— E aproape unsprezece. Ştii unde eşti?
Ochii ei se închiseră din nou. Era ameţită.
— Ai fost operată de urgenţă, dar eşti în regulă. Îţi aduci aminte ce s-a întâmplat?
Urmă o pauză de douăzeci de secunde.
— Bunico?
— Cât e ceasul?
— E unsprezece noaptea, răspunse Makani.
Donna îi explicase că anestezia avea să o dezorienteze pe bunica ei o perioadă.
Bunica Young aprobă din nou din cap, slab.
— Tu eşti în regulă?
Makani se ţinuse tare de la atac. Dar acea întrebare, venită din partea acelei persoane, sparse barajul. Lacrimile calde i se revărsară, nemaifiind în stare să şi le stăpânească.
— Sunt bine.
— Oliver?
— Şi Ollie e bine.
Makani se şterse pe obraji cu mâneca dreaptă. Mâneca stângă fusese tăiată. Restul puloverului ei era plin de sânge uscat, iar pe blugi avea pete de culoarea ruginii.
— Toţi suntem bine.
VP - 132
Se auzi o bătaie în uşă, care fusese lăsată crăpată. Chris o împinse uşor şi o deschise. Era în uniforma lui albastră şi ţinea în mână un mănunchi mic de baloane din poliester. Iar lângă el, de parc-ar fi fost chemat de gândurile lor, stătea Ollie.
Lui Makani îi crăpă inima. Dar era un sentiment plăcut.
Ollie era palid – culoarea pielii lui era şi mai palidă decât în mod obişnuit
– şi părea obosit. Ba nu, se corectă ea. Epuizat. De parc-ar fi răspuns iar şi iar la aceleaşi întrebări, în ultimele şase ore. El îi aruncă o privire, speriat şi reţinut.
— Sper că nu vă deranjează, doamnă Young, spuse Chris. Putem să
intrăm?
Dacă bunica ei ar fi fost altcineva, Makani presupunea că i-ar fi spus doar doamnă. Acela era obişnuitul doamnă Young al unui fost elev.
Ochii bunicii Young se redeschiseră, şi se îndreptă puţin de tot. Căpătă
puţină forţă în timp ce-şi reintra în rolul adultului.
— Christopher... domnule ofiţer Larsson, se corectă ea, intraţi!
El zâmbi larg.
— Spuneţi-mi tot Christopher, e-n regulă.
Fraţii intrară, iar Chris îi oferi bunicii lui Makani trei baloane – unul cu însănătoşire grabnică, unul cu un emoji care roşea la faţă şi unul cu un emoji care purta ochelari de soare.
— N-aveam de unde să aleg la magazinul de suvenire al spitalului, spuse el, cerându-şi scuze. Am cumpărat flori, dar dup-aia ne-au spus că nu putem să le aducem la terapie intensivă.
Se întoarse spre Makani.
— Sunt în maşină. Unul dintre buchete e pentru tine, bineînţeles.
Bunica Young îi mulţumi lui Chris, în timp ce el lega baloanele într-un loc unde ea le putea vedea. Cu excepţia câte unui lei27 şi a unui buchet de orhidee la balul bobocilor fostului ei iubit, Makani nu primise niciodată flori în dar. Îi zâmbi lui Ollie, poate chiar radia la el, dar el nu o privi în ochi.
Expresia ei se schimbă.
Ştie.
Poliţia îi deschisese dosarul, iar acum Chris şi Ollie ştiau. Inima i se ofili.
Muşchiul se înnegri şi se transformă în funingine.
— Dumneavoastră trebuie să vă mulţumesc.
Chris se îndreptă spre patul bunicii ei.
