— De unde ştii tu toate chestiile-astea dacă fratele tău nu discută cu tine VP - 42
despre ce se întâmplă la locul lui de muncă?
Ollie ridică din umeri.
— Am auzit nişte conversaţii fără să vreau.
Când văzu că ea nu părea convinsă, adăugă, fâstâcindu-se:
— Şi... îi citesc dosarele când doarme.
Ea ridică din sprâncene a surprindere.
Alex se mută din nou lângă el.
— Tatăl lui Haley are alibi?
— Habar n-am, zise el.
— Ba sigur că ştii.
— Ţi-am zis, atât ştiu.
— Bun, păi află!
Ollie râse în cele din urmă, aruncându-i o privire lui Makani.
Râsul era cea mai potrivită reacţie ori de câte ori Alex era atât de insistentă. Makani îndrăzni să simtă o urmă de speranţă. Prin parbriz, văzu trecând două fete plăpânde care duceau un mănunchi de baloane albe.
Lacrimile le şiroiau pe faţă.
— Oare ele joacă în musical?
— Nu cred, spuse Darby.
Lui Makani îi stătu deodată inima-n loc când îşi dădu seama de ceva neplăcut.
— A adus careva dintre voi ceva?
Ollie şi Alex clătinară din cap, în timp ce Darby scoase o bucată de carton îndoită din rucsac. Desenase o inimă pe partea din faţă, cu un pix roşu cu sclipici.
— Am făcut-o azi-noapte, dar am lăsat loc pentru numele voastre, dacă
vreţi.
Mereu de încredere, Darby ţinuse minte.
Alex scoase un pix şi-şi scrijeli numele lângă al lui. Îi întinse pixul şi bucata de carton lui Ollie. Surprins, poate chiar mişcat, îşi scrise numele în partea de jos, cu litere mici de tipar.
Ollie îi întinse cartonul şi pixul lui Makani.
În timp ce fixa cu privirea inima sclipicioasă, vinovăţia îi străbătea fiecare strat şi colţişor al creierului. Nu vorbise niciodată cu Haley cât timp aceasta fusese-n viaţă. Makani nusuporta bârfa, dar făcuse speculaţii despre viaţa acelei fete şi-i disecase moartea de parcă ar fi fost cu toţii aşezaţi la masă, la o cină de-aia tematică inspirată din romanele poliţiste. Nu merita să
semneze, pentru că nu-i trecuse niciodată prin cap că Haley ar putea avea nevoie de o ilustrată.
— Makani?
VP - 43
Ollie părea îngrijorat.
Vederea i se tulbură când acceptă bucata de carton şi pixul. Semnă pentru că o priveau prietenii ei, iar semnătura i se păru frauduloasă.
Lăsară maşina şi se alăturară mulţimii. În timp ce Darby punea ilustrata lor în vârful mormanului de obiecte deprimante, Makani se întrebă cine avea să adune toate acele cadouri şi când. Oare părinţii lui Haley aveau să se simtă obligaţi să aducă totul acasă sau toate aveau să rămână acolo atât de mult timp, încât ilustratele, afişele şi ursuleţii de pluş, bătuţi de vreme, aveau să mai fie buni doar pentru groapa de gunoi?
Elevi de toate categoriile îi aduseră un ultim omagiu: tocilarii de la teatru şi de la cor, bineînţeles, dar şi sportivii şi intelectualii, gamerii şi pasionaţii de tehnologie, puştii de la FFA13. Mai multe grupuri de tineret se rugară
laolaltă. Preşedintele consiliului elevilor împărţea pliante pentru un priveghi la lumina lumânărilor, în timp ce depresivii atârnau şi ei pe margini, drogaţi şi stânjeniţi, dar simţind nevoia să jelească alături de comunitatea lor.
Între timp, Makani se prefăcu supărată din aceleaşi motive precum colegii ei. Vezi, Doamne, duba televiziunii de ştiri, parcată lângă steagul în bernă, n-o făcuse s-o treacă toate apele. Seprefăcu că-i era frig când ridică gluga hanoracului şi-şi feri faţa de obiectivele camerelor. Se prefăcu că făcea parte din grup.
•
În ciuda privirilor şocate ale colectivului de elevi, Ollie li se alătură din nou la prânz. Makani îl invitase, dar încă era uluită în momentul în care el se aşeză, cu picioarele încrucişate, lângă ea. Se străduia. Îi mai ridică moralul, deşi conversaţia care urmă fu una forţată. Makani nu putea decât să spere că
prietenii ei aveau să aibă la fel de multă răbdare cu el câtă avuseseră şi cu ea.
Măcar prezenţa lui o scăpa de obligaţia de-a fi a treia roată la căruţă.
