Makani se cuprinse cu braţele. Oare era şi Matt în teancul ăla de fotografii, sau el avea un teanc separat? Brutalitatea crimei o copleşea. Cineva a făcut asta. Cineva se strecurase în casa lui Haley şi o omorâse în propriul pat.
— E vreo şansă să aibă poliţia vreo pistă legată de asta?
Ollie clătină din cap.
VP - 85
— Dar cred, probabil, că e vorba de cineva mult mai mic de statură decât Matt.
— Deci nu alt jucător de fotbal.
— Corect.
— De ce?
El aşteptă o clipă ca să se uite în ochii ei.
— Eşti sigură că vrei să ştii?
Makani aprobă din cap.
— Înainte ca ucigaşul să facă... ce-a făcut, l-a înjunghiat pe Matt în burtă.
Dar abdomenul lui n-a avut nimic cu creierul, scos la iveală la final. Deci probabil că a fost atacat de cineva care, fizic vorbind, nu putea ajunge direct la capul lui. A trebuit, mai întâi, să-l slăbească. Să-l aducă la nivelul lui.
Poate că ucigaşul chiar era femeie.
Ochi de personaj de desene animate mort. Sânge în nări.
Makani îşi dădu seama că împinge cineva o farfurie de cină spre burta ei.
— Hei, zise Ollie, e mai fain la mine-n cameră.
Ea coborî privirea spre farfuria cu mâncare caldă. Oare Matt fusese înjunghiat în abdomen sau cuţitul fusese înfipt de mai multe ori în el înainte să cadă?
Fără un cuvânt, acceptă acel burrito. Ollie duse pahare de apă pentru amândoi. Makani se întrebă câte fotografii cumplite văzuse el de când fratele lui devenise poliţist. Bineînţeles, nu mai fuseseră asemenea morţi în Osborne, atât de violente, dar oamenii mureau mereu în accidente. Oameni precum părinţii lui.
Oare devenea mai uşor să privească fotografiile? Sau devenea mai greu, ştiind că oamenii mureau atât de tineri – şi în moduri atât de îngrozitoare?
Oare faptul că vedeai dovezile acestor morţi te făcea să fii mai paranoic sau mai prudent? Sau te întărea şi-atât?
Era plin de fotografii vechi peste tot. Un portret profesional cu toată
familia lui Ollie, în ramă, era agăţat în capătul scărilor de la etaj. Ollie era atât de mic, încât mama lui îl ţinea în poală. Oare cum era pentru el să o privească în fiecare zi?
— E asta, spuse el, smulgându-i propoziţia din minte.
Makani presupusese că dormitorul lui avea să fie la fel de întunecos şi de lipsit de ornamente precum dulapul, deci când deschise uşa, clipi surprinsă.
Camera era plină de lumina soarelui şi de semne de viaţă. Chiar şi în bucătărie se simţea un damf de abandon, dar acolo, omniprezentele cărţi broşate ale lui Ollie erau împrăştiate pe toate suprafeţele. Erau prea multe pentru rafturi, aşa că se revărsaseră pe covor, fuseseră stivuite pe birou şi sub el, şi chiar zăceau în teancuri pe patul lui nefăcut. Cu mormanul lui de VP - 86
pături asimetrice, patul părea cel mai confortabil loc din toată casa.
Makani puse farfuria pe biroul lui şi luă cartea cea mai apropiată, Jupiter’s Travels23.
— „Patru ani în jurul lumii pe un Triumph”, citi Makani cu voce tare.
Pe copertă, un bărbat cu o geacă de piele demodată mergea pe o motocicletă demodată. Cartea broşată mirosea a vechi, a rafturi prăfuite, şi avea un iz de mucegai. Făcu un gest care cuprindea toată camera cu ea.
— Eu ştiu că ţie-ţi place să citeşti, dar... uau!
Ollie ridică din umeri cu mâinile în buzunare.
— Le iau de la târguri de vechituri şi de la librăria cu cărţi la mâna a doua din East Bend. Nu le-am citit pe toate. Le tot iau.
— Nu făceam mişto de tine. Şi fostul meu iubit citea mult.
Rahat! Dublu rahat!
Ollie nu era iubitul ei. Abia se cunoşteau. Ea şi-ar fi dorit să ştie mai multe despre el – şi-ar fi dorit ca el să fie iubitul ei dar amândoi stăteau după un zid al trecuturilor nerostite. Se hotărî să se comporte de parcă n-ar fi vrut să
sugereze nimic cu asta, apoi luă cu degajare o altă carte. Îi aruncă o privire.
Pielea lui palidă nu reuşi să ascundă faptul că roşise de emoţie. Măcar nu părea să-i displacă ideea.
Makani fusese surprinsă în maşina lui Darby cu o dimineaţă înainte, când îşi dăduse seama că Ollie era mai degrabă timiddecât rebel, dar era şi mai surprinsă în momentul acela, când îşi dădu seama că-i găsea timiditatea atrăgătoare.
Ea ridică un ghid turistic despre Italia.