— Eşti bine? Ce s-a întâmplat?
— Sunt bine, buni. Totul e în regulă. M-a adus un prieten cu maşina acasă, atâta tot.
— Aia nu-i maşina lui Darby.
— Un prieten nou.
Bunica Young o cuprinse pe Makani într-o îmbrăţişare sufocantă. Părea furioasă, dar pe cale să izbucnească în lacrimi.
— Am crezut că ai păţit ceva! Ceva cum a păţit şi fata aia, Haley Whitehall, biata de ea!
Pe neaşteptate, Makani simţi un nod în gât. Primul gând al bunicii sale fusese acela că ea fusese atacată – nu că făcuse ceva necuviincios. Makani se strădui din răsputeri să-şi menţină tonul vocii echilibrat.
— Păi, e clar că n-am păţit nimic, pentru că-s aici!
Portiera lui Ollie se deschise, iar picioarele lui ajunseră cu un scrâşnet pe aleea de pietriş.
Strânsoarea mortală a bunicii Young se relaxă. Apoi, braţele-i căzură de VP - 53
tot pe lângă corp. În timp ce Makani se întorcea, îşi dădu seama, roşind de groază, ce vedea bunica ei: un băiat care semăna cu un schelet, îmbrăcat în negru.
Cu părul roz-aprins.
Şi un cercel în buză.
— Îmi pare rău, doamnă Young, spuse băiatul-schelet. Nu am vrut să vă
speriem. Eu sunt prietenul lui Makani, Oliver Larsson. Ollie.
Bunica Young acceptă cu delicateţe mâna întinsă, în timp ce studia din cap până-n picioare înfăţişarea băiatului. Makani se bucură în momentul în care Ollie nu tresări şi nu-şi feri privirea, lucru pe care bunica Young l-ar fi considerat o dovadăde slăbiciune. Nu făcu decât să zâmbească, ceea ce-i mai îmblânzi trăsăturile ceva mai dure.
— Tu eşti tânărul care lucrează la raionul de legume şi fructe de la Greeley’s, zise ea, dându-i în sfârşit drumul.
— Da, doamnă. Lucrez acolo de aproape patru ani.
— Ce vârstă ai?
Makani simţi un gol în stomac, dar Ollie răspunse cu uşurinţă.
— Abia am împlinit optsprezece ani.
Bunica Young făcu un semn din cap spre maşină.
— Mişto bolid ai acolo, zise ea.
Bolid, se gândi Makani. Doamne, nu, te rog eu mult de tot, încetează, încetează şi iar încetează!
Ollie îşi păstră zâmbetul.
— Ajung unde trebuie cu el.
Bunica Young se mai uită atent la el o clipă cumplită. Apoi, îşi mustră
nepoata.
— Nu sta acolo! Invită-l înăuntru!
•
Makani intră cu groază în bucătăria originală, simplă, un amestec între moda de la mijlocul secolului şi modernism. Măcar era curată.
— Doreşti ceva de băut? îl întrebă bunica Young pe Ollie.
— Nu, mulţumesc, spuse Ollie.
— Avem apă, lapte degresat, ceai cu gheaţă, Sprite – bine, nu e Sprite, e imitaţie de Sprite –, suc de portocale, suc de merişor, suc de roşii – bine, e de-ăla cu conţinut scăzut de sodiu, deci n-are gust atât de bun, dar e mai sănătos.
— Apa ar fi excelentă, zise Ollie.
— De la robinet? Sau avem o carafă-n frigider. S-o păstreze rece.
Makani îşi înfipse unghiile-n palme.
— Ştim toţi cum funcţionează frigiderele!
VP - 54
— De la robinet e bună, spuse Ollie.
