DUANEI ZWOLLE, 26 DE ANI
artistă liber-profesionistă, dispărută pe 28 decembrie ARTISTĂ, 26 DE ANI,
FEMEIE DIN CENTRUL STATULUI NEW JERSEY,
DISPĂRUTĂ
ancheta abordează un posibil caz de răpire
POLIŢIA DIN JERSEY STATE
CONTINUĂ CERCETĂRILE
ÎN CAZUL FEMEII DE 26 DE ANI DIN LISMORE,
DISPĂRUTĂ Familia Zwolle oferă o recompensă de 50000 de dolari De câteva ori pe zi, Matt răsfoia ziarele, urmărea ştirile la televizor şi asculta radioul. De câteva ori pe zi, verifica noile date apărute pe internet, tastând DUANA ZWOLLE, doar ca să ajungă, spre marea lui dezamăgire, la aceleaşi informaţii evazive, postate parcă în bătaie de joc. Mai că i se părea că aude vorbele pline de batjocură
ale răpitorului. Niciunul dintre voi nu o va găsi, ea este a mea.
Despre asta trebuia să fie vorba: un răpitor, un bărbat.
O răpise, mai bine să nu se gândească pentru ce motiv. Fata dispărută, acum vie, ori moartă.
Articolele despre Duana Zwolle apăreau din ce în ce mai rar în Newark Star-Ledger, The Philadelphia Inquirer şi Trenton Times. Iniţial, fiecare ziar publicase titluri care ţineau prima pagină, completate în paginile interioare de alte detalii ieşite din comun; erau interviuri cu prietenii şi cunoscuţii şi fotografii cu femeia dispărută; The Weymouth Weekly dedicase cazului două pagini întregi, publicând inclusiv fotografii ale colajelor lui Zwolle. Dar acum, articolele apăreau ascunse între paginile
ziarelor şi nu erau mai lungi de două paragrafe. Investigaţiile continuă, nu s-au descoperit noi detalii. Nimeni nu a fost arestat.
Nicio menţiune despre desenul obscen. Nicio menţiune despre pretinsul jurnal.
Nicio menţiune despre Mathias McBride.
Acestea erau secrete pe care detectivii le ţineau intenţionat departe de urechile jurnaliştilor. Şi pe bună dreptate, desigur. Asta făcea parte din procedurile lor de rutină. Lui Matt nu-i dădea pace gândul că ar mai exista şi alte secrete în legătură cu acest caz, secrete pe care Sidney Krell nu le ştia.
Lui Matt nu-i dădea pace gândul că Mathias McBride nu va mai fi în siguranţă
pentru prea multă vreme.
Ii era groază de linşajul publicului, de umilinţă. Ştia bine că dacă numele lui va fi pus în legătură cu Duana Zwolle, iar răpitorul lui Zwolle nu va fi descoperit niciodată, el o să fie considerat pentru totdeauna răpitorul. Ucigaşul.
(Oare Sidney Krell fusese interogat? Matt avea motivele lui să creadă că da. Dar Krell păstra tăcerea, iar dacă vreunul dintre angajaţii de la Krell & Asociaţii s-ar fi întâmplat să ştie ceva, n-ar fi îndrăznit să deschidă gura niciodată.) Detectivii Phelan şi Ricci făcuseră „apel la public" prin postul local de televiziune din New Jersey, solicitând informaţii despre Duana Zwolle, dar refuzaseră să dea detalii despre desfăşurarea cazului. Intervievaseră „un număr considerabil" de persoane, pe toţi prietenii, vecinii, cunoscuţii şi asociaţii femeii dispărute. Dacă
existau suspecţi pe care îi investigau, adunând probe care ar fi justificat eliberarea unui mandat de arestare, acestea, în mod firesc, nu erau informaţii publice. Matt privea fix la ecranul televizorului, dorindu-şi să-i audă pe Phelan şi Ricci vorbind mai explicit, mai animat, mai cu zel.
Phelan, împingându-şi de pe vârful nasului ochelarii de modă veche, cei cu ramă
neagră, nu părea mai competent decât un contabil de vârstă medie, depăşit de o avalanşă de informaţii. Şi nici Ricci, pentru care Matt nutrea în continuare un inexplicabil respect frăţesc, nu era prea în largul lui în faţa camerei de filmat, vorbing forţat, de parcă îşi învăţase textul dinainte. Nu. Da. Nu putem comenta aceste informaţii. Numărul nostru de telefon este...
În Weymouth, presupunerea generală era că Duana Zwolle va fi găsită, în cele din urmă. „A fost găsită moartă. Săraca! La ce te aşteptai? Asemenea lucruri se întâmplă
tot timpul." Matt li auzea din întâmplare pe alţii vorbind cu familiaritate despre caz şi nu putea să le sufere falsa îngrijorare. Mai ales femeile vorbeau despre fata dispărută
ca şi cum fiecare dintre ele ar fi putut să fie în locul ei. Ca şi cum ea s-ar fi sacrificat pentru ele. „Să se întâmple asemenea grozăvie atât de aproape de noi. La doar câţiva kilometri distanţă." Tess vorbea mult la telefon, cu prietenele, bănuia Matt. Sau poate cu rudele, cu sora ei din San Diego, care părea curioasă să afle cât mai repede ultimele veşti din Weymouth, mai ales dacă erau veşti rele. „Nu, nu am cunoscut-o pe Duana Zwolle, cu siguranţă că nu. Nu făceam parte din acelaşi cerc social. E puţin
probabil! Dar îi admiram arta... într-o oarecare măsură. Şi mă tot gândesc la ea, parcă-i văd peste tot chipul. Ochii aceia..." Vocea lui Tess era tremu-rândă.
Dezgustat, lui Matt îi venea să-i smulgă nenorocitul ăla de receptor din mână.
Cu toate astea, nu o făcea. încerca să nu vorbească deloc cu Tess despre fata dispărută.
în fiecare dimineaţă, în timp ce conducea spre Krell & Asociaţii, Matt - agitat, plictisit, neliniştit şi nerăbdător - asculta ştirile locale şi statale. Naveta la volan nu era mai lungă de douăzeci de minute, dar uneori Matt o cotea de pe autostradă şi o lua pe un drum lateral, ca să îşi amâne sosirea la birou, străbătând dealuri scobite pentru fundaţiile caselor şi clădirilor de birouri, ca o anticameră spre iad, în caz că iadul ar fi un fagure de miere fără fund al „dezvoltării". Matt aştepta „ştirea de ultimă oră"
care ar fi declarat cazul închis, trupul Duanei Zwolle descoperit în râul Delaware, într-o groapă puţin adâncă din apropierea râului, pe marginea autostrăzii, în Pine Barrens... dar ştirile nu relatau decât despre accidente de circulaţie, alarme de incendiu, diverse decese violente. înspăimântat, Matt se gândea că nu se va mai întâmpla niciodată. Că nu o vor găsi niciodată.
Niciunul dintre voi nu o va găsi. Ea este a mea.
într-o dimineaţă, pe când parca la Krell & Asociaţii, Matt 1-a văzut pe Sidney Krell în Mercedesul lui lustruit pe locul rezervat pentru Dl Krell, stând cu capul plecat şi ascultând radioul din maşină, cu un profil sobru şi brăzdat, ca moaca unei broaşte mumificate.
Bătrânul asculta aceleaşi ştiri inutile pe care le asculta şi Matt, iar Matt putea să
ghicească lesne de ce.
Nu putea să nu se întrebe: oare Sid Krell fusese îndrăgostit de Duana Zwolle?
Nu putea să nu se întrebe: oare Sid Krell ştia mai multe decât lăsase să se înţeleagă despre ceea ce i se întâmplase fetei?
Cu orice risc, mai ales dacă ar fi aflat Krell, Matt se interesase printre colegi şi aflase că, da, Krell de fapt îi oferise un „comision" Duanei Zwolle pentru o pictură
murală. Cât de gras fusese comisionul, nimeni nu părea să ştie exact. Cinci mii, zece mii, douăzeci de mii? Suma era un avans pentru o pictură murală, în stilul colajelor lui Zwolle, care urma să fie executată într-unui dintre complexurile de birouri care îi aparţineau lui Krell. Krell sperase, i s-a spus, că arta lui Zwolle avea să fie suficient de controversată cât să-i facă puţină publicitate, poate chiar în The New York Times.
