Bătăile inimii îi bubuiau în urechi lui Rodrigo în timp ce încerca să pună
totul cap la cap. Încerca să înţeleagă ce se întâmplase.
David. Părea genul de farsă pe care-ar fi făcut-o el. Avea o latură ciudată, imprevizibilă, care nu era întotdeauna pe placul lui Rodrigo. Sau poate Sofia, sora lui cea mai mică şi cea mai enervantă. Cea care se mutase în sfârşit într-un apartament la sfârşitul verii.
— Sofia?
VP - 99
Se ridică în picioare.
— David? Kevin? Mai sunteţi aici?
În casă nu răspunse nimeni.
— Ha-ha. Tare haios! M-aţi prins.
Tot nu răspunse nimeni în casă.
— Ce căcat! murmură Rodrigo, călcând direct într-o băltoacă.
Din cauza şocului, uitase de băutura vărsată. Alergă spre bucătărie după
prosoape de hârtie, dar nu erau în suportul de sub dulapurile înalte.
Stăteau în mijlocul insulei.
Rodrigo ştia c-ar fi trebuit să râdă – oricine făcuse chestiile-astea i-o copsese din nou –, dar nu era în stare. Încă nu. Poate pentru că încă nu sărise nimeni să strige „Te-am prins!” şi să arate cu degetul.
Oare el mutase toate alea în noaptea trecută?
Era posibil. Poate.
Verifică toate uşile, pentru orice eventualitate. Erau încuiate. Cea din baia pentru oaspeţi era deschisă. Îi îngheţă sângele în vine.
Atunci, nu era Sofia. Ea încă avea cheie.
David? Sau Kevin? Rodrigo scăpă un şir de înjurături spurcate, dându-şi seama că probabil toţi prietenii lui, dobitocii dracului, se răzbunau pe el pentru că refuzase să participe la tâmpenia lor de maraton de anime-uri. De-aia îi dăduse David mesaj la miezul nopţii. Verificau să vadă dacă era încă
treaz. Rodrigo ocoli interiorul casei sale, aşteptând să apară. Dar camerele erau goale.
Raţional vorbind, Rodrigo era conştient că farsa aia era genială. Să intri prin efracţie în casa cuiva ca să îi rearanjezi mobila în timp ce doarme? Îşi dorea să se fi gândit el la chestia asta. Ar fi speriat-o pe Sofia de-ar fi luat-o naiba.
Dar realitatea din spatele ei nu era hazlie. Nu existau bileţele trăsnite, nu existau mesaje cu Eşti treaz?, nu existau avertismente scrise cu ruj roşu pe oglinda lui de la baie. Toată situaţia părea în neregulă.
Instinctul îi spunea să sune la poliţie, dar... era o tâmpenie. Nu? Îşi verifică
telefonul a suta oară şi, când văzu că nu era niciun mesaj, trimise un mesaj întregului grup:
LOL, mi-aţi copt-o. Cine-a făcut asta?
Se auzi un ding electronic, iar Rodrigo se întoarse brusc, ţipând şi împiedicându-se în propriile picioare de frică. O siluetă suplă stătea nemişcată în bucătăria lui. Stătea cu spatele cocoşat la el şi purta un hanorac cu gluga trasă în sus.
— S-salut.
Vocea lui Rodrigo se auzi ca un horcăit.
VP - 100
Silueta nu se mişcă.
Rodrigo nu suporta faptul că era atât de îngrozit. Oricine-ar fi fost, avea să
se enerveze rău de tot. Persoana în cauză era prea scundă ca să fie vreuna dintre surorile lui.
Se furişă în faţă.
— David? Tu eşti?
Silueta nu se mişcă.
— Emily?
Era cea mai mică de statură din grupul lor de prieteni. Lui îi era ruşine să
se gândească la faptul că ea simţise tremurul din vocea lui, dar silueta... era atât de nefiresc de nemişcată!
Dacă nu era un cunoscut?
