avea unde să se afle decât pe unul dintre palierele scării.
– Știm că ești acolo și că ești rănit! Aruncă armele în apă, ridică mâinile și pune-le pe cap, astfel încât să fie la vedere! a strigat Bull.
S-a auzit din nou pleoscăitul picioarelor mișcându-se în apă.
– Suntem înarmați, nu există altă ieșire și știm că ești rănit; nu mai complica lucrurile, căci dacă nu avem de ales, o să tragem, l-a avertizat Bull pe un ton ce nu lăsa loc de îndoială.
