— La câteva zile după aceea, am ajuns eu la geniala şi originala concluzie că viaţa-i de căcat. Am băut doi litri de tărie şi m-am băgat în râu. Aveam de gând să mă sinucid.
Lui Makani îi stătu răsuflarea-n gât. Avusese depresie severă, dar nu avusese niciodată tendinţe suicidale. Era tulburător să audă că Ollie fusese atât de aproape de marginea prăpastiei.
— M-am împiedicat şi-am căzut, spuse el, şi, în timp ce mă zbăteam prin apă, mi-a picat fisa că eu, de fapt, nu voiam să mor. Managerul de la Sonic a trecut pe-acolo. Printr-o minune, m-a văzut tipul. A tras pe dreapta şi m-a scos din râu. Avea doar câţiva metri adâncime – eram speriat şi cu creierii varză, atâta tot.
Ollie scoase un hohot de râs plin de regrete.
— Probabil că ăsta-i adevăratul motiv pentru care nu suport Sonic. Îmi aduce-aminte cât eram de prost.
Makani resimţi o durere lăuntrică veche în timp ce şi-o închipuia pe Jasmine dispărând, tot speriată şi cu creierii varză, într-o altă întindere de apă. Situaţiile erau atât de diferite, şi totuşi atât de sinistru de similare. Nu avea tăria de-a-şi lăsa gândurile să rămână fixate acolo.
— Păi, pe mine, chestia asta mă face să-mi placă şi mai mult Sonic. Mă
bucur că te-a văzut. Mă bucur că mai eşti pe-aici.
Ollie îşi muşcă piercingul din buză.
— Şi eu mă bucur că mai eşti pe-aici.
Aducându-şi aminte de un zvon legat de râu, lui Makani îi scăpă:
— Erai în pielea goală?
El o privi surprins.
— Ce? Aşa ceva zice lumea?
Ea aprobă din cap, cu vinovăţie.
— Nu, zise el. În acea confruntare cu moartea, aveam hainele pe mine.
Era atât de tragic şi de absurd, încât îi făcu pe amândoi să râdă.
VP - 187
— Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat aşa ceva!
Ollie clătină din cap a uimire.
— Ştiu.
— Erai în pielea goală!
— Ştiu!
Zâmbetul ei se lărgi. Apoi dispăru.
— Ce s-a întâmplat după ce te-a salvat ăla?
— N-am fost arestat – mulţam, nepotismule –, dar am stat ceva vreme într-o secţie de psihiatrie. Dup-aia, Chris m-a trimis la un psihoterapeut în Norfolk. Dar eu deja voiam să fiu ajutat. Mă lăsasem de băut şi de rahaturi.
Dădu relaxat din umeri.
— Şi aia e.
— La asta se referea Zachary când spunea că i-ai făcut rău fratelui tău?
Lejeritatea dispăru din vocea lui.
— Da.
Makani era uşurată că nu se întâmplase nimic mai grav. Iar Ollie nu făcuse niciodată ceva cu adevărat groaznic; cea mai mare parte a dezamăgirii era doar în mintea lui. Ea îşi dădea seama că, pentru Ollie, faptul că-şi dezamăgise fratele chiar era cel mai groaznic lucru pe care l-ar fi putut face. În loc să insiste, dădu înapoi.
— Când spuneai că te-ai drogat..
— Iarbă.
— N-ai luat niciodată droguri mai tari? Pastile, opioide, chestii de-astea?
El clătină din cap.
— Şi nici n-ai vândut?
Ollie oftă.
— Mişto. Şi p-asta ai auzit-o.
Clătină din nou din cap.
