— Cum ai spus... că-l chema?
În depărtare, sirenele urlau pentru a-şi anunţa apropierea.
VP - 126
— David, spuse Makani. Era prietenul cel mai bun al lui Rodrigo.
•
David. David Ware. Oare Makani îi ştiuse vreodată numele de familie?
Nu fusese niciodată pomenit în speculaţii. Absolut niciodată. Era cineva cu care Makani şi prietenii ei – chiar şi Rodrigo – chiar speculaseră.
Tu cine crezi c-afăcut-o?
O întrebase asta la ora de fizică.
Plăcerea lui trebuia să fi fost de-a dreptul perversă, întrebând-o asta, deşi ştia deja că avea de gând s-o omoare. Deşi ştia deja că avea să-şi omoare cel mai bun prieten.
Criminalii în serie din imaginaţia ei, protagoniştii fictivi ai nenumăratelor filme şi seriale, erau coloraţi, fascinanţi şi era imposibil să-ţi iei ochii de la ei.
Dar niciodată nu pusese ochii pe David.
Tu cine crezi c-a făcut-o?
Ea îl trecuse cu vederea, chiar şi în momentul în care el o întrebase aşa ceva.
Ea îl trecuse cu vederea, chiar şi în momentul în care el stătuse chiar în faţa ei.
•
Lumini puternice. Uniforme în goană. Pe Makani o cuprinse panica la nivelul simţurilor în momentul în care în casa ei se dezlănţui haosul.
Paramedicii cu bluze albe se grăbeau spre bunica ei. Poliţiştii începură să
roiască în jurul lui Ollie, iar Chris îl îmbrăţişă strâns. Reacţiile lui Makani erau neclare, în timp ce bunica Young era ridicată pe o targă. Un paramedic cu barbă aruncă o privire pe sub prosopul lui Makani, iar ea fu dusă în grabă
înăuntrul aceleiaşi ambulanţe. Vecinii ieşeau buluc din case. Dubele televiziunilor de ştiri intrau pe stradă cu scârţâit de frâne. Ultima oară când îl văzu pe Ollie, văzu o străfulgerare roz la fereastra din faţă în timp ce uşile ambulanţei se trânteau.
•
Ai intrat în şoc, îi spuseră ei. În timp ce asistentele şi doctorul îi amorţeau, curăţau şi suturau rana, acelaşi ofiţer de poliţie care o interogase acasă
continua interogatoriul.
Ofiţer Beverly Gage. Poţi să-mi spui Bev.
Părea tânără pentru o Beverly, cu doar câţiva ani mai în vârstă decât fratele lui Ollie. Avea o faţă mare, ovală, o privire prietenoasă şi părul lung, strâns la spate într-o coadă de cal. Oare ea era poliţista pe care Darby o considera atrăgătoare? Părea că trecuse atât de mult de-atunci!
Bunica el fu băgată în grabă într-o sală de operaţie, dar cei de la spital nu voiau să-i spună dacă era în regulă, iar ofiţerul Bev nu voia să-i spună dacă
VP - 127
David fusese capturat. Întrebările lui Bev legate de desfăşurarea evenimentelor în ordinecronologică erau ceva de groază. Măcar păstrase cele mai indiscrete întrebări pentru după ce fusese suturată şi erau cu totul şi cu totul singure.
Makani răspunse pe cât de sincer îşi amintea:
Da, am întreţinut relaţii sexuale.
Ăăă, zece minute.
Apoi am vorbit ceva vreme.
Vreo cincisprezece minute, parcă!
Nu ştiu. Despre muzică. Şi despre un tip care-a scris mult despre Maroc..
Paul nu-ştiu-cum. Nu ştiu.
Da, apoi Ollie a aţipit.
Mi-am verificat telefonul şi m-am uitat la el cum doarme.
Nu ştiu. Cincisprezece minute? Douăzeci?
Era umilitor. Şi avea să ajungă la dosar, dactilografiat într-un document oficial nasol, sau înregistrat digital, sau ambele. În timp ce Bev îşi mai nota ceva, mintea lui Makani se întoarse la bunica ei, precum un bumerang. Se simţea atât de vinovată şi de neajutorată, încât i se făcu rău.
S-ar putea ca bunica să moară pentru că David mă vrea moartă.
