că eu consideram situaţia mea mai nasoală decât a ta. Nici măcar egală. Dar VP - 185
nu aveam de gând să nu vorbesc despre ea. Şi ştiu că oricum vorbeşte toată
lumea despre mine.
— Aş vrea s-aud povestea în varianta ta, spuse Makani. Oricare-ar fi ea.
Ollie aprobă din cap, acceptându-i încrederea. Făcu un gest spre un indicator cu neon, din capătul opus al străzii principale faţă de Greeley’s.
— Ştii Red Spot?
Makani îl ştia. Era un local soios, unde se serveau burgeri, dar clienţii fideli îl foloseau pe post de bar. Şi cine nu era client fidel nu mergea acolo.
Circula un zvon cum că puteai cumpăra orice de-acolo – atât timp cât căutai droguri ilegale sau prostituate.
— După ce-au murit părinţii mei... am fost dat peste cap vreo câţiva ani.
După ce-am împlinit şaişpe ani şi mi-am luat permisul de conducere, am început să-mi fac veacul pe-acolo. Ar fi trebuit să merg undeva mai ca lumea
– undeva în afara oraşului –, dar era o fată care lucra acolo. Una cu părul negru, cu un tatuaj cu o inimă care sângerează. Îl ştii p-ăla cu floricelele alea roz? Ăla-i, doar că de pe ăsta picura sânge. Îmi cam plăcea de ea.
Makani simţi un junghi de gelozie.
— Toţi de-acolo ştiau cine sunt. Tuturor le părea rău de mine, aşa că
majoritatea mă lăsa în pace. Parcă eram fratele lor mai mic şi depresiv. Au trecut câteva săptămâni bune de flirturi neîncetate, dar am reuşit în sfârşit să-i atrag atenţia.
— Câţi ani avea?
— Douăzeci şi trei.
Nu era atât de în vârstă cât sugeraseră zvonurile. Dar era mult prea în vârstă pentru cineva care abia împlinise şaisprezece ani.
— Cred că şi ei îi era milă de mine.
Parcă îl durea să recunoască.
— Ne făceam veacul pe lângă rulota ei şi câteodată ne şi drogăm.
— Ce s-a întâmplat? întrebă Makani.
Începură din nou să meargă. Frunzele uscate le trosneau sub picioare.
— Chris a aflat că m-am culcat cu ea. A fost furios. A vrut s-o aresteze, dar.. ne-am aruncat vorbe.
Din pauza făcută de el, Makani înţelese că cearta urâtă cu Chris încă îl durea prea tare ca să poată vorbi despre ea cu voce tare.
— A fost o ditamai tâmpenia, o mizerie absolută. El încă încerca să-şi dea seama cum să fie părinte, iar eu – eu nu ştiu ce încercam să-mi dau seama.
— A arestat-o?
— Nu, spuse Ollie.
— Dar mă gândesc că nu te-ai mai văzut cu ea.
— Mi-a interzis să mă văd cu ea, ceea ce n-ar fi funcţionat, doar că n-a fost VP - 186
necesar. Cred că Erika a fost stânjenită.
Ollie îşi întoarse faţa dinspre a ei.
— N-a vrut să mai audă de mine după aceea.
Erika. Numele ei îi străpunse inima lui Makani.
— Mai locuieşte aici?
— Dap. Vine de câteva ori pe lună la Greeley’s. E căsătorită acum. E
coafeză. Nu vorbim, adăugă el.
Era ceva anume în tonul lui.
— Îţi plăcea tare mult de ea, aşa-i?
— Am crezut că o iubeam. Eram un idiot, dar asta am crezut.
Tristeţea crescu în interiorul ei, destulă pentru amândoi.
