Trezeşte-te! îşi ordonă el.
Ieşi chircit din camera de zi şi intră în bucătărie, să-şi ia o băutură
energizantă. Era un brand nou – JACKD, scris agresiv, exclusiv cu litere de tipar – şi era într-o doză verde, urâtă.În ciuda promisiunilor exagerate ale campaniei de marketing, nu era mai bună decât oricare dintre celelalte. Îşi crescuse toleranţa în ani întregi. Dădu pe gât o doză întreagă. O jumătate de pizza cu cârnaţi făcută mai devreme se întărise pe plită, aşa că o termină în timp ce-şi verifica telefonul.
VP - 97
Kevin încă foloseşte Ubuntu, lol.
Era un mesaj de la David. Făcea maraton de anime-uri clasice cu ceilalţi prieteni, la Kevin acasă. Anime-urile erau nasoale, iar Rodrigo se bucura că
le rata. Doar că el nu credea că erau în totalitate naşpa. Îi plăcuse Attack on Titan când îl puseseră să se uite cu un an înainte, dar nu se putuse abţine.
Ceva din interiorul lui îl făcuse să se prefacă că nu era aşa.
N-aş pune rabla aia nici la mi abuela pe calculator, răspunse Rodrigo.
David scrise iar lol. Prietenii lor erau de râsul curcilor când venea vorba de sisteme de operare. Încercau să ţină pasul cu Rodrigo, dar nimeni din zona aceea nu putea. În gimnaziu, Rodrigo deblocase iPhone-uri şi Kindle-uri pentru nişte bani în plus. În momentul acela, avea opt jocuri PAYware pe toate magazinele de aplicaţii. Cel mai recent – o tâmpenie de joc în care trebuia să spargi bule în culorile curcubeului – făcea bani gârlă.
Aşa naşpa-i maratonul, că trebuie să-ţi ţin eu de urât? întrebă Rodrigo.
Nu, mă, ne uităm la cowboy bebop. E mişto.
Rodrigo auzise vag de el, dar se documentă despre intrigă în timp ce se ducea să se pişe. Era ceva vrăjeală cu nişte cowboy spaţiali. Nu se sinchisi să
răspundă. Îşi verifică forumul favorit, dar gloata furibundă obişnuită încă
făcea scandal în legătură cu o nouă companie de dezvoltatori de jocuri video care era condusă în totalitate de femei. Stomacul i se strânse de o ruşine pe care-o cunoştea în timp ce părăsea pagina. Nu cu foarte mult timp înainte, fusese unul dintre ei.
Tresări când îşi aduse aminte ce-i spusese lui Makani Young.
Te duc io cu maşina până acasă, păpuşă. Dacă l-ar fi auzit surorile lui, i-ar fi tras un şut la cojones. Dar replica îi scăpase pur şi simplu. O dumă
răsuflată, elementară. Nu mai era genul ăla de om. Încă nu înţelegea cum de fusese vreodată genul ăla de om.
Se duse înapoi în camera de zi şi descoperi că scaunul lui de gaming stătea cu faţa în direcţia opusă. Ciudat lucru! Nu-şi amintea să se fi împiedicat de el.
Rodrigo îl întoarse, se trânti în el şi îşi puse căştile. Muzica death-metal a jocului îi urla în urechi. Oare Makani îi spusese lui Alex ce zisese el? Probabil că da, ceea ce era nasol. Alex era deşteaptă, sexy şi cam răutăcioasă, dar era răutăcioasă în acelaşi fel în care şi el era răutăcios. Şi uneori părea că s-ar fi putut să-i placă şi ei de el.
Un şoc puternic îi intră în sistem. La început, crezu că era din cauza faptului că şi-o imaginase pe Alex în ciorapii cu plasă, până când îşi dădu seama că s-ar fi putut să fie din cauza băuturii energizante. Parcă-i curgea curent electric prin sânge.
Rodrigo reporni jocul. Un zombi sări din cea mai apropiată cabină, dar el VP - 98
era pregătit şi-i reteză căpăţâna sfrijită. Alergă prin biroul dărăpănat cu maceta în sus. Era invincibil.
O oră mai târziu, Rodrigo adormi.
Cumva, reuşise să pună jocul pe pauză înainte să adoarmă, cu muzica încă
pulsând şi urlând în căştile pe care nu şi le scosese.
•
Lumina soarelui pătrunse prin uşile de sticlă din spate. Era atât de strălucitoare, încât durea. Rodrigo miji ochii, blocând asaltul ei cu mâna, şi dărâmă o doză de JACKD. Lichidul verde-aprins se revărsă pe covorul mexican imaculat al mamei sale.
— Căca-m-aş!
Rodrigo ridică doza de aluminiu în poziţie verticală, dar lichidul încetase deja să mai facă bule. Se scurgea prin ţesătură. El se ridică greoi în picioare, dar fu tras înapoi în jos de cablul de la căşti şi se chinui să scape de toată
aparatura.
Urechile-i ţiuiau în casa goală. Death-metalul duduia încet din căştile de pe podea. Nici măcar nu-şi aducea aminte să mai fi luat o băutură
energizantă. Îşi amintea doar de cea pe care-o dăduse pe gât la bucătărie.
O durere de cap îi străpunse creierul. Oare era posibil să aibă
mahmureală de la o băutură energizantă? Opri muzica, şi se făcu linişte ca într-o catedrală. Rodrigo îşi frecă pupilele prin pleoape, cu palmele. Când deschise ochii, înţepăturile dispăruseră, dar.. ceva nu era în regulă.
Era în camera de zi. Doar că nu era acolo. Sau oare fusese întors în direcţia opusă? În loc să stea cu faţa spre televizor, scaunul lui de gaming stătea cu faţa spre canapea. Rodrigo seuită în spatele lui. Televizorul stătea pe suport în mijlocul camerei. Chiar în mijloc.
El făcu o pauză, în semn că nu înţelegea.
Apoi, mintea-i fu copleşită de panică.
Imediat, privirea lui străbătu tot restul camerei. Cele două scaune care flancau canapeaua fuseseră schimbate. Masa bloca uşile glisante. Smochinul-liră fusese mutat de lângă uşi la peretele de vizavi, iar lampa de podea, de obicei aşezată comod lângă canapea, fusese mutată lângă smochinul-liră.
Scaunul lui era singura piesă de mobilier la locul care trebuia.
