"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „E cineva la tine acasă” de Stephanie Perkins

Add to favorite „E cineva la tine acasă” de Stephanie Perkins

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Makani îl fixă cu privirea pe Ollie până când izbucni într-un râs neajutorat. Lacrimile îi reapărură la coada ochilor.

— Habar n-am ce se întâmplă!

— Mai sunt douăzeci de minute până se sună ultima oară, dar eu plec acum.

Ollie îi ridică rucsacul şi i-l întinse.

— Vrei să te duc cu maşina?

VP - 77

CAPITOLUL NOUĂ

Singurii oameni care observară plecarea lor timpurie erau reporterii.

Atârnau ca vulturii pe lângă campus, aşteptând ca elevii să fie lăsaţi să plece acasă pe durata weekendului. Aşteptau leşuri. În timp ce Makani şi Ollie se apropiau, coloana vertebrală a lui Makani deveni rigidă. Coborî capul şi merse mai repede. Ollie crescu viteza ca să ţină pasul cu ea.

Reporterii explodară toţi deodată: Le-ai cunoscut pe victime? Cum ai descrie atmosfera din interiorul şcolii astăzi? O să fie afectate şansele echipei voastre în meciurile de departajare? Microfoane şi camere le erau băgate în faţă cu forţa, iar Makani se îndepărtă de cei care-i încălcau intimitatea, dar o femeie cu un breton dat cu o grămadă de fixativ se luă

oricum după ei.

— Cum vă simţiţi având în vedere că v-aţi pierdut doi colegi de clasă în trei zile?

Makani se concentră pe maşina lui Ollie din capătul parcării.

— Cum vă simţiţi având în vedere că v-aţi pierdut doi colegi de clasă în trei zile?

Maşina, maşina, maşina, maşina, maşina, maşina, maşina. .

O mână îi atinse umărul lui Makani, iar ea ţipă. Avea o privire nebună de frică. Reporteriţa merse cu spatele şi se împiedică decameraman, iar Makani ţipă din nou. Femeia exclamă ceva de furie şi confuzie, iar Ollie se băgă brusc între ei, strigând:

— Plecaţi de lângă ea! Plecaţi dracului de lângă ea!

Cameramanul puse mâna pe umărul reporteriţei, îndemnând-o să

rămână acolo, dar ea nu era gata să cedeze.

— Tu, de colo, spuse ea. Cu părul roz. Cum te simţi având. .

— Cum mama dracului crezi că mă simt?

Cameramanul o imploră pe reporteriţă:

— Probabil că-s minori...

Prin ceaţă, Ollie îi întinse mâna lui Makani. Un braţ îi cuprinse discret spinarea în timp ce el se grăbea spre maşină împreună cu ea. Maşina, maşina, maşina, gândea ea. Maşina. El deschise portiera pasagerului, o ajută

să intre repede şi fugi în partea şoferului. Toate cele cinci simţuri ale ei erau suprastimulate. În loc să încerce să nu plângă, Makani încerca doar să nu suspine.

Se aştepta – poate chiar îşi dorea – ca el să demareze în trombă din VP - 78

parcare, dar ieşi cu grijă şi ţinu cont de limita de viteză. Viră la stânga, în cealaltă direcţie faţă de casa ei, şi conduse până când ajunseră la parcul din apropierea şcolii generale.

Maşina de patrulă trase pe dreapta şi se opri. Makani îl simţi cum încerca să se hotărască dacă să pună sau nu mâna pe umăr ca s-o liniştească.

— Îmi pare rău! spuse ea.

Exagerarea ei era evidentă şi umilitoare. Fusese nevoită să mintă.

— Nu ştiu de ce...

— Nu ai pentru ce să-ţi ceri scuze.

Ea-şi trase nasul, scotocind prin rucsac după şerveţele.

Ollie se aplecă şi deschise torpedoul. Era plin de şerveţele mototolite de la un KFC din oraş.

Acceptă un cocoloş şi-şi suflă nasul. Nu exista un mod atrăgător de-a face treaba asta. Se simţea ca un monstru.

— Ce mai zi de rahat am avut! se văită ea.

— Ce mai zi de rahat!

El scoase un hohot de râs.

Stătură în linişte un minut întreg. Makani privi fix pe fereastră. Parcul era gol, în afară de o mămică şi de un bebeluş care abia învăţase să meargă în picioare, la leagăne.

— Nu vreau să merg acasă.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com