— Voi aţi văzut? Asta-ncearcă să-mi fure lookul.
— Ţi-ai blocat maşina? întrebă Ollie.
Întrebarea scăzu din nou moralul, imediat.
Darby îl linişti.
— E blocată.
VP - 207
Tăcură în timp ce studiau atent împrejurimile. Parcarea era aproape goală. După câteva secunde tensionate, Makani spuse:
— Nu mai avem timp.
Nimeni nu o contrazise. Tensiunea din maşină era sufocantă.
— Nu pot să stau aici, pur şi simplu, spuse ea.
S-ar putea să mă caute.
Alex fu de acord.
— Omoară din ce în ce mai repede şi, cum îl caută toată lumea, toată
lumea care nu-i la terenul de fotbal, adăugă ea, pe un ton sumbru, probabil că simte nevoia să-şi ducă până la capăt planul tâmpit, oricare-ar fi ăla, acum, înainte de a fi prins.
— Mi-aş dori să ştim pe cine mai ducea de nas, spuse Makani.
Ollie privi fix, fără să clipească, prin parbriz.
— Haley, Matt, Rodrigo, tu, Caleb, Katie. Care-i, de fapt, legătura?
— Bisericuţele?
Darby ezită.
— Niciunul dintre voi nu stătea împreună cu ceilalţi, dar cu toţii aveaţi câte-un grup social unic. Poate că David se simţea singur. De parcă n-ar fi făcut parte din niciun grup.
— Doar că făcea, spuse Alex.
Darby ridică din umeri.
— Ştiu, dar... nu ştiu. Pare că-i ceva acolo. Până acum, a pus ochii pe câteo singură persoană din fiecare grup.
— Eu tot am impresia că îi ia în vizor cei mai talentaţi elevi, spuse Alex.
Sau pe cei mai ambiţioşi. Sau poate chiar pe cei care ies în evidenţă. Voi toţi îl faceţi să se simtă inferior şi invizibil, şi asta e modalitatea lui de a deveni mai vizibil.
Când nimeni nu-şi exprimă dezacordul, Alex continuă:
— Cine mai pare excepţional? Cine-a mai ieşit în lume şi stă în faţa mulţimilor sau face valuri în presă sau câştigă competiţii?
— Rahat! spuse Ollie, încet.
Expresia îi deveni sobră.
— Mai ţineţi minte ziua aia când eram aproape numai noi la şcoală?
Privea fix tot în faţă, dar Makani îşi dădu seama că întrebarea îi era adresată ei.
— Adică miercuri? Acum două zile? În ziua în care am fost atacaţi?
Părea uluit de descoperirea făcută. În perioade traumatice, timpul trecea ciudat. Încercă să scape de sentiment.
— Da. Dar mai ţii minte gluma aia proastă pe care-am făcut-o eu? Stanton ne-a zis la anunţuri că Rosemarie Holt câştigase o cursă cu butoaie, iar eu VP - 208
am spus că trebuia să-şi păzească spatele.
Makani îşi atinse buzele de frică, în timp ce-şi amintea: Aplauda alături de ceilalţi elevi. Era foarte recunoscătoare pentru orice veste bună.
Darby se foi neliniştit.
— Rosemarie câştigă la evenimente de-alea de mult timp.
— De ani întregi, zise Ollie.
— Dumnezeule!
