- Şi-atunci cum a fost? Impersonal?
Detectivul mai tânăr a mormăit ceva spre colegul său, ceva ce Matt nu a putut să audă. Un joc de cuvinte cu personal, impersonal. O glumă, şi probabil o glumă
porcoasă. Nemărginita inocenţă a lui Matt începea să pălească.
Amândoi detectivii au început să râdă. Matt era şocat, enervat. Observase că în colegialitatea lor, cel tânăr era acela care în momentele strategice îl făcea pe cel în vârstă să râdă. Cel tânăr era buldogul irascibil care ar fi putut oricând să-1 muşte pe vreun amărât de gleznă, în timp ce stăpânul lui ar fi întors privirea cu îngăduinţă. Şi când te gândeşti că Matt aproape crezuse că detectivul cel tânăr, cam de vârsta şi înălţimea lui, ar fi putut avea ceva compasiune faţă de el.
Compasiune! îl urau de moarte pe Matt McBride.
Dacă ar fi ştiut că e un puşti venit din South Jersey, ajuns la Krell & Asociaţii să
poarte bretele roşii, cravată de mătase neagră italiană şi pantofi scumpi din piele, cu atât mai mult l-ar fi urât.
- Poate că ar fi mai bine să sun un avocat, a spus Matt, simţind că se scufundă.
(Sau mai bine ar fi spus: să-mi sun avocatul.) Acum detectivii îl priveau cu un dispreţ vădit.
- Cum doriţi, domnule McB. Dacă consideraţi că este necesar...
- Se pare că mă acuzaţi de... ceva. Şi nu aveţi nicio dovadă, niciun drept...
- Noi nu facem decât să vă întrebăm dacă o cunoaşteţi pe Duana Zwolle, a cărei dispariţie a fost raportată, a spus impasibil detectivul în vârstă. Avem motivele noastre să credem că ştiţi unde se află şi ce s-a întâmplat cu ea.
- Am fost plecat! Am fost în Florida. Şi... am biletul de avion, rezervarea de la hotel... Sunt sigur că le mai am pe undeva, a spus Matt.
- Bine. Şi noi suntem siguri că le aveţi pe undeva, a spus detectivul cel tânăr.
- Aţi plecat din Weymouth în dimineaţa zilei de 29 decembrie, domnule McB.
Dar tânăra a dispărut în seara zilei de 28 decembrie. Aţi fi avut timp, a spus celălalt detectiv.
- Aş fi avut timp să ce?
Detectivii l-au privit calmi pe Matt.
- Am fost acasă în seara aia, a spus Matt agitat. Pe 28 decembrie, îmi făceam bagajele pentru călătorie. Eram împreună cu familia. Câţiva prieteni au trecut pe la noi să bem ceva. Intrebaţi-i. (Sau poate că asta se întâmplase cu o seară mai înainte?
Matt nu era tocmai sigur.)
- Domnule McB., soţia dumneavoastră ştie despre Duana Zwolle?
- De ce naiba îmi spuneţi McB.? Numele meu vă face să râdeţi sau care e treaba?
- „Domnule McBride"1... dacă aşa doriţi... Matt. Numele meu este Matt. Şi aş
vrea să vă plac.
- Da, aşa aş dori.
- „Domnule McBride", soţia dumneavoastră, doamna McBride, ştie despre Duana Zwolle?
- Ce să ştie? Ce ar trebui să ştie?
- Poate despre relaţia dumneavoastră cu Zwolle, domnule McBride?
- V-am spus deja: nu am avut nicio relaţie cu Zwolle. Nu a fost nimic între noi.
Detectivii au schimbat o privire între ei. Matt nu a putut-o descifra. O privire încărcată cu o satisfacţie rafinată, ca a unor bărbaţi care tocmai au câştigat un pariu demult pus?
- Nu a fost nimic între voi doi, domnule McBride, a spus detectivul mai în vârstă.
- întocmai.
- Deci nu ne puteţi fi de ajutor în investigaţie. Asta afirmaţi?
- Nu pot să vă ajut mai mult decât am facut-o deja.
Şi cu asta, discuţia ar fi trebuit să ia sfârşit, sau aşa se gândea Matt, dar detectivul mai în vârstă a continuat netulburat:
- OK. Când aţi văzut-o ultima oară pe Duana Zwolle?
- N-am idee.
Matt simţea că-i explodează creierul. îi venea să-i lovească pe amândoi cu pumnii în
- Nu ştiu ce v-aş mai putea răspunde la o asemenea între bare. Dacă aş fi ştiut, v-aş fi spus. Dar nu ştiu.
1 în engleză, bride înseamnă mireasă. (N. trad.)
