— Cu gheaţă? întrebă bunica Young.
— Da, vă rog.
— De-aia pătrată, din cutie, sau de-aia rotundă, din pungă?
— Dumnezeule, buni! Mă omori cu zile, literalmente!
— Ollie, îmi cer scuze pentru nepoata mea! Pentru lipsa ei de politeţe, dar şi pentru folosirea improprie a cuvântului literalmente. De cel puţin douăsprezece ori am corectat-o.
Makani făcu un gest de parcă s-ar fi strâns de gât. Ollie îi zâmbi pe ascuns în timp ce bunica Young se întorcea din nou cu faţa spre ei. Fără să-şi iasă
deloc din ritm, puse paharul plin de gheaţă între degetele încleştate ale lui Makani.
Ollie şi bunica ei râseră.
Dar atmosfera rămase nefiresc de formală în camera de zi, în timp ce bunica Young se interesa de Ollie, iar el se interesa de ea. Makani stătea lângă bunica ei pe canapea. Ollie stătea în fotoliu. Pendulul de lângă trepte ticăia şi iar ticăia, secundă cu secundă cumplită. După ce o discuţie despre biserica frecventată de bunica Young ajunse cu chiu, cu vai, la un final, Ollie arătă spre masă.
Marginea puzzle-ului fusese completată, cu tot cu nişte secţiuni din lanul de dovleci.
— Şi mamei îi plăceau astea. Uneori, de sărbători, scotea câte unul din spatele dulapului şi lucram la el împreună. Tata şi frate-meu nu le suportau.
Credeau că puzzle-urile sunt plictisitoare. Dar eu le-am considerat mereu satisfăcătoare, ştii ce zic? Cum îşi are fiecare piesă locul ei exact.
Makani era uluită. Cu excepţia conversaţiei lor telefonice din noaptea care trecuse şi a sâcâielilor lui Alex din dimineaţaaceea, nu-l auzise niciodată pe Ollie rostind atâtea fraze la un loc. Avea tendinţa de-a folosi cât mai puţine cuvinte posibil pentru a se exprima.
Bunica Young făcu un gest spre ea cu un pahar de imitaţie de Sprite fără
gheaţă.
— Şi-asta crede că-s plictisitoare.
Ollie clătină din cap spre Makani.
— Nu ştii tu ce pierzi!
— Nici Isaac, soţul meu, nu se prea dădea-n vânt după ele, zise bunica Young. Dar pe mine mă liniştesc. Îmi ţin mintea ocupată.
Urmă o pauză în care între bunica Young şi Ollie se petrecu ceva asemănător cu o recunoaştere reciprocă a suferinţei. Nemaiputând suporta, Makani aruncă o privire spre telefon şi sări de pe canapea.
— Scuze! Trebuie s-o luăm din loc!
VP - 55
— Da?
Bunica Young îşi puse băutura jos, pe un catalog L.L. Bean15.
— Ollie intră târziu în tură în seara asta, şi voiam să stăm un pic împreună înainte de asta.
— Voiam s-o duc la Sonic16, la o băutură răcoritoare.
În timp ce Ollie se ridică din fotoliu, arcurile lui scoaseră un scârţâit înfundat.
— Ultimele din sezonul ăsta, până nu se răceşte prea tare.
— Îmi place limonada lor de lămâie verde.
Bunicii Young îi trosniră gleznele când se ridică în picioare.
— Mi-a făcut plăcere să te cunosc. Şi te rog să treci pe la mine oricând vrei.
Făcu un gest din cap către puzzle.
Ollie îşi băgă vârfurile degetelor în buzunarele de la spate ale blugilor.
— Mulţumesc!
Makani îl conduse cu paşi hotărâţi către uşa din spate, îndreptându-se spre libertate şi strigând în urmă:
— Mă-ntorc înainte de cină!
Când ajunseră în siguranţă în maşina lui, îşi zâmbiră cu viclenie.
— Te pricepi la asta, zise Makani. La minţit.
— Şi tu.
— Da. Îmi cer scuze!
