Ar trebui să fie nebun, iar Matt McBride nu era încă nebun.
Şi el, la rândul lui, avea să dea poliţiei un pont anonim.
De la unul dintre computerele de la birou, nu de la computerul lui personal de la Krell & Asociaţii, Matt a tastat aceste informaţii: In luna noiembrie a anului 1976, „comportament neadecvat" a fost motivul violului şi al crimei în cazul unei fete de la liceul din Forked River, New Jersey. Trupul i-a fost găsit în rezervaţia naturală Deer Isle. Ucigaşul nu a fost identificat.
Matt a printat şi a trimis mesajul într-un plic sigilat la POLIŢIA WEYMOUTH de la o cutie poştală de pe Main Street. A manevrat totul purtând mănuşi. închipuindu-şi că va lăsa urme de ADN, nu a lins plicul atunci când 1-a lipit. Astfel, cum i-ar fi putut da de urmă?
Poate că risca totuşi făcând asta. Dar a facut-o.
Apoi, şi poate că iar risca, dar totuşi a făcut-o, a condus până la Lismore, luând cu el şi aparatul de fotografiat al lui Nighthawk.
Pe Mill Row, de-a lungul drumului pietruit şi plin cu hârtoape care însoţeşte râul Weymouth. Nimeni nu părea să-1 urmărească atunci când a fotografiat faţada de cărămidă aparentă a ceea ce până în 1957 fusese o fabrică de textile, acum transformată într-o clădire cu utilizări comerciale şi locative. De zeci de ori văzuse această clădire în reportajele de la ştiri, aceeaşi filmare rulând din nou şi din nou, care înfăţişa, spre capătul mai îndepărtat al clădirii lungi şi dizgraţioase, având două
etaje, exteriorul „mansardei" închiriate de fata dispărută.
Nu erau multe de văzut: camera de filmat nu putuse să pătrundă în clădire sau prin ferestrele cu obloanele trase. Erau nişte scări exterioare de lemn care păreau să aibă nevoie de oarecare reparaţii. Dincolo de clădire se întindea un câmp năpădit de buruieni, iar după acesta, o pădure. Un teren hibrid, nici agricol, nici rezidenţial.
La vreo 200 de metri de Mill Row vuia autostrada.
Atunci când o condusese acasă pe Duana Zwolle, Matt o lăsase pe drumul pietruit din faţa locuinţei ei. Ea urcase scările în grabă, fără să privească în urmă. Era mândră.
Rănită. Nu am ce să fac. Nu a stat (sau a stat?) să vadă cum descuie uşa vopsită într-
o nuanţă nepotrivită de roşu, nici cum intră în casă. Rulase până la capătul Mill Row, o fundătură, apoi întorsese maşina.
Uite ce e, eu nu am intrat înăuntru după ea.
Nu eram iubitul ei.
Nighthawk rareori lucra ziua. Călcând apăsat pe iarba îngheţată în timp ce declanşa cadru după cadru, fericit să fie cuprins de transa specifică lui Nighthawk.
Această dimineaţă din mijlocul iernii părea mai degrabă amurg decât plină zi. Soarele mohorât era ascuns de nori ca un ochi lipsit de lumină. Râul Weymouth, inevitabil descris ca pitoresc, era fără viaţă, învăluit de o ceaţă plumburie. Matt a terminat o rolă de film şi a început una nouă. Cum de era posibil ca în astfel de momente tragice el să fie fericit, să poată fotografia asemenea peisaj, absorbit de tehnică, ştiind că
Duana Zwolle fusese „luată pe sus sau răpită" din locuinţa ei chiar pe aceste scări, undeva în seara zilei de 28 decembrie, şi că ea şi răpitorul sau răpitorii fugiseră cu maşina lui Zwolle, nevăzuţi de nimeni.
Şi că ea avea să nu mai fie văzută niciodată.
Şi că probabil că acum era moartă. în sau lângă apă.
Părea că Mill Row, aşa cum e numită acum fosta fabrică, nu prea avea vad ca spaţiu de locuit. Cea mai mare parte a clădirii era neocupată, iar unele încăperi nici măcar nu fuseseră renovate. Se prea poate ca proprietarul să fi rămas fără bani. Din programele de ştiri, Matt aflase că, în afară de Duana Zwolle, clădirea mai avea doar trei locatari, la capătul dinspre usa de la intrare. Mansarda de la al doilea nivel unde locuia Duana Zwolle era situată deasupra unui mic magazin, numit „Olarul", şi a unui magazin de antichităţi, numit „Podul cu vechituri". Când o dusese acasă pe Duana Zwolle, Matt avusese impresia că locul, decorul, izolarea, ciudata fabrică veche de cărămidă netencuită are un iz romantic. îi trecuse prin minte că Nighthawk ar putea să bcuiască aici. Dar acum locul îi părea insuportabil de solitar.
A fotografiat exteriorul locuinţei Duanei Zwolle din unghiuri diferite, văzută de la nivelul solului, de la jumătatea scărilor şubrede în sus şi de pe palierul din capătul de sus al scărilor. Luase câteva prim-planuri cu uşa, vopsită într-un roşu-aprins şi incitant, poate chiar de Duana Zwolle însăşi. O uşă cu hublou. Riscând să cadă, se aplecase peste balustrada scării ca să fotografieze fereastra din faţă a mansardei, o fereastră mare, numai geam, fără ramă, cu vedere la râu şi cu obloanele trase pe interior. (Matt ştia de la ştiri că familia lui Zwolle trăsese obloanele, astfel ca operatorii TV să nu poată folosi camere cu zoom ca să filmeze în interior.) A fotografiat râul: un peisaj pe care Duana Zwolle probabil că îl vedea adesea, iar şi iar, poate că visa cu ochii deschişi, privind pe fereastră ca spre un peisaj dintr-o altă lume.
O atemporalitate stranie. Pe malul celălalt al râului se întin-deau nişte câmpuri şi mai părăginite, iar automobilele care treceau pe drumul îngust ce însoţea cursul râului erau ascunse vederii.
Iar i-a venit în minte că Nighthawk ar fi fericit aici!
Poate că era o prostie să facă asta, în fond era unul dintre „suspecţii" cazului, dar, futu-i, nu îi păsa, se hotărâse să nu-i pese, când era Nighthawk era impulsiv şi încăpăţânat şi hotărât să facă ceea ce îşi punea în cap să facă, şi nu ceea ce voiau alţii să facă, nici măcar ceea ce ar fi fost mai indicat pentru el să facă sau să nu facă.
Rătăcea prin jurul proprietăţii făcând fotografii, când din faţă, când din lateral, nesăbuit ca un copil ascuns în trupul unui adult. Ce este aparatul de fotografiat dacă
nu însuşi ochiul Domnului? Nici măcar nu e nevoie să crezi în Dumnezeu.
Şi totuşi: de la începutul anului n-a fost clipă în care să se fi simţit mai bine, mai liber şi mai nevinovat.
13
NUME NECUNOSCUT. în visele tulburătoare viziunile veneau năvală peste el. Ca un fulger, brăzdând cerul nopţii, sfâşiind liniştea în bucăţi. Zguduind pământul.
El o pregătise pe femeiuşcă să dea telefon. îi scrisese cuvintele dinainte, apoi distrusese hârtia. Nu avea încredere în ea că le va reţine întocmai. Nu că ar fi fost grea de cap precum băieţelul ei, dar era excesiv de dornică să-i facă pe plac, iar într-o asemenea stare nu ai cum să nu o dai în bară. Niciodată să nu le spui prea multe.
Ei sunt duşmanul. Oricine ar veni să-şi bage nasul pe aici şi să pună întrebări despre mine, spui că nu ştii nimic. Le spui să vină la mine.
Asta este viaţa pe care o duce Joseph Gavin. Pe Joseph Gavin îl căutaseră
detectivii. Joseph Gavin era cel menit să plătească taxe statului şi să-şi reînnoiască permisul de conducere o dată la câţiva ani. în viaţa dusă în pielea lui Joseph Gavin este sudor. E sudor încă de când a absolvit liceul.
Promoţia 1976. A liceului Forked River. Un liceu vocaţional de artă, specializarea lui. Unde nu a ieşit în evidenţă printre colegi. Acum mă vezi &, cum ai clipit, am şi dispărut.
Joseph Gavin nu avea un program de lucru bătut în cuie. Munca lui nu era o rutină. Cu toate astea, era mândru de price-perea lui, pricepere pe care o moştenise de la tată şi de la bunic. Angajatorii îl apreciau. Erau uimiţi de tăcerea lui. Ai putea crede că e mut? Părul şaten-argintiu îi cădea pe umeri asemeni lui Hristos, iar barba-i era rară şi ondulată. Prin tricoul transpirat i se vedeau muşchii, umerii şi braţele ferme. Picioarele îi erau mai scurte, disproporţionate în comparaţie cu trunchiul, iar ochii, blânzi şi strălucitori. Pielea îi era puţin ciupită de vărsat. Mişcând din buze, de parcă ar rumega un gând. Un ciudat! îi auzea uneori pe câte unii râzând de el pe la spate. Dar îşi vede de treabă.
Joseph Gavin nu este angajat cu normă întreagă, pentru că el este NUME
NECUNOSCUT şi nu suportă să vorbească la telefon. Nu suportă ideea de sindicat.
E al naibii de greu să dai de el. Rareori stă mai mult de câteva luni într-un loc. O să
rămână în Clinton Falls pentru că detectivii sunt cu ochii pe el. Sunt cu ochii şi pe alţi bărbaţi (ştie el bine) & sunt cu ochii pe NUME NECUNOSCUT. A trăit în multe locuri.
