Dacă are probleme cu cineva, i se adresează în particu-lar, fără ca altcineva să vadă sau să audă.
Calităţi de leadership
Liderii se autodisciplinează să planifice, să pregătească, să organizeze şi să verifice fiecare detaliu. Nu iau nimic de bun. Ei pun întrebări pentru a se asigura că au înţeles complet situaţia, problema sau dificultatea.
NU scuzelor! 171
Marii lideri se poartă de parcă ar deţine întreaga companie. Ei acceptă un nivel înalt de responsabilitate personală. Liderul nu se plânge niciodată, nu inventează
scuze şi nu dă vina pe ceilalţi pentru probleme.
Liderii sunt intens orientaţi spre acţiune. Ei adună
informaţii cu atenţie şi iau deciziile care sunt necesare.
Stabilesc măsuri şi standarde şi îi trag pe alţii după ei.
Insistă ca treaba să fie făcută repede şi bine.
Liderii ajung în vârf
Liderii ajung în vârful unei organizaţii aşa cum caimacul se ridică deasupra laptelui. Când îţi asumi complet responsabilitatea pentru obţinerea rezultatelor, îţi concentrezi mintea numai pe cele mai importante sarcini, îţi îmbunătăţeşti continuu cunoştinţele şi competenţele, precum şi abilitatea ta de a aduce un plus de valoare companiei tale şi îi tratezi pe ceilalţi oameni cu amabili-tate şi consideraţie, atunci vei ieşi în evidenţă ca lider înnăscut.
Pe măsură ce-ţi demonstrezi abilitatea de a aduce o contribuţie din ce în ce mai valoroasă la organizaţia ta, oamenii care se află deasupra ta sau mai jos pe scara ierarhică, dar şi cei care se află la acelaşi nivel cu tine vor dori ca tu să fii promovat la leadership şi te vor susţine când ajungi în acea poziţie. Una dintre principalele tale ţinte în viaţă este să mergi, să discuţi, să acţionezi, să
vorbeşti şi să-i tratezi pe ceilalţi aşa cum ar face-o un lider. În cele din urmă, poziţia ta va fi egală cu performanţa ta.
172 Brian Tracy
În capitolul următor, vei afla cum să dezvolţi şi să
pui în practică disciplinele necesare pentru a avea mai mult succes în viaţa şi activităţile de afaceri.
Exerciţii de acţiune:
1. Întreabă-te: „Ce rezultate se aşteaptă din partea mea?” şi apoi concentrează-ţi mintea doar pe obţinerea acelor rezultate zilnic.
2. Imaginează-te drept liderul organizaţiei tale şi întreabă-te: „Ce fel de companie ar fi aceasta dacă toţi din ea ar fi exact ca mine?”
3. Creează o viziune clară, exaltantă pentru tine însuţi şi organizaţia ta pe baza succesului şi performanţei excelente.
4. Identifică cei mai importanţi oameni din lumea ta de afaceri şi stabileşte cum va trebui să te porţi cu ei pentru a-i face să performeze cât mai bine posibil.
5. Hotărăşte în avans că atunci când se iveşte criza inevitabilă, tu vei răspunde într-o manieră calmă, controlată şi inteligentă.
6. Clarifică valorile şi principiile exacte în care crezi şi pe care le susţii, iar apoi împărtăşeşte-le cu oamenii din jurul tău.
7. Tratează fiecare persoană din jurul tău ca şi cum este competentă, valoroasă şi importantă. Aceasta este cheia pentru a dobândi loialitatea şi angajamentul de care ai nevoie în calitate de lider.
Capitolul 10
Autodisciplina
şi afacerile
Calitatea negării de sine în urmărirea unui ţelpe termen lung şi, într-adevăr, voinţa de a menţineacel nivel de negare de sine, este un antrenamentexcelent pentru sala de consiliu.
– JOHN VINEY
Majoritatea oamenilor vor munci în sau pentru o companie sau vor deţine o companie de-a lungul vieţii lor. Obţinerea succesului în afaceri presupune niveluri înalte de autodisciplină în fiecare domeniu de activitate din afaceri, atât mari, cât şi mici. Fără autodisciplină şi autocontrol în afaceri niciun succes nu este posibil.
Nu există niciun domeniu de activitate care să ceară
mai multă disciplină decât lansarea şi gestionarea unei afaceri de succes în economia noastră actuală.
Prima lege în economie este insuficienţa. De regulă, nu există niciodată suficient cât să ajungă tuturor care vor acelaşi lucru. În special, nu există suficienţi clienţi pentru ca tu să vinzi tot ce vrei să vinzi. Nu există
niciodată venituri din reduceri care să te ajute să-ţi
174 Brian Tracy
atingi toate ţelurile financiare. Nu există niciodată suficiente profituri care să-ţi permită să te extinzi pe cât de mult vrei. În special, nu există niciodată suficienţi oameni buni cu care să lucrezi şi care să te ajute să-ţi atingi ţelurile în afaceri.
Legea Competiţiei
Dacă prima lege în economie este insuficienţa, atunci prima lege în afaceri este competiţia. Este nevoie de o focalizare şi o disciplină extraordinare pentru a face lucrurile necesare care să atragă puţinii bani ai clienţilor în sensul achiziţionării produsului sau serviciului
tău.