văzuse, şi-i puteai ghici alura de june-prim ţanţoş de odinioară, ascunsă acum sub chipul cu obraji roşii şi lăsaţi şi pielea subţire, stranie, ca un perete scorojit.
- Matt, ceea ce-ţi spun acum este confidenţial: fata avea în Midland un cont de economii jalnic, mai puţin de o mie de dolari, şi patruzeci de dolari într-un cont curent. Patruzeci de dolari! Şi umblă un zvon că ar fi datorat bani anumitor indivizi.
A făcut o pauză ca să-i dea timp să facă legăturile: Matt a presupus că unul dintre acei indivizi era chiar Krell.
- Ambele conturi sunt intacte, ceea ce nu mă convinge că
nu ar fi putut pleca de capul ei, înscenând o răpire sau poate chiar o sinucidere. Sau poate chiar s-a sinucis şi nu a vrut ca familia să ştie de intenţiile ei. întotdeauna mi s-a părut misteri oasă, o străină, cu sânge de indiancă... de hindusă, vreau să
spun, şi poate că în cultura lor, ca şi în a catolicilor, e mare ruşine să te sinucizi. Habar n-am. De altfel, cârdul ei Visa a dispărut şi nimeni nu a încercat să-1 folosească până acum.
Sylvia (soţia lui, cea mereu plecată) spune că a auzit un zvon cum că fata era consumatoare de cocaină şi că se înhăitase cu nişte negri din Newark care îi procurau cocaina, dar nu bag mâna în foc pentru asta, informaţia nu apare în raportul poli ţiei, din câte am auzit. Avea legături cu unele organizaţii ale oamenilor străzii din Newark, asta ştiu sigur. Dar cel mai
important lucru pe care îl ţin departe de mass-media şi pe care, Matt, trebuie să juri că nu îl vei spune mai departe este...
Krell şi-a coborât vocea în mod dramatic şi s-a apropiat de Matt, care a simţit brusc un damf de ceva dulce si afumat - whisky - atât de devreme?
- Acolo unde locuia ea, într-o veche fabrică de ţesături din Lisinore, de pe malul râului, poliţiştii au găsit ceea ce ei descriu a fi „un desen obscen sau o secvenţă de bandă desenată" a unei femei dezbrăcate care este posibil să fie chiar ea. Ceva „odios".
Imaginea a fost lăsată pe patul ei, la loc vizibil, încât să nu poată
fi trecută cu vederea.
Krell a făcut o pauză, respirând sacadat. Matt era uimit.
- Sid, de unde ştii toate astea?
- Ştiu, Mattie. Bătrânul Sid are sursele lui.
- Iar jurnalul... l-ai văzut cu ochii tăi?
- Nu, nu l-am văzut.
- Dar ce mai ştii despre el?
- Doar că pomeneşte de Matt McBride. Undeva, pe-acolo.
- Dar nu se poate aşa ceva. -Ei bine...
- Sid, este imposibil. Nu o cunoşteam.
Vocea lui Matt era răguşită, pledând pentru propria nevinovăţie. Nu ar fi vrut să
sune aşa, dar nu avea ce face.
- Matt, dacă ai noroc, poate nu va fi nevoie să-i spui despre toate astea lui Tess. Sau poate că va fi, a spus Krell, ridicând din umeri stânjenit şi făcând un semn cu mâna ca şi cum ar înde părta un miros neplăcut. Dacă accepţi ca Cliffe să le stea în
ceafă, vor fi nevoiţi să ţi—1 înmâneze. Va vorbi cu procurorul.
Poate că nu vor merge pe firul ăsta. Poate că fata o să apară...
vie. Nu aş vorbi despre o persoană ca ea la timpul trecut, se zice că era destul de instabilă, cine ştie? Cât despre acel desen sau bandă desenată, probabil că vor trebui să o arate unui expert în artă care să le sugereze cine ar fi putut fi creatorul. Eu nu am văzut imaginea.
Krell i-a mai spus lui Matt că fuseseră găsite urme proas-pete în mansarda casei fetei, lăsate de un fel de ghete cu o talpă specială de cauciuc, şi nisip despre care se crede că ar proveni de pe malul sudic al râului Jersey, iar locul fusese răscolit ca şi cum cineva ar fi căutat ceva şi ar fi fost supărat că nu a găsit ce căuta.
- Şi operele ei de artă - „colajele", acesta cred că este termenul tehnic utilizat - fuseseră sfâşiate cu un cuţit, ca si cum nu ar fi dat doi bani pe stilul ei avangardist.
Krell şi-a ţuguiat buzele cărnoase cu dispreţ, iar Matt se gândea neliniştit că ceva nu era în ordine: nu era în firea lui Sid Krell să fie asa de meschin. Putea fi maliţios si amuzant, dar de când îl ştia el, nu fusese niciodată maliţios în adevăratul sens al cuvântului, iar atunci când povestea despre nenorocirile altora, de obicei clătina din cap a milă. Nu trecea pe lângă o nenorocire, pe lângă boala sau moartea altora, fără
să fie impresionat. De data aceasta, trata situaţia altfel decât îi era caracterul, de-a dreptul grotesc.
O vorbeşte de rău. De ce?
Krell îl avertiza cu insistenţă pe Matt să nu sufle o vorbă nimănui despre ce discutaseră.
- O să fie vai de curul meu dacă află cineva. Prietene, îmi pun pielea la bătaie pentru tine.
Matt a încercat să schiţeze un zâmbet. Ii făcea bine să audă spunându-i-se prietene. (Dar oare chiar aşa şi e?) Erau nenumăraţi oameni cu influenţă din Weymouth cu care Krell avea legături, incluzându-i aici pe oficialii republicani din regiune, pe membrii consiliului orăşenesc, pe însuşi şeful poliţiei, şi oricare dintre ei, credea Matt, putea fi unul dintre oamenii de
încredere ai lui Krell. Se prea poate să fi fost parteneri de afaceri. Cine poate şti?
Se prea poate ca Sid Krell să-i fi ştiut personal chiar şi pe detectivi. Era tipic pentru el să trădeze încrederea altcuiva chiar în timp ce îi cerea dramatic lui Matt să păstreze secretul. Ba chiar 1-a dojenit pe Matt că 1-a tentat să-i dezvăluie detaliile acelea secrete.
- Doar că nu vreau ca toată povestea asta să-ţi dea mai multe bătăi de cap decât este cazul. înţelegi? In caz că există un jurnal... adică, este clar că există un jurnal... care conţine informaţii compromiţătoare... poate chiar apare şi numele meu acolo. A dracului treabă, mai mult ca sigur sunt şi eu menţionat acolo. Femeile au grijă să se răzbune, nu-i aşa? a râs Krell forţat, ştergându-şi ochii.
Matt s-a grăbit să-1 liniştească:
- Sid, nu le-am povestit poliţiştilor că am cunoscut-o pe Duana Zwolle prin intermediul tău. Adică... nici măcar nu am racut legătura. Mai ştii, atunci, după program? Când eu plecam, iar tu intrai, şi...
