— Dacă n-aţi fi venit acasă în momentul în care aţi venit...
27 Ghirlandă tradiţională hawaiiană, din flori, purtată la gât, dăruită de obicei unui oaspete, la venire sau la plecare.
VP - 133
Nu putu să-şi termine ideea cu voce tare.
Bunica Young clătină din cap, cu greu.
— Ei s-au salvat singuri. Eu doar i-am încurcat.
El zâmbi şi râse blând.
— Mie fratele meu nu aşa mi-a spus.
Ollie fixa podeaua cu privirea, aşa că Makani îl scuti de stânjeneala de-a-i răspunde.
— L-aţi prins? întrebă ea.
Nu era nevoie să fi specificat că era un el.
Sprâncenele blonde ale lui Chris se uniră, ceea ce-i conferi o înfăţişare sumbră.
— Încă nu. Sunt multe locuri unde să se poată ascunde aici, dar nu avea cum să fi ajuns departe. Probabil că s-o fi pitit în grajdul sau în grânarul cuiva.
Chris părea frustrat şi făcu o pauză, ca să-şi recapete controlul.
— Toată lumea-l caută, şi toată lumea ştie cum arată. O să-l prindem în curând. Vă promit.
O întrebă pe bunica ei cum se simţea.
Ollie ştie. Chris ştie. Toată lumea o să ştie.
— Câte copci? întrebă Chris.
Lui Makani îi trebui o clipă ca să-şi dea seama că întrebarea era pentru ea.
— Douăzeci şi şase.
Îşi luă braţul rănit, fără să-şi dea seama.
— E o nimica toată.
— Nimica mea toată şi nimica ta toată-s două lucruri foarte diferite.
Tonul lui era blând, dar plămânii ei se strânseră.
O asistentă împinse ceva mare într-un cărucior pe lângă uşa lor. Zgomotul o făcu pe bunica Young să deschidă ochii din nou. Privirea ei se îndreptă
spre Ollie, iar ea îi făcu semn să meargă lângă ea.
Fără tragere de inimă, el o ascultă. Fiecare pas părea făcut cu grijă, evocându-i lui Makani amintirile despre picioarele lui sfârtecate. Îşi muşcă
piercingul din buză, iar gestul dădu de gol adevărul: bunica ei îi provoca emoţii, nu ea. Părea tulburat pentru că bunica ei îl descoperise dezbrăcat în casa ei.
Makani simţi, pentru moment, un val de uşurare, în timp ce bunica Young întindea mâinile spre el.
Ollie le acceptă.
— Îţi mulţumesc.
O spuse cât putu de apăsat, fiind sinceră din fiecare celulă a corpului ei.
— Sunt atât de bucuroasă c-ai fost acolo!
VP - 134
Ochii lui Chris se umplură de lacrimi, trădând stoicismul de care trebuia să dea dovadă ca profesionist.
Ollie aprobă din cap, dar ridică bărbia. Îi tremura.
Bunica Young, care încă-i strângea mâinile, i le scutură în sus şi-n jos.
Inspiră adânc.
— Bine. Asta-i tot.
Apoi, se întoarse spre Makani şi întrebă, tulburată:
