De fiecare dată când creează unul dintre manechinele ansamblului Căsătoria raiului cu iadul, lasă în urmă locul creaţiei şi se mută în altă parte.
Dar nu atunci când duşmanii sunt cu ochii pe el.
Copilăria lui furioasă din Forked River. Unde duhoarea de putre-facţie de pe plajă
(peşti, crustacee, meduze, alge împuţite) îi strâmba nasul până şi în somn. Unde uneori simţea că se îneacă încât nu mai putea scoate o vorbă & şi venele îi străpungeau fruntea & gâtul ca nişte viermi tremurători. La Mountainhome, Pennsylvania, în Munţii Poconos, acolo unde se afla în căutarea frumuseţii. Pe atunci, avea douăzeci de ani & îi fusese dat să aibă parte de o fericire trecătoare. Acolo era când a avut prima dată viziunea Căsătoriei raiului cu iadul. Acolo unde a trebuit să
o sacrifice pe dansatoarea LR. Nu asta intenţionase când venise să să pripăşească în munţi, dar a ştiut că asta trebuie să facă atunci când viziunea s-a năpustit asupra lui ca o minge de foc.
Nu-şi adusese nicio unealtă electrică. Folosise un cuţit pentru eviscerat peştii care-şi pierduse de mult luciul. Habar nu avea ce sunt alea tendoane sau ce sunt ăia muşchi ori carne vie. Au mai fost şi alte motive care l-au dus la eşec, dar nu şi-a bătut capul cu ele.
Apoi la Salem, Delaware, unde a făcut pentru prima oară figurine sub formă de animale şi păsări de lemn şi Ie-a vândut în magazinele de suvenire şi a câştigat o mie o sută de dolari, toţi numai în anul ăla. Apoi la Catonsville, Maryland, unde o viziune l-a îndrumat, a trebuit să aibă încredere că totul se întâmplă cu un rost, şi chiar aşa a fost. Şi apoi la Aberdeen, Maryland. Şi apoi întoarcerea la New Jersey, în al treizecilea an de viaţă. A înţeles că are un rost, că NUME NECUNOSCUT nu poate greşi dacă
are încredere în semnele care i se arată. Rulota în care locuia, cumpărată din Cherry Valley, unde a stat optsprezece luni, un sculptor şi sudor. Apoi East Orange, unde nu a avut nicio viziune, şi în cele din urmă Clinton Falls, aflat la optzeci de kilometri de Lismore, de-a lungul râului Weymouth.
În fiecare dintre aceste locuri, NUME NECUNOSCUT făcuse câte un sacrificiu.
Făcuse un manechin sacru.
Sperma lui şi sângele lor amestecate. Un fluid preţios. Plin de viaţa pe care o putea observa cu ochiul liber. Amestecat apoi cu nisip şi argilă şi modelat cu degetele lui îndemânatice şi ars într-un cuptor. Transformat în alcătuirea lui sculpturală. Metal topit şi turnat şi ceară, modelate prin mângâiere şi frământate cu dragoste. (Ce şoc pentru NUME NECUNOSCUT să meargă la galeria de artă din Weymouth şi să
constate că un alt artist îşi însuşise o parte dintre ideile lui, figuri de ceară făcute manual. Şi simbolurile lui reprezentând cruci şi vulturi. Tocmai în urâtele ei „colaje".
Ceea ce ea nu avea să recunoască niciodată, chiar dacă pretindea că îl admiră şi că
„vrea să fie prieteni".)
Nisipul acela pietros şi sclipitor din Pine Barrens amestecat cu o argilă din comerţ
în nuanţa sângelui de taur şi cu sângele ei şi cu fluidul secret al lui NUME
NECUNOSCUT. Astfel ca mane-chinele lui artistice să supravieţuiască trupului sortit morţii. Şi până şi curva aia nenorocită de Oriana, care aproape că i-a râs în faţă lui NUME NECUNOSCUT, a trebuit să recunoască strălucirea & misterul operei sale.
De curând, lui NUME NECUNOSCUT i se arătase într-o viziune că va veni vremea să-şi desăvârşească meşteşugul. Cum ar fi, spre exemplu, să încastreze o pereche de OCHI VII pe o faţă sculptată în aramă sau piele tratată şi ceruită. Geniul lui NUME
NECUNOSCUT. Va veni o zi în care va fi ovaţionat. Este doar o problemă de timp, iar el poate să aibă răbdare. încă de când avea nouăsprezece ani, atunci când prima viziune a căzut asupra lui atât de orbitoare şi de paralizantă, încât zile întregi nu a putut să
scoată o vorbă, a ştiut că trebuie să-şi împlinească destinul chiar înainte de a şti prea bine care va fi acel destin.
Forked River. Pe când încă nu era NUME NECUNOSCUT. în liceul în care, cu o furie mută, la masa de prânz îşi îmbuiba gura & maţele cu macaroane & brânză. & notele lui mici, de 5 şi 6, & profesorii care îl dispreţuiau sau îl compătimeau, ceea ce era chiar mai rău. & coşurile de pe faţă, de pe spate şi de pe fund, pe care şi le zgârmăna până la sânge cu unghiile lui furioase. & anii în care a trecut invizibil prin faţa ochilor celor care nu-l vedeau pe Joseph Gavin, cel care fusese colegul lor de clasă multă vreme. Desenele lui mâzgălite în cărbune în clasa a IX-a de care şi-au râs în barbă. Figurinele lui mici şi îndesate, lucrate în lut la atelierul de artă. Proiectul în papier mâche care li se dăduse ca temă, & el era atât de agitat & de transpirat, încât o tot lua de la capăt, îndreptându-şi greşelile până când tot lucrul a fost pătat de pastă, & lipsit de valoare & vrednic de dispreţ în ochii lui, deşi ar fi trebuit să-l înfăţişeze pe Arhanghelul Gabriel & l-a zdrobit cu pumnii & a ieşit fugind din clasă
& ei au fost prea surprinşi ca să mai râdă & poate că Ie-a fost teamă & nici măcar profesorul care îl dispreţuia într-atât nu l-a pârât directorului & i s-a permis să se specializeze în „artă industrială" - aşa cum îşi dorise mereu tatăl lui.
Trebuie să înveţe o meserie, aşa îl auzise pe tatăl lui spunân-du-i mamei lui. Când o să vadă de ce e în stare, lumea o să ştie că e serios. O să fie OK.
& aşa avea să fie, cu timpul.
Concertul de Paşte, din aprilie 1976, pe care avea să şi-l amintească toată viaţa!
Atâtea zile de căcat & de chin & de dispreţ & de ignorat ca un rahat în ploaie, eliminat cu repulsie & uşurare,
sunt acum uitate. Joseph Gavin nu voise să participe, dar nu a avut de ales. Atâta timp cât eşti la şcoală, eşti prins în capcană & nu ai de ales. De obicei dormita în astfel de ocazii, capul îi pica într-o parte, motiv pentru unii dintre băieţi să-i ardă
câte una, saliva îi atârna de buza inferioară. Dar de data asta nu a adormit. Fetele
din cor în haine de mătase albă, cu fireturi aurii. Şi soprana cântând solo Ave Maria.
Corul îngânând în fundal. O voce ca de înger & chipul ei ATÂT DE FRUMOS, CĂ NICI NU-I VENEA SĂ CREADĂ. Aproape că nu-şi mai putea aminti, privind uimit la scena puternic luminată din scaunul lui la multe rânduri depărtare, cine era fata. Deşi locuia în vecinătate, pe o stradă paralelă care ducea spre malul oceanului, la fel ca a lui, & tatăl ei era muncitor în uzină, la fel ca al lui, & era cu un an mai mică decât el, & cu toate astea nu părea mai mică decât el, ci o femeiuşcă matură, în toată splendoarea
& mândria din vocea ei. & aplauzele, & uralele venind în cascadă... ca o furtună! Pe atunci, el nu şi-a spus că Niciunul dintre toţi ăştia nu m-ar fi aplaudat aşa. Niciunul dintre toţi ăştia nu m-ar fi aplaudat deloc. Pentru că el însuşi aplauda & striga cât îl ţineau plămânii, încât câţiva băieţi l-au pocnit ca să-l facă să tacă. & de-atunci, din aprilie 1976, a ştiut.
Cu toate astea, abia peste şase luni avea să fie sigur. Pentru că nu avea idee ce avea să se întâmple, doar că acea fată era aleasa. Nu îi trecea prin minte O iubesc, pentru că nu existau cuvinte pentru ceea ce ardea înăuntrul lui feroce & de neclintit.
& a absolvit, & a terminat cu şcoala, & a devenit ucenic de sudor, & când o vedea pe stradă se uita grăbit în altă parte ca să nu îl vadă & să îşi dea seama & ea era una dintre acele fete populare care zâmbesc & spun Bună! tuturor, chiar şi rataţilor & inadaptaţilor. Chiar şi lui Joseph Gavin, care pe atunci era grăsuţ & cu părul de culoarea vântului turbat & tuns zero pe laterale şi unu în creştetul capului & adesea cu barba crescută de două zile de ai fi zis că e murdar pe faţă & mergând cu capul plecat & cât de repede putea. & avea să afle că fata (nu-şi putea scoate din minte numele ei: Marcey Mason) avea iubiţi &îi plăcea un băiat în mod anume & era suficient să vezi cum se comportă pe stradă, în văzul tuturor, ca să-ţi dai seama ce fac când sunt singuri. & aşa a înţeles că îngerul avea sufletul pătat. La fel şi trupul. & că
frumuseţea vocii ei de soprană îl înşelase. & nevoia de a o pedepsi pentru comportamentul ei neadecvat îl durea ca o măsea cariată & aşa că, în nopţile nedormite, mustind de duhoarea plajei, care era duhoarea morţii din apa oceanului, care scălda ţărmurile pentru ca toţi să vadă, el a înţeles ce trebuie să facă.
CÂNTĂ PENTRU MINE, i-a poruncit el. & ea era îngrozită & tremura & nu putea cânta. CÂNTĂ PENTRU MINE, i-a poruncit el & ea I-a rugat în genunchi & el i-a spus că
o să se roage cu ea, stând în picioare, în spatele ei & lui nu îi era teamă că ea ar putea să fugă, pentru că gleznele îi erau legate cu sârmă, & la fel încheieturile mâinilor, & oricum el ar fi putut să o prindă la fel de uşor cum ai prinde un peşte în plasă.
Pentru că avea cheia camionului cu care făcea livrările angajatorul lui & nimeni nu avea cum să afle. & era plecat de ore întregi & totuşi mama lui era convinsă că
a fost acasă în tot timpul ăsta & a spus adevărul, din moment ce aşa credea ea, & nu s-a pierdut cu firea când poliţia a luat-o la întrebări, & apoi l-au luat şi pe el la întrebări & răspunsurile lui au fost scurte & temătoare ca ale unui băiat speriat & nedumerit de toată situaţia. & era sudor & un muncitor de încredere. & erau atâţia alţii, băieţi şi bărbaţi, & chiar
prietenul fetei care trebuiau să fie luaţi la întrebări. & convingerea fermă era că făptaşul ar fi fost un bărbat din afara oraşului. Un străin în trecere. Pentru că
nimeni din Forked River nu şi-ar fi dorit să-i facă rău fetei ăsteia populare & drăguţe
