Se forţă să se întoarcă, pe jumătate aşteptându-se, pe jumătate sperând, că el avea să fie în spatele ei.
Nu era.
Ameţită, se îndreptă împleticindu-se spre scări. Privirea i se opri asupra puzzle-ului terminat, iar temperatura corpului îi scăzu până la îngheţ în timp ce un nou motiv de groază îşi făcea loc înăuntrul ei.
Criminalul rearanjase mobila din camera de zi a lui Rodrigo.
Makani îşi amintea de sertare şi de dulapuri – de câte ori fuseseră lăsate deschise în ultimele două luni. Dacă se juca cu victimele înainte de-a le omorî? Ceea ce le făcuse ar fi putut fi aproape invizibil. Praf în ochi. Lucruri pe care un ofiţer ar fi putut să nu le observe deloc în timp ce inspecta locul unei crime.
Poliţia presupusese că mobila lui Rodrigo fusese rearanjată după moartea lui, ca parte din montajele complicate care păreau a-i plăcea criminalului.
VP - 122
Dar dacă ucigaşul rearanjase mobila lui Rodrigo înainte de moartea lui?
O siluetă cu glugă apăru de lângă pendulă.
VP - 123
CAPITOLUL CINCISPREZECE
ŢIPĂTUL LUI MAKANI reverberă în toată casa. Scutură tablourile de pe pereţi. Silueta tresări, speriată de volumul spaimei ei, şi scăpă ceva. Un cuţit căzu cu o bufnitură pe covor, între ei.
Un moment ireal, amândoi încremeniră. O glugă bej de camuflaj era trasă
peste faţa criminalului, dar Makani îşi dădea seama că era băiat şi era alb.
Mai era şi tânăr, un adolescent, judecând după statura mică.
Makani aruncă o privire spre cuţitul lui. Era mare. Lama fixă avea cel puţin şaptesprezece centimetri, era din oţel şi avea două tăişuri, unul normal şi unul zimţat.
Vârful îi era ascuţit ca un brici.
Se năpusti.
Din nefericire, criminalul fu mai aproape şi mai rapid şi, imediat ce mâna ei apucă mânerul negru, cauciucat, al cuţitului, el tăie în sus şi-i spintecă
antebraţul.
Ea ţipă din nou, împleticindu-se înapoi. Deodată, un ţipăt răsună din capătul treptelor. Ollie gonea spre ei, gol, în viteză maximă.
Încă o dată, criminalul fu luat prin surprindere, iar Makani îşi dădu seama
– în milisecunda aceea – că el crezuse că erasingură. Profitând de şocul lui, îl izbi cu corpul ei şi-l doborî la podea. Cuţitul de vânătoare îi căzu a doua oară
din mână, iar gluga-i căzu pe spate şi-i dezvălui faţa.
Makani clipi.
Îl recunoştea, dar nu-şi dădea seama de unde să-l ia.
El se zbătu şi lovi cu piciorul, iar în timp ce ea se chinuia să-l ţină
imobilizat, un membru care se zvârcolea o izbi în rană. Ea căscă gura. El se chinui să iasă de sub ea, înhăţă cuţitul şi se întoarse în direcţia opusă ca să
atace. Ollie îl apucă din spate şi-l azvârli la o parte.
Un nou strigăt de luptă răsună în timp ce o a patra persoană dădea buzna în cameră.
Bunica Young se repezi asupra criminalului. Ajunseră amândoi pe covor, iar cuţitul se înfipse în partea inferioară a abdomenului ei. Ea strigă.
Criminalul îi împlântă lama mai adânc, răsucind-o. Lovi cu picioarele încălţate în cizme şi o dădu la o parte.
Makani se aruncă peste corpul bunicii ei.
Ollie o luă la goană după criminal, care fugea deja. Criminalul făcu un pas greşit şi se izbi de pendulă. Aceasta se prăbuşi pe podea într-o explozie VP - 124
violentă de alamă, tăciune şi sticlă. Covorul absorbi zgomotele într-o linişte estompată.
Makani era în patru labe, gâfâind. Pielea de pe palme îi era scăldată în sânge. I se scurgea printre crăcii blugilor. Lângă ea, bunica Young respira slab şi cu greutate. Makani îi ridică, atent, capul.
Şi Ollie, şi criminalul erau încă în picioare.
Aruncând o privire de la ochii mijiţi ai lui Makani la muşchii încordaţi ai lui Ollie, criminalul reanaliză situaţia. Apoi o luă la goană pe uşa de la intrare.
Ollie porni ca din puşcă – direct prin cioburi şi aşchii – s-o încuie după el, în timp ce Makani sări în sus şi alergă spre fereastra din faţă.
— Fuge la stânga, zise ea.
