Nu fusese nicicând arestat în viaţa lui. în aproape patruzeci de ani, dacă e să ne luăm după calendar. Şi niciodată nu va fi arestat pentru că Dumnezeu ar pogorî o minge de foc pentru a arăta că este de partea lui.
Dumnezeu să te aibă în marea milă a Lui, Joseph! a şoptit ea când el i-a scos căluşul şi ea a putut să vorbească şi să respire. Dumnezeu să aibă milă de noi amândoi.
Dar Dumnezeu a ascultat rugăciunea femeiuştii doar pe jumătate.
9
Uneori, sentimentul de vinovăţie îţi lasă un gust amar. Chiar dacă eşti nevinovat.
Fără prihană.
- Nu ai nicio legătură cu asta, Matt, aşa-i? Cu fata.
Sidney Krell i-a adresat întrebarea lui Matt McBride pe şleau, în stilul lui direct, fără ocolişuri. Fără să îl invite pe Matt să ia loc.
- Nu, niciuna.
Dar cum naiba ai aflat despre asta? Atât de repede.
N-a mai adăugat nimic cu bună ştiinţă, lingându-şi rănile şi potolindu-şi furia, dându-i timp lui Sidney Krell să cugete la ceea ce spusese. De vreme ce spunea adevărul, ce rost avea să se justifice? Nici de-al naibii n-avea de gând să facă asta.
Era şocat cum de ştia Krell despre presupusa lui relaţie cu fata, dar nici asta nu avea de gând să arate. Matt McBride spunea şi el lucrurile pe şleau şi fără ocolişuri; acesta era unul dintre motivele pentru care se înţelegea aşa de bine cu angajatorul lui.
Era 6 ianuarie, aproape de amiază. Marţea ce a urmat teribilei zi de luni din noul an. Matt nu-i povestise nimic lui Tess despre vizita detectivilor şi îşi petrecuse cea mai mare parte din noapte punând cap la cap un document pe care să-1 trimită acestora, iar capul îi vuia acum de tot felul de întrebări şi proteste şi negări. Se gândea că îl aşteaptă o zi de muncă cum nu se poate mai aglomerată la Krell & Asociaţii, muncă
asupra căreia avea să se concentreze ca să dea uitării orice altceva, iar acum Sidney Krell, care îi era mai apropiat decât oricine altcineva de pe lumea asta (asta de când tatăl lui Matt murise), îl convocase în biroul lui cu o oră înainte ca cei doi bărbaţi să
plece la un prânz de afaceri la Weymouth Country Club cu mai mulţi investitori, sub pretextul că voia să îl pregătească pentru întâlnire, aşa cum făcea adesea în astfel de situaţii; şi, în loc de asta, îi adresase acea întrebare care-1 făcea să se simtă lezat.
Doar dacă nu cumva întrebarea era îndreptăţită, se gândea Matt.
Krell îl privea cu ochi ageri şi apoşi. Aşa-i că nu m-ai minţi, fiule? Un beculeţ s-a aprins pe telefonul lui Krell, indicând că are un apel în aşteptare, dar Krell a ignorat semnalul. Ochii îi erau împăienjeniţi de capilare sparte, la fel şi nasul borcănat; îmbrăcat într-un costum şifonat de o mie de dolari, croit pe comandă în Hong Kong, stătea cocoşat la biroul lui din lemn masiv, ca un vultur asupra prăzii, şi îşi sugea buzele. Respira hârşâit, de parcă ar fi alergat pe scări.
- Aşa credeam şi eu, fiule. Doar am vrut să o aud din gura ta, a spus Sidney Krell.
- Ei bine, după cum ai auzit, Sidney.
Pe Matt îl deranja că Sid Krell ştia deja, indiferent ce ştia. Despre fata dispărută, despre jurnal. Probabil că ştia şi despre vi/.ita-surpriză a detectivilor. Nimic nu-i scapă lui Sid Krell din Weymouth, cum îi plăcea lui să se laude. Odată, când îl invitase pe Matt în oraş să bea ceva împreună, îi spusese că Sid Krell este asemenea unui păianjen bătrân şi gras, aşezat la pândă în centrul unei enorme pânze, atent la tot ce mişcă prin Weymouth. Orice tremur al acestei pânze ajungea invariabil la el. Fiecare
vânzare-cumpărare a unui imobil, fiecare contract însemnat, împrumut, parteneriat, proces, faliment, poveste de succes, trădare nu scăpa urechilor lui. Orice zbura şi nimerea în plasă - orice zbura şi se prindea în plasă - nu se putea să treacă pe lângă el.
Cu vocea-i răguşită şi prietenoasă, Krell i-a spus:
- Ia loc, Matt. Hai să vorbim.
De abia dacă trecuseră douăzeci şi patru de ore de când Phelan şi Ricci îl luaseră
la întrebări pe Matt McBride. Dar zbuciumul lui interior părea că durează de secole.
Nimic nu va mai fi ca înainte, niciodată. Asta-i răzbunarea ei.
- Matt, poate că nu vrei niciun sfat din partea mea. Poate crezi că te priveşte doar pe tine. Dar într-o situaţie neplăcută ca asta, în care sunt amestecaţi nişte poliţişti care investighează, nu pot decât să ţi-1 recomand pe Jules Cliffe. îl cunoşti pe Jules, aşa-i?
Cred că ţi l-am prezentat la un moment dat pe terenul de golf.
Krell nu-i făcuse cunoştinţă cu avocatul, dar Matt nu a intervenit pentru atâta lucru. Evident că auzise de Cliffe; ca şi Sidney Krell, Jules Cliffe era renumit în oraş, un avocat controversat şi scump.
- Sunt de acord că nu este deloc ieftin, a spus Krell cu o ridicare din umeri, dar merită. Şi pot şi eu să te ajut, să ştii.
Dacă se ajunge până acolo.
Dacă se ajunge până acolo.
Matt îşi trăsese un scaun masiv din piele şi crom aproape de biroul lui Krell, aşa cum făcea de fiecare dată când se consultau înainte de o întrevedere de afaceri.
Gustul amar pe care îl simţea pe cerul gurii era mai puternic acum, iar de când păşise în imensul birou al lui Krell înghiţea-n sec încontinuu. Ar fi vrut să creadă că tot ce voia Sid Krell nu era decât să îl ajute, în trecut fusese generos cu el de nenumărate ori, aşa cum se dovedise a fi cu fiecare tânăr asociat, dar Krell avea de fiecare dată
si un alt interes pentru care îşi oferea ajutorul, mult mai profund şi eliptic, pe care nu îl arăta niciodată de la bun început.
- Mulţumesc, Sid, dar nu am nevoie de avocat, a răspuns Matt politicos.
- Nu ai nevoie sau nu vrei? Gândeşte-te bine, fiule! a pufnit Krell, parcă scoţând flăcări pe nas.
Cine altcineva îi mai spusese lui Matt de curând să se gândească bine?
Simţea cum îi creste tensiunea.
Krell vorbea într-un fel al său, făcând apel la limbajul de argou, de tip dur, limbaj pe care-1 dobândise de la prezentatorii emisiunilor de televiziune sau din filme si de care se folosea ca să îşi ascundă inteligenţa, viclenia şi bunul gust care-i curgea prin vene.
