— Bună treabă, Căţea!
Kayla îi ciufuli buclele. Puţine lucruri o enervau mai tare pe Makani decât atunci când cineva îi atingea părul.
— Acum mişcă-ţi fundul în rând!
Makani alergă spre zona dintre Hannah (paraşută) şi Jasmine (târâtură).
O încânta faptul că Jasmine primise cea mai urâtă poreclă.
— Eşti bine? întrebă Jasmine, punând o mână pe umărul lui Makani în semn de compătimire.
Cu două zile înainte îşi făcuseră manichiuri asortate, cu argintiu alternat cu albastru. Culorile şcolii. În momentul acela, lui Makani îi venea s-o împingă pe Jasmine la pământ şi să-i îndese nisip uscat în gură până se îneca. Makani o fixă cu o privire turbată de furie. Jasmine părea surprinsă de intensitatea privirii, dar îşi îndepărtă mâna într-un gest de predare tăcută.
VP - 157
În seara aceea nu erau o echipă. Nu avea de gând să piardă în faţa lui Jasmine.
Jocurile implicau alergarea şi efectuarea rutinei lor obişnuite de exerciţii de gimnastică pe uscat – salturi înainte, sărituri, flotări şi abdomene –, doar că ele erau nevoite să facă de două ori mai multe reprize, cu veteranele urlându-le în urechi şi obligându-le să repete jurăminte de loialitate faţă de echipă şi păcălindu-le să răspundă la numele lor adevărate. Era treaba veteranelor să le convingă pe boboace să termine cât mai multe runde posibil.
Între două runde, boboacele erau nevoite să bea câte-un shot de votcă.
Ultima dintre boboace care termina trebuia să bea două. Veteranele puteau să bea cât de puţin sau cât de mult voiau, şi luau cu toate câte-o duşcă
înainte să se îndrepte spre boboacele lor cu pungi maronii de hârtie în mâini.
Începu prima rundă. Makani alergă pe plajă cu o hotărâre sumbră.
Veteranele scoaseră cofraje de ouă din pungile misterioase şi-şi aruncară
proiectilele de la distanţă. Ouăle erau stricate şi duhneau a sulf. Unele fete vomitară. În timp ce coada de cal a lui Jasmine sălta în faţa ei, resentimentele clocoteau prin vinele lui Makani.
Ce fain trebuie să fie să ai pe cineva căruia să-i pese măcar cât negru sub unghie de tine, ca să te-avertizeze! Ce fain trebuie să fie să ţi se dea ocazia de-a te pregăti!
Kayla îşi risipi repede cofrajul, dar căpitanul şi-l păstră pe-al ei pentru tura finală, când Makani gâfâia şi era ameţită. Gabrielle alerga pe lângă ea, aruncându-şi şi ea tare cele douăsprezece ouă. Cu fiecare lovitură, Makani simţea un puseu de adrenalină. Ajunse în faţa lui Jasmine, iar Jasmine termină pe locul cinci. Pe ultimul loc.
Makani bău un singur shot, iar Jasmine bău două. Şi veteranele băură
shoturi. Gabrielle şi Kayla băură mai mult decât celelalte. Faptul că nu pierduse Makani le crescuse înclinaţiile competitive şi exploatatoare.
În timp ce boboacele făceau salturi înainte, veteranele le împroşcau cu ulei pentru bebeluşi şi cu cremă de ras. În timp ce săreau în sus şi-n jos, aruncau în ele cu maioneză şi cu mâncare din conserve. În nebunia cauzată
de ţipete, votcă, epuizare şi confuzie, lui Makani i se făcu rău în curând, dar nu-şi luă ochii de la Jasmine. Se forţă să continue să o bată.
— Avem una dură aici, rânji Gabrielle. Dar stai tu liniştită. Te supunem noi!
— Se pare că-ţi vrea slujba, domnişoară căpitan! zise Kayla.
Deşi era o glumă, era prima oară când cineva aducea vorba despre posibilitatea obţinerii postului de căpitan. Practicanţii de sărituri nu puteau VP - 158
deveni căpitani, pentru că mare parte din antrenamentele lor aveau loc separat. Dar Makani voia cu disperare să fie căpitan în anul care urma. Era bună la ceea ce făcea. Niciuna dintre coechipierele ei nu avea o elevaţie mai mare din momentul în care plonja, nu executa întoarcerile cu atâta graţie şi nu intra în apă stropind atât de puţin.
Jasmine se lovi de Makani şi o dărâmă în nisip. O sticlă de votcă îşi deşertă restul conţinutului în chiloţii lui Makani.
— Doamne, ţine-ţi nereuşitele pentru tine! spuse Makani.
— Scuze, scuze, zise Jasmine, împleticind cuvintele.
Nu fusese niciodată în stare să ţină la băutură.
Fetele mai mari se tăvăleau pe jos de râs.
— Îmi retrag cuvintele, îi spuse Kayla lui Gabrielle. Asta da siguranţa slujbei!
Lui Makani i se strânsese stomacul de furie. Îşi închipui cum o apuca pe Jasmine de păr şi trăgea până când i se desprindea carnea de pe scalp. Cum îi băga capul plin de zgârieturi în apa sărată. Cum o ţinea pe loc. Cum o îneca.
— Rahat, zise Gabrielle, fluturând o doză de ceva – Makani nu-şi dădea seama ce. Astea n-au cheiţă din aia de care tragi ca să se deschidă! Nu i-a trecut nimănui prin cap să aducă un deschizător de conserve?
Niciuna dintre veterane nu avea, dar o fată pe nume Sarah ţinea un cuţit în maşină. În timp ce ea alerga să-l aducă, o altă doză trecu din mână-n mână. Votca ardea în timp ce aluneca pe gâtul lui Makani. Se linse pe buze.
Cuţitul lui Sarah se dovedi a fi unul mare, conceput pentru vânătoare sau pentru supravieţuire, şi străpunse cu uşurinţă dozele. Mirosul care ieşi din ele era respingător.
În timp ce boboacele făceau flotări, bucăţi de hrană pentru câini, cu carne, le fură azvârlite în spate. Ghemuindu-se în faţa lui Makani, Kayla îi îndesă un pumn de hrană umedă direct în faţă şi în nări. Makani îşi suflă nasul şi scuipă, vomitând. Apoi, ceva gros începu să-i curgă pe cap în jos. Un borcan întreg de miere i se prelinse peste gât şi în păr. Avea să-i ia câteva zile să o poată spăla.
Cu fiecare flotare, corpul ei prindea o crustă tot mai mare de nisip.
— Care-i problema ta, Căţea? zbieră Kayla. Nu faci faţă la câteva flotări, Căţea?
— Makani! strigă Gabrielle.
