6
Dar nu am avut nimic de-a face cu ea! Nimic!
Nu am atins-o niciodată, abia dacă o cunoşteam.
Nu a fost nimic între noi, vă rog să mă credeţi.
Dacă a fost rănită, dacă a fost ucisă...
Nu ştiu nimic despre asta. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Imediat ce Phelan şi Ricci au demarat în maşina neinscripţionată a poliţiei, Matt s-a dus mai întâi la toaleta bărbaţilor, apoi a tras tare chiar şi în pauza de prânz ca să
răspundă apelurilor nepreluate şi ca să stea de vorbă cu toţi cei care mai sunau între timp. Avea să lucreze la foc continuu, urmând o productivă zi de lucru de zece ore care avea în program o vânzare de ultim moment, la faţa locului, a unei proprietăţi
„junior estate" construită la comandă, de 850000 de dolari, şi situată într-o subdiviziune a Fox Hollow Hills, către un tânăr cuplu de experţi care se mutau la Weymouth din Montclair. Comisionul
companiei Krell & Asociaţii pentru această vânzare era de 6%, incluzând un bonus de 1% pentru Matt McBride - 8500 de dolari pentru aproximativ trei ore de muncă.
Aşa că, pe seară, când Tess 1-a întrebat cum i-a fost ziua, Matt a putut să-i răspundă
că prima zi de luni din noul an, din 1998, fusese o zi bună, o zi foarte bună.
Poate ar fi fost mai bine să nu-i vorbească despre vizita detectivilor? Despre jurnal? Poate ar fi fost mai bine să nu o supere, să nu pună în pericol fericirea familiei?
Acea fericire, care deodată i se părea ca o flacără ce abia mai pâlpâia, pe care orice rafală iscată din senin putea s-o stingă.
7
Mânia lui Dumnezeu. Seara târziu, după ce s-a asigurat că Tess şi băieţii au adormit şi că avea toată casa la dispoziţie numai pentru el, s-a instalat într-una dintre camerele de la parter, o cameră întunecată în care doar o lampă licărea pe masă
în faţa lui şi, ca în transă, a început să pună pe hârtie, mai întâi în grabă şi lipsit de logică, apoi cu mai multă stăpânire de sine, „itinerariul" de săptămâna trecută şi povestea în detaliu a „relaţiei" cu dispăruta Duana Zwolle. Notiţele erau scrise de mână cu un stilou negru, aurit, având gravat numele Krell & Asociaţii. îşi înşirase în faţă documentele doveditoare plăţilor aferente călătoriei în Florida, voucherele de la hotel, orarul de zbor pe care i-1 printase agentul lui de turism. Drumul de la Newark la Miami, hotelul din Miami, mai multe moteluri în partea de est a regiunii Everglades, hotelul Hilton din Pavilion Key de pe Coasta de Vest. Maşina închiriată
de la Miami spre Sarasota. Zborul de la Sarasota la Newark. Alibiul meu, îşi spunea el.
Ce situaţie înjositoare, degradantă. Să fie nevoit să dea explicaţii unor străini. Să
dovedească faptul că nu s-a aflat în apropierea locuinţei din Lismore, New Jersey, a Duanei Zwolle, că nu avea cum să fie el cel care răpise o tânără cu forţa.
S-o răpească şi s-o omoare. Poate chiar să o şi violeze înainte de a o omorî. Căci cu siguranţă aceasta fusese soarta Duanei Zwolle, din moment ce nu mai fusese văzută
de o săptămână.
Mânia lui Dumnezeu. Niciodată nu crezuse în existenta iadului; în copilărie, nu se temea deloc de focul iadului, în schimb credea în mânia lui Dumnezeu.
în ciuda numelui şi a descendenţei sale irlandeze după tată, fusese botezat în cultul luteran. Mama lui fusese o creştină practicantă, probabil undeva în jurul vârstei de patruzeci de ani devenită un pic dereglată („dereglată" era termenul pe care îl folosea tatăl lui în mod curent şi care reprezentase un consens în familia McBride), care se ruga cu devoţiune pentru mântuirea sufletului. II dusese la biserică
alături de ceilalţi copii până la unsprezece ani, atunci când începuse să se răzvrătească. Avusese loc o scenă destul de violentă, neaşteptată şi neprevăzută: mama lui îl plesnise şi—1 scuturare zdravăn, aşa că, disperat, nu avusese altă opţiune decât să o împingă, iar ea se împleticise exact ca într-un film de comedie şi se lovise de aragazul din bucătărie, strigând de durere şi de indignare: „Drac împieliţat!"
Cu toate astea, Matt îşi iubise mama. Ar fi vrut să o poată face fericită, dar nu ştiuse cum altfel decât mergând cu ea la biserică şi rugându-se cu ea, lucru pe care
nu mai era deloc dispus să-1 facă. Se simţea vinovat faţă de ea şi profund jenat din cauza ei, dar învăţase să-i evite atât stările euforice, cât şi excesele de mânie. Iar atunci când a mai crescut, în jurul vârstei de treisprezece ani, îşi găsise de lucru după orele de şcoală şi cu normă întreagă în timpul vacanţelor de vară, ocupaţii care îl ţineau departe de casă cu orele şi care îi asigurau bani şi o anume independenţă specifică doar adulţilor. Avea doi fraţi mai mici şi o soră, şi ea mai mică, cu un uşor retard, şi i-ar fi plăcut să crească mai repede ca să nu mai aibă
de-a face nici cu ei. Drac împieliţat!
Nu era deloc aşa, se temea de mult prea multe lucruri. Tatăl lui nu credea în rai
- sau în iad - sau în toată povestea cu „lumea spiritelor", aşa cum o numea el cu dispreţ. Dar la fel de adevărat e că tatăl lui, care, în copilăria lui Matt, îşi lăsase baltă
familia de câteva ori, rătăcind departe de Forked River, şi iar înapoi, nu prea credea în nimic. Mânia lui Dumnezeu o puteai recunoaşte de unul singur, nu îţi trebuia cine ştie ce pregătire pentru asta. Puştiule, tu trebuie să fii primul care loveşte. Nu aştepta să o încasezi. In cea mai mare parte a copilăriei lui, tatăl lui Matt fusese camionagiu de cursă lungă, slujbă care îl ţinea mai mereu pe drumuri. Lucra pentru Teamsters Union şi avea un salariu destul de bun. De cele mai multe ori, trimitea acasă o parte consistentă din salariu. In felul lui, era un familist responsabil; îşi iubea copiii. Ca să
le demonstreze cât îi iubeşte, uneori trebuia „să-i bată să scoată untul din ei" - de fapt, el nu le făcuse rău niciodată... prea mult. Matt, cel mai mare dintre fii, avusese cea mai mare nevoie de disciplinare, dar în acelaşi timp fusese şi fiul cel mai iubit de tată, pentru că îi semăna cel mai mult. Pe amândoi îi chema „Mathias", dar niciunuia nu i se spunea „Mathias". Lui Matt îi plăcea că poartă acelaşi nume cu tatăl lui, dar în niciun caz nu accepta să i se spună „junior".
Ceea ce ştia sigur despre tatăl său voinic, mătăhălos şi cărunt era că îl admira.
Deşi trebuia să fii precaut dacă te aflai în apropierea lui. Pe de altă parte, tatăl lui Matt arareori dădea pe acasă, iar când era pe drum, suna doar din când în când, iar când suna, de cele mai multe ori o făcea la ceas târziu din noapte, probabil beat, deşi genul de beţie prietenoasă, sentimentală, astfel încât să-1 poţi iubi din depărtare, atunci când se afla în Alabama, la o mie cinci sute de kilometri, în Connecticut, la cinci sute de kilometri, sau în California, la două mii de kilometri de casă. Ţi se punea un nod în gât atunci când la celălalt capăt al liniei auzeai vocea lui veselă şi răguşită.
Hei, puştiule, care mai e treaba? Să ai grijă de mama ta, da? Cum mai e vremea pe acolo? Am văzut la televizor câ toarnă bine pe coasta Atlanticului! Ce bine de noi câ nu locuim în vreo viloaie de milionar din Caraibe, nu-i aşa? Douăzeci de ani mai târziu, aflat în opulentul orăşel Weymouth din centrul New Jersey, Matt rememora acele lungi seri de vară din Forked River când tatăl lui era acasă, bând bere şi jucând softball cu el şi fraţii lui, sau acele duminici când, pe nepusă masă, se urcau în maşină
şi mergeau de-a lungul coastei spre Atlantic City ca să mănânce caramele, să ia câte un hotdog pe faleză, să piardă câteva ore la aparate prin cazinouri - „Maică-ta nici nu o să bage de seamă că am plecat". Arzând de nerăbdare să fie luat într-o astfel de aventură, într-o călătorie dus-întors de o sută treizeci de kilometri, deşi Matt îşi dădea seama că asta era ceva obişnuit pentru camionagiul învăţat să conducă mai multe sute de kilometri într-o singură zi, reuşind să rămână treaz doar cu cafea şi
pastile energizante şi o chestie căreia i se spunea „îngheţată" - „cristal" - pe care tatăl lui o lingea de pe degete.
Tatăl lui Matt era cel mai fericit atunci când era pe drum. Matt îl înţelegea perfect.
întâmplarea făcea ca tatăl lui Matt să-1 cunoască pe tatăl fetei dispărute.
Făcuseră şcoala primară împreună. Cazul 1-a răscolit şi 1-a dezgustat multă vreme, iar atunci când era acasă, nici nu mai vorbea despre altceva. Fie beat sau treaz. Era convins că poliţia ştie mai multe decât lasă să se înţeleagă c-ar şti. Era convins că
