— Poftim?
— Hainele tale de vară sunt colorate, iar hainele tale de iarnă sunt negre.
El făcu un gest către paltonul şi puloverul ei, ca să demonstreze ceva, apoi îşi înclină capul pentru şi mai multe sărutări, de parcă nu deschisese el o discuţie ciudată.
Makani dădu înapoi, astfel încât el să nu poată ajunge la gura ei.
Hainele de vară erau hainele ei vechi. În Hawaii, cele mai călduroase articole vestimentare de care avusese nevoie fuseseră nişte blugi şi un hanorac. Acolo, fusese nevoită să o roage pe bunica ei să-i cumpere un palton, o pălărie, un fular, nişte mănuşi şi pulovere. Merseseră la un mall din Omaha cu acea ocazie, iar ea alesese toate hainele negre. Nu-şi putea explica de ce decât prin faptul că, atunci când le purta, se simţea mai protejată. Mai întărită. Dar suna prosteşte, iar ea nu voia ca Ollie să creadă că-l copia pe el sau pe Alex.
În schimb, îl tachină:
— Îmi place că acorzi atât de multă atenţie îmbrăcămintei mele.
— Mereu îţi acord atenţie. Te văd mereu.
VP - 119
Pielea ei roşi în timp ce-l fixa cu privirea.
— Şi eu te văd.
Trupurile lor se apropiară frenetic. El îşi scoase hanoracul, apoi ea – şi scoase puloverul. Apoi el îşi scoase bluza. Erau pe patul ei, iar ea – şi scosese blugii şi era doar în chiloţi. Întinse mâna spre fermoarul lui.
Ollie puse o mână peste a ei.
— E-n regulă? Eşti sigură?
Astea erau întrebările pentru care era nevoie de sinceritate.
— Da, spuse ea. Tu eşti sigur?
— Da.
Ea îl sărută din nou, dându-i cu blândeţe mâna la o parte.
— Da, repetă el.
— Da, repetă ea.
•
Băiatul cu părul roz adormise, iar bunica ei îi trimisese mesaj cu treizeci de minute înainte, cum că traficul era în mişcare, dar tot încet. Mai aveau cel puţin o oră.
Makani răspunse: nu-i bai! ţine-mă la curent.
Melodia ei preferată răsuna din boxă în timp ce se uita cum se ridică şi cobora pieptul lui Ollie. Avea abdomenul plat, mult mai plat decât al ei, şi părea mult mai liniştit în somn decât atunci când era treaz. Părea alinat.
Partida de sex fusese surprinzătoare, şi nu doar din cauza faptului că fusese silenţioasă (pentru orice eventualitate). Fusese altfel decât prima dată.
Fusese mai bine. Fusese mai mult.
Makani îl privi pe Ollie până când setea o copleşi. Se îmbrăcă din nou, trase o pătură peste el şi coborî în bucătărie. Sertarul pentru tacâmuri era deschis.
Pulsul ei crescu.
— Bunico?
În afară de ticăitul pendulei, în casă era linişte. Makani închise sertarul cu o mână tremurândă.
Nu are cum să fi ajuns acasă încă!
Derulă din nou în minte cele întâmplate cu o oră înainte, când sosiseră ei, încercând să îşi aducă aminte dacă sertarul fusese deschis când trecuseră ei prin cameră. Nu credea să fi fost aşa, dar, recunoştea, atenţia îi fusese distrasă.
Trebuia să fi fost deschis.
În mod sigur îl deschisese bunica ei înainte să plece la doctor. Era bine că
se dusese la specialist. Poate că în sfârşit aveau să primească nişte răspunsuri.
VP - 120
Makani umplu un pahar de plastic cu apă şi-l dădu pe gât. I-l reumplu lui Ollie, dar se hotărî să meargă la baia de jos, la baia bunicii ei, înainte de a reveni. Cum muzica se-auzea tare, nu credea că el ar fi putut s-o audă cum făcea pipi în baia de sus, dar tot îi era ruşine în legătură cu asta.
Când se întoarse în bucătărie, sertarul cu tacâmuri era deschis. Se opri brusc. Rămase în prag, cu gura căscată.
S-or fi slăbit balamalele. S-a tot deschis singur.
Dar un nod mare i se formă în gât.
