Cam ţărănoi, aşa. Pricăjit. N-am observat vreo trăsătură definitorie sau care să-l distingă.
Makani încercă să şi-l închipuie pe David la şcoală. Încercă să-şi închipuie VP - 141
versiunea lui David care nu fusese în casa ei.
— Parcă.. are o singură culoare. Păr blond-nisipiu, piele bronzată. Astea două se amestecă. Nu-mi aduc aminte de ochii lui. S-ar putea să aibă o bărbie teşită.
— Bun. Dar, dincolo de înfăţişare, cum era ca persoană?
— Tăcut?
Ea ridică din umeri, apoi aruncă o privire spre Ollie.
— Dar nu la fel de tăcut ca el.
Ollie îi oferi un zâmbet scurt, dar cu subînţeles.
Şi pe figura fratelui său apăru un zâmbet.
— Şi-altceva?
— Am stat unul lângă celălalt la câteva cursuri. Eram aşezaţi în ordine alfabetică. Ware, Young. Nu l-am băgat eu nu ştiu cât în seamă, dar părea destul de deştept.
— Poţi să-mi explici de ce ţi-a făcut impresia asta?
Era altă întrebare grea.
— Cred că faptul că avea mereu o reacţie rapidă – la glume şi la mai ştiu eu ce. Şi asculta şi privea. Şi era atent. Avea un grup mare de prieteni şi m-am gândit că Rodrigo era cel mai bun prieten al lui, dar s-ar putea să fie doar pentru că stăteau aproape de mine la fizică şi le-am auzit, fără să vreau, discuţiile.
— Despre ce discutau?
— Chestii tehnice. Plicticoase. N-am înţeles mare lucru din discuţiile lor.
Îşi încrucişă braţele peste burtă.
— Mie încă nu-mi vine să cred că şi-a omorât propriul prieten. Sunteţi siguri că lucrează de unul singur?
— Amprenta unei ghete a fost lăsată în urmă acasă la familia Morales, spuse Chris, iar ea aprobă din cap, de parcă Ollie nu-i spusese deja. E de mărimea lui David, iar părinţii luiau confirmat că poartă marca asta. Ghetele lipsesc din dulap. Având în vedere şi toate celelalte informaţii pe care le ştim, pare improbabil să lucreze cu un partener.
Ollie îşi plimbă degetul pe mânerul cănii.
— Cum au reacţionat părinţii lui Rodrigo când au aflat că David e vinovatul?
— Bev le-a dat de veste azi-noapte.
Chris clătină din cap.
— A zis că păreau şocaţi, sincer. I-au spus că David păruse mereu politicos şi respectuos – mult mai politicos şi mai respectuos decât unii dintre ceilalţi prieteni ai lui Rodrigo – şi că părea un adolescent obişnuit. La naiba, îl cunoşteau de la grădiniţa Montessori.
VP - 142
— Dar părinţii lui David? întrebă Makani.
— Şeful i-a interogat toată noaptea, iar oamenii şerifului ne-ajută să le percheziţionăm proprietatea aflată chiar la ieşirea din oraş. Dar par oameni cumsecade. Muncesc din greu, merg la biserică. Familiile lor, de ambele părţi, se trag din tată-n fiu din Sloane County, şi toţi bunicii, toate mătuşile şi toţi unchii încă locuiesc aici. Taică-său a fost acuzat de comportament indecent şi trimis la închisoare pentru că a urinat în public, dar asta a fost în urmă cu aproape douăzeci de ani. Şi se pare că-l ducea pe David la vânătoare de căprioare în fiecare an în noiembrie, ceea ce explică unele lucruri. Dar nu e ceva ieşit din comun.
Nu e ceva ieşit din comun pentru zona asta, gândi Makani.
— Din ce am auzit, continuă el, părinţii lui David au fost luaţi prin surprindere.
Ollie se încruntă a neîncredere. Se juca în continuare cu cana.
— Ştiu că vă vine greu să credeţi, spuse Chris, pe un ton sec, cunoscut, dar părinţii nu ştiu întotdeauna ce pun copiii lor la cale.
210
— Atunci ar trebui să întrebe, spuse Ollie.
— Ar trebui. Dar, uneori, copiii mint.
Degetul arătător al lui Ollie se opri.
— Dar... ai dreptate.
Chris îşi feri privirea. Era o încercare de a elimina tensiunea cauzată de ideea că era un părinte de rezervă. Makani auzise doar aluzii la certurile care avuseseră loc de când Chris se mutase înapoi acasă, dar ştia că le trebuise ceva timp ca să se adapteze din nou la circumstanţe.
— Uneori, părinţii sunt de căcat, pur şi simplu.
— Dacă ascund ceva, spuse Ollie, ridicând capul ca să aducă şi el o ofrandă de pace, o să descoperiţi.
