Ollie clipi. Apoi ridică din sprâncene, probabil în momentul în care ea pomeni patul.
— Echipa de înot din clasa a şaptea.
Makani se cutremură când îşi aduse aminte de pieptul ei plat, de postura ei stângace şi de costumul care n-o avantaja deloc.
— Hai s-o lăsăm aşa!
Cuptorul cu microunde scoase un şir lung de bipuri. În timp ce Ollie scotea cei doi burrito aburinzi, aruncă o privire spre ea.
— Eşti înotătoare?
Rahat!
Nu-i venea să creadă că îi scăpase asta! De la şapte ani, participase la competiţii de sărituri în bazin, dar bunica ei era singura persoană de acolo care ştia acest lucru. Osborne nici măcar n-avea o echipă de înot. Şi chiar dac-ar fi avut, trecuseră zilele alea.
— Înotam cândva.
Ea zâmbi.
— Un pic.
Privirea ei se opri asupra unui dosar maro. Stătea pe mijlocul mesei pentru micul dejun. Nu fu nevoie să-l citească pentru a-şi da seama ce era.
Ollie îi urmări privirea.
— Vezi? Practic, îmi cere să-l citesc!
— De ce nu l-o fi luat cu el, şi gata?
— Sunt sigur că l-a uitat, pur şi simplu.
VP - 84
Dosarul cazului era gros.
— Nu e cam important pentru un ofiţer de poliţie să aibă o memorie bună?
Din fericire, Ollie nu se supără.
— De-aia îşi notează ei totul. Poliţiştii lucrează cu acte căcălău.
El ridică din umeri.
— Nu se poate pune bază pe amintiri, oricum.
Makani îşi dorea să fi putut uita. În nopţile întunecate, memoria ei era ascuţită şi necruţătoare.
— Poţi să te uiţi dacă vrei.
Vocea lui Ollie se încordă.
— N-arată fain.
Bineînţeles că voia să se uite – curiozitatea umană în stare pură o cerea –, dar nu avea cum să se dezuite odată ce-o făcea. Vârfurile degetelor ei se îndreptară oricum spre dosar. Îl deschiseră fără nicio grijă, scoţând la iveală
o stivă de fotografii şi de hârtii. Cadavrul unei femei stătea întins pe spate, cu braţul drept atârnându-i moale din pat. Gâtul îi fusese sfârtecat cu cinci tăieturi rudimentare. Una pentru gură, două pentru fiecare ochi. X şi X.
Ochii unui personaj de desene animate mort.
În imaginaţia lui Makani, acel smiley face fusese îngrijit şi precis, dar în realitate. . era un măcel. Capul era prea taredat pe spate ca să se vadă ochii adevăraţi ai lui Haley. Cea mai lungă tăietură era adâncă şi plină de cruzime, iar pielea de la gât îi atârna, dezvăluind o rană colţuroasă, urâtă. Părul, hainele şi aşternuturile ei erau îmbibate în destul sânge, încât să-i întoarcă
pe dos stomacul unui măcelar. I se uscase sângele în nări.
Makani închise dosarul cu o mână tremurândă.
— Nasol, aşa-i?
Era mai mult decât nasol. Era îngrozitor.
Un cadavru adevărat arăta altfel decât cele de la televizor sau din filme.
Nu era absolut nimic artistic la ele. Nimic aranjat. Corpul lui Haley părea lipsit de viaţă, dar nu de parcă i-ar fi luat cineva viaţa. De parcă n-ar fi avut niciodată viaţă.
Ollie îşi duse degetele la tâmple.
— Trebuia să te fi avertizat!
— M-ai avertizat.
