făptaşul era un tip din zonă, cu care Marcey se cunoştea - „Doar nu ar fi plecat cu vreun străin, nu-i aşa?" Părerea generală în Forked River era că un străin o răpise. O
groază de lume se perinda prin Forked River mergând spre şi venind dinspre Atlantic City. Atunci când Marcey Mason dispăruse, când sute de omeni o căutaseră prin împrejurimile Forked River, inclusiv colegii ei de liceu oferindu-se voluntari, inclusiv Matt, tatăl lui Matt era pe drum, dar suna din două în două seri ca să întrebe dacă
„biata fată" fusese găsită. Trăieşti la un moment dat nişte vremuri în care, după cum îi spunea tatăl lui, ţi-ai dori ca Dumnezeu să existe. Cineva la care să te rogi. Şi ţi-ai dori ca iadul să existe de-adevăratelea pentru ca nemernicul ăla care făcuse aşa ceva să ardă în chinuri pe vecie. In caz că pun mâna pe rahatul ăla ordinar, n-ar fi suficient doar sâ-l omoare sau să-l execute.
8
NUME NECUNOSCUT. Viziunea i s-a arătat în vis. Aşa a înţeles că este neprihănită.
Şi nu venită din lumea celor păcătoşi.
Ce ştiţi despre Duana Zwolle, l-au întrebat şi el Ie-a răspuns că nu ştie nimic, dar că auzise de dispariţia ei şi că se roagă pentru ea. Cred în puterea rugăciunii, Ie-a spus el solemn. Şi-a mângâiat barba şi ştia că în sinea lor râd de smocurile lui rare de păr. O barbă blond-argintie, în contrast cu nuanţa mai închisă, nisipie, a părului de pe cap. Puterea rugăciunii, Ie-a spus el.
Ştia că râd de el pe la spate. Ştia ce gândesc despre el. Ştiuse şi ce gândea fata despre el.
Cel care jinduieşte, dar nu acţionează, cultivă ciumat Ar fi vrut să le spună aceste cuvinte ale lui Wiiliam Blake, dar era prea
1 în original, He who desires but acts not, breedspestilence (Wiiliam Blake).
Pentru citatele din Wiiliam Blake din prezenta ediţie a fost folosită traducerea liberă.
(7V. trad.)
viclean ca să le rostească. Pentru că ei nu erau decât nişte detectivi aflaţi în căutarea fetei, iar el trebuia să-şi păstreze prezumţia de nevinovăţie, şi nu să-i provoace.
NUME NECUNOSCUT. Un om cu inimă mare. Presăra coajă de pâine pe apă
pentru păsările ghemuite pe malul râului, ştiind că ochii ei îl urmăresc de la fereastra
înaltă a mansardei. Şi ea Ie-a spus prietenilor ei: Ce om bun. Un om simplu. Nu ca noi, ceilalţi. Iar prietenii au spus şi ei mai departe, şi astfel s-a dus vestea.
Nu erau primii care îl judecau greşit pe NUME NECU-NOSCUT. Care îl tratau cu superioritate. Şi nici ultimii.
Atunci când au venit să-l ia la întrebări, se afla în rulota lui, pe drumul spre Clinton Falls. Grăbeau pe drumul înzăpezit. Respiraţia-i învăluia în aburi şi aveau capul descoperit. Ştia că maşina lor e o maşină de poliţie, chiar dacă nu era inscripţionată
cu însemnele poliţiei, şi că ei sunt poliţişti, chiar dacă nu purtau uniforma de poliţist.
Abia începuse anul nou şi el se aşteptase ca ei să-l caute. Ei sau alţii ca ei. Aşa că era pregătit. NUME NECUNOSCUT nu era niciodată prins nepregătit.
Ce ştiţi despre Duana Zwolle, l-au întrebat ei, iar el nu Ie-a râs în faţă cum ar fi meritat şi nu Ie-a spus Eu ştiu ce voi nu ştiţi despre Duana Zwolle, ci Ie-a răspuns serios că nimic, că nu ştie nimic şi că dispariţia ei nu-l surprinde. Şi ei au întrebat de ce. Iar el, cu o alură tristă, asemenea unui Hristos care a iubit şi compătimit omenirea, Ie-a spus Fiindcă mi-a zis cândva că s-ar putea să fie nevoie să fugă spre vest dacă
acel bărbat ar ameninţa-o. Şi ei au întrebat care bărbat. Şi el a spus că habar nu are.
Fostul ei soţ? au întrebat ei, iar el a dat din cap că nu ştie. Sau altcineva? au întrebat ei. Şi el iar a dat din cap că nu ştie.
L-au mai întrebat ce-i cu acel hambar, iar el Ie-a explicat că acolo este atelierul lui.
Este sculptor. Veniţi să vă arăt! Şi i-a condus cu nerăbdare la hambarul părăginit, fără
să-şi mai tragă o haină pe el, cu respiraţia aburindă şi cu părul şi barba fluturând prin vântul rece, iar în atelier au contemplat în tăcere, ca într-un spaţiu sacru, capodopera lui NUME NECUNOSCUT, de care nu voia să se despartă. Căsătoria raiului cu iadul, cum o numise. Cinci figuri feminine în mărime naturală, cu feţe de manechine pictate. Modeste şi perfecte, după părerea lui, spre deosebire de femeile reale, impertinente şi murdare. Figurile erau realizate din resturi metalice adunate de prin diferitele locuri în care lucrase, dar frumos lustruite, şi dintr-un amestec de ceară, argilă şi nisip, lemn sculptat şi pânză ţesută, cu ochii din sticlă, acele bile marmorate cu care se joacă copiii. Le-a explicat ce exprimă arta lui. Se prea poate să le fi vorbit prea aprins şi cu prea multă pasiune. Şi asta pentru că nu mulţi îi trecuseră pragul atelierului de când se mutase în Clinton Falls, iarna trecută. Mai era femeiuşcă aia, Brough, care ţinea la el şi care venea să-i gătească şi să-i facă curat, dar aia era o ignorantă în ceea ce priveşte arta şi îi plăcea tot ce ieşea din mâinile lui. Ca să nu mai vorbim de cât de mult îi plăceau barba şi cocoşelul lui. Cel mai în vârstă dintre detectivi îl întrerupse ca să-l întrebe Vindeţi multe din lucrările astea, domnule Gavin?, iar el izbucnise în râs ca să îşi mascheze furia, explicându-i că ar accepta să vândă Căsătoria raiului cu iadul doar unui muzeu şi doar ca ansamblu. Din ce vă
câştigaţi existenţa, domnule Gavin? I-a întrebat detectivul, iar el a spus încet că
uneori mai vinde câteva creaţii, figurine de mici dimensiuni, sculpturi de animale şi păsări, pe care le expune într-o galerie din Weymouth şi în alta din New Hope. Şi că
e şi sudor.
Detectivul mai tânăr, care purta în jurul gâtului un fular albastru ca cerul, exact în nuanţa ochilor celui mai vechi manechin al lui, se sucea încoace şi încolo pretinzând
că admiră manechinele (când, de fapt, ochii lui de culoarea nisipului scrutau cu repezi-ciune prin fiecare colţ şi crăpătură a atelierului şi chiar a reuşit să păşească, ca din greşeală, pe marginea unei cutii de carton, turtind-o) şi a spus: La aceste statui -
aşa le spuneţi, nu? - pare să fie mult de muncă, vă ia destul de mult timp. De unde vă inspiraţi, domnule Gavin? Iar el, cu smerenie, le-a spus purul adevăr: Viziunile ni se arată tuturor în vise. Iar artistul este cel care şi le aduce aminte.
Apoi au plecat. Ceea ce el abia aştepta.
I-a privit zâmbind din rulotă. Şi-a mângâiat barba rară şi a râs. Desigur că
prostovanii ăia ignoranţi l-au crezut. Ca şi în alte daţi. Vor verifica ceea ce le spusese că făcuse în noaptea dispariţiei, dar femeiuşcă Brough, care îl adoră pe NUME
NECUNOSCUT, ştia ce să spună. Şi cum să spună. Nu dintr-o bucată, ca şi cum ar fi învăţat pe de rost. La fel şi puştiul ăla, Randy, care e greu de cap, dar încăpăţânat. îşi vor aduce aminte cum s-au uitat la televizor în seara aceea. Cum s-au uitat împreună
şi s-au simţit bine. Acasă la femeie, în Lismore. Da, rămăsese la ea peste noapte, aşa cum făcuse de multe ori. Nu e nicio ruşine în asta, că doar urmau să se căsătorească.
Cel puţin aşa credea femeiuşcă Brough.
în cele din urmă, detectivii au plecat. Nu cercetaseră rulota. Nu aveau niciun mandat să cerceteze rulota. Şi niciun motiv s-o facă. Nu ar fi găsit nimic dacă ar fi cercetat rulota. Sau camioneta Ford veche de doisprezece ani, parcată pe alee. Sau hambarul.
Nu era cu adevărat suspect. Chiar dacă l-au interogat, asta nu înseamnă că era cu adevărat suspect. în douăzeci şi unu de ani, doar de două ori mai fusese interogat: în Mountainhome, Pennsylvania & în Salem, Delaware. Şi de fiecare dată pe terito-riul lui, nu la sediul unei secţii de Poliţie. Şi nu fusese trecut în niciun registru, în computerul lor nu s-ar fi găsit nicio referire la Joseph Gavin. Pentru că răspunsurile sale au fost întotdeauna simple şi la obiect. De fiecare dată când femeiuştile au fost răpite, se pare că el a răspuns satisfăcător anchetelor şi nu a fost niciodată un suspect demn de luat în seamă. E sigur de asta.
