— Păi, eu mă bucur că n-am trezit-o pe bunica, atâta tot. Ai dreptate când zici că nu i-ar fi plăcut să mă găsească pe telefon cu un tip în toiul nopţii.
Makani făcu o pauză, dându-şi seama că era momentul perfect pentru a schimba subiectul.
— Deşi o parte din mine îşi doreşte să o fi trezit. Cred că iar a apucat-o somnambulismul.
— Maamă!
Alex îşi arcui spinarea şi căscă, precum o pisică.
— Ce-a mai făcut babă-ta de data asta? A folosit uscătorul de păr pe post de prăjitor de pâine?
Darby râse când auzi cuvintele babă-ta. Alex îi făcu apoi cu ochiul în oglinda retrovizoare.
— Iar dulapurile de la bucătărie, toate, spuse Makani, le-am găsit deschise larg azi-dimineaţă. Trebuie să meargă la o clinică de terapie prin somn, dar nu ştiu cum să o conving.
— Tu te-ai întrebat vreodată ce caută noaptea? întrebă Darby.
— O carte de autoapărare pentru nepoată-sa, zise Alex.
O bătaie puternică în geamul din spatele lui Darby îi smulse un zbieret.
Tresăriră cu toţii în scaune. Când îşi dădură seama cine era, Alex şi Darby făcură ochii mari la Makani.
Pielea lui Makani roşi şi se înfierbântă.
— Lăsaţi-l să intre, lăsaţi-l să intre!
Mecanismele de încuiere nu erau automate, aşa că Alex se aplecă să
deschidă portiera. Ollie intră repede lângă ea, odată cu o rafală de aer rece.
— Scuze! spuse el. N-am vrut să vă sperii.
Trei perechi de ochi clipiră spre el. Cumva, Makani uitase deja că părul lui era roz. Noaptea trecută, în pat, şi-l închipuise ca fiind blond.
El aruncă o privire dinspre Darby spre Alex, vizibil emoţionat.
— Credeam... că Makani v-a spus, nu?
— Ne-a spus, zise Darby, deşi încă părea confuz.
Alex zâmbi ca o vrăjitoare dintr-un basm.
— Ştim totul!
Nuanţa pielii lui Ollie începu să se asorteze cu părul lui, în timp ce Makani stătea în continuare cu gura căscată.
— Ce cauţi aici? întrebă ea.
Rozul roşi până când tot capul băiatului prinse o singură culoare. Era genul de moment rar în care ea-i putea descifra expresia cu certitudine absolută: Ollie îşi dorea să deruleze acel film până când ieşea din maşină şi ajungea în siguranţă în cealaltă parte a parcării. Mâna lui se strecură spre VP - 39
mânerul portierei.
— Ziceai că vrei să... stai cu mine.
— Vreau.
Makani clătină din cap, apoi se răzgândi şi aprobă cu forţă.
— Vreau!
Îşi simţi prietenii fixându-i cu privirea, cu ochi mari, ca-n telenovele, în timp ce-şi revenea din ameţeala cauzată de confuzie. Pentru prima oară, Makani îşi dădu seama că înfăţişarea şi atitudinea lui Ollie nu erau simple acte de răzvrătire. Erau armura pentru timiditatea care îl caracteriza.
Probabil că fusese foarte dificil pentru el să se apropie de ea fără bariera de protecţie reprezentată de telefonul mobil şi, pe deasupra, avându-i în preajmă pe prietenii ei.
Makani îşi învălui următoarele cuvinte cu cât de multă căldură era în stare.
— Ne-ai luat prin surprindere, doar. Atâta tot.
Apoi îi arătă cel mai larg şi mai strălucitor zâmbet al ei. Pentru care, de altfel, fusese celebră odinioară.
— Mă bucur că eşti aici!
— Şi eu! zise Darby.
C-aşa era el, bun din fire.
— Data viitoare, zise Alex, tăios, adu şi tu nişte gogoşi!
