— Zi mai departe!
•
Makani Kanekalau se trezi tresărind, cu gura căscată de groază, când Gabrielle Cruz şi Kayla Lum dădură buzna în dormitorul ei. O puseră cu brutalitate la podea. Pielea lui Makani mirosea a transpiraţie şi a loţiune bronzantă de o zi, iar în cap avea o freză afro rebelă. Purta un maiou fără
sutien, iar pantalonii scurţi de pijama roz îi erau străvezii din cauza vechimii.
Fetele arătară spre pantalonii ei cu dungi şi râseră.
Dinţii lui Gabriele sclipeau ca nişte lame în întuneric – era ultima imagine pe care o văzu Makani înainte să fie legată la ochi.
— Seara asta-i seara cea mare, boboaco, o batjocori Gabrielle.
Legătura era prea strânsă, dar Gabrielle era căpitan, deci Makani nu îndrăzni să se plângă.
Kayla îi şuieră în ureche.
— Vii cu noi!
•
— Scuze, o întrerupse Alex. Fetele-astea te-au răpit? Erau prietenele tale?
— Coechipiere, spuse Makani. Uneori prietene, alteori rivale. Dar ele erau în ultimul an, eu eram boboacă. Asta a fost în octombrie anul trecut. Primul meu an în echipa şcolii.
Darby părea surprins că ea fusese sportivă.
— În echipa şcolii la ce?
•
Ritualurile de iniţiere ale echipei de înot câştigaseră notorietate şi deveneau tot mai urâte în fiecare an. Degenerau. Cum le venise rândul, fetele VP - 154
din ultimul an de la Liceul Kailua-Kona erau flămânde după răzbunare.
Puterea autorităţii curgea năvalnic prin vinele lui Gabrielle şi Kayla, fără
îndoială, orbindu-le în felul lor, în timp ce-o smuceau şi o îmbrânceau pe Makani pe holuri.
Makani înţepeni în timp ce râsul crud al mamei ei răsună în spaţiul îngust.
— Îmi cer încă o dată scuze pentru uşa încuiată, fetelor!
O anume familiaritate din cuvântul fetelor îi arăta că era de partea lor – şi că nu era surprinsă că ele erau acolo.
— Mă bucur c-am rămas trează să vă aud când aţi bătut.
Se ştia bine că părinţii erau informaţi despre iniţiere în avans, ca să lase uşa de la intrare deschisă, să poată intra fetele mai mari. Se înţelegea de la sine că părinţii intrau în joc, dar îşi şi avertizau fetele. Astfel, boboacele puteau fi deja îmbrăcate în cele mai drăguţe pijamale pe dedesubtul costumelor de înot. Asta trebuiau să facă părinţii.
Makani se încordă, aşteptând, sperând la o scuză, de data asta. Sau, măcar, la un pretext. Dar în timp ce era împinsă afară, nu auzi decât clic-ul –
şi lacătul – uşii în urma ei.
•
— Ăăă. Maică-ta e de căcat?
Alex o şi declara, şi aştepta confirmarea.
Darby părea prea trist ca să o mustre.
Makani nu voia să vadă reacţia lui Ollie, aşa că merse mai departe.
•
Gabrielle şi Kayla o îmbrânciră pe Makani afară şi o înghesuiră într-un jeep decapotabil. Makani ştia că era maşina căpitanului. Gabrielle viră
nebuneşte, intenţionat, în timp ce Makani se chinuia să-şi pună centura.
Vântul îi sufla cu putere în faţă în timp ce era zgâlţâită dintr-o parte a jeepului în cealaltă, speriind-o cu senzaţia că avea să cadă din el. În sfârşit, reuşi să-şi pună centura.
— Unde mergem?
Încercă să pară în regulă, pregătită pentru orice. Dar vocea-i era gâtuită
de teamă.
Fetele nu făcură decât să dea radioul mai tare, iar cartierul lui Makani rămase în urmă într-un asalt sonor din partea lui Beyoncé. În aer se simţea puternic umiditatea. Briza mirosea a apă sărată şi a plumeria dulce. Dându-şi seama că nu era băgată în seamă, Makani îşi ridică legătura de la ochi pentru a aruncao privire pe furiş. Ceasul de pe bord arăta că era aproape miezul nopţii. Pe Queen Ka’ahumanu Highway, palmierii subţiri se profilau pe cerul nopţii, cele mai înalte forme de vegetaţie printre tufişurile din acea parte a Big Island.
