Şuviţele aspre şi ondulate ca o coamă de cal îi cădeau peste umeri, cu un vag miros uleios, de rânced.
- Da. Ea este Duana Zwolle.
- Ştiaţi că această tânără a dispărut?
- A dispărut? Nu ştiam.
Detectivul mai tânăr i-a spus lui Matt că dispariţia Duanei Zwolle fusese raportată
încă din 28 decembrie, undeva în jurul orei optsprezece. Locuinţa ei fusese lăsată
descuiată, cu luminile aprinse, iar maşina îi fusese găsită în ziua următoare în munţi, la Delaware Water Gap, cu cheile în contact. Se pare că de Crăciun, Zwolle urma să îşi viziteze familia în Mâine, dar nu mai ajunsese acolo. Cei care o cunoşteau spuneau că nu era în firea ei să dispară fără să anunţe pe nimeni. Lăsase nişte mâncare pe un blat din bucătărie ca şi cum ar fi fost întreruptă din pregătirea mesei. Şi mai erau şi alte detalii care dovedeau că plecarea lui Zwolle nu ar fi fost una benevolă.
- Avem motive să credem că ştiţi ceva legat de fata asta, domnule McBride.
- Eu? De ce eu?
Detectivii l-au privit pe Matt cu seninătate. Ca şi cum ar fi ştiut ceva de care Matt nu avea habar sau despre care probabil că uitase.
- Şi eu am fost plecat. De fapt, am plecat în dimineaţa zilei de... cred că era pe 29 decembrie. Am călătorit în Florida, mai mult prin Everglades. Am fost să fac fotografii. Tocmai ce m-am întors aseară. Nu ştiu nimic legat de asta. Sper..., a spus Matt tensionat, fără să-şi ducă fraza la bun sfârşit.
- Domnule McBride, nu aveţi nicio idee unde ar fi putut să
dispară Zwolle? încercaţi să vă concentraţi puţin.
Matt a răspuns iritat:
- Bineînţeles că nu. Cum aş putea şti? Nu mă număr printre prietenii ei.
- Dar noi avem motive să credem că sunteţi prieten cu Zwolle, domnule McBride.
- După cum v-am spus deja, nu sunt.
Acum Matt derula şirul faptelor: ultima oară când vorbise cu Tess, din Florida, ea îi menţionase că auzise despre o tânără dată dispărută; era vorba despre artista aceea tânără pe care o cunoscuseră, cu un nume ciudat, pe care Tess nu şi-1 mai amintea. Dar Matt avusese alte treburi mai importante, mai urgente de discutat cu Tess, iar subiectul fusese repede abandonat.
Simţindu-şi gâtul uscat şi înţelegând acum natura intere-sului detectivilor în privinţa lui, Matt a înghiţit în sec şi a încercat să lămurească lucrurile:
- După cum v-am spus, nu o cunosc. Bănuiesc că „Duana Zwolle" nu este decât un pseudonim. Ea era... este una dintre numeroşii artişti care s-au mutat aici venind din Manhattan pe la mijlocul anilor '90 ca să locuiască la ţară, pe malul râului Weymouth, în vechile ferme şi în fostele locuinţe rânduite ale lucrătorilor. Brockden Mills, Fall Creek, Lismore... pitoreştile sătuce. Cred că Zwolle locuia într-una dintre fostele fabrici de
pe cursul râului.
Matt s-a oprit, displăcându-i maniera în care detectivii îl lăsaseră pe el să
vorbească, fără a-i mai pune nicio întrebare.
- Nu i-am văzut niciodată mansarda. Adică... am auzit că ar fi locuit într-o mansardă. Că locuieşte într-o mansardă.
Nu am fost niciodată invitat înăuntru...
Nu m-aşfi dus dacă aş fi fost invitat. Matt simţea că ia foc.
(Oare ce ştiau detectivii? Ce bănuiau?)
Matt nu intenţiona să le sugereze detectivilor, aşa cum probabil că ar fi procedat Tess, că artiştii locali, aceşti emigranţi veniţi din Manhattan, duc o viată cu totul diferită de a celor-lalţi locuitori din Weymouth. In legătură cu aceştia, circulau tot felul de zvonuri legate de orientarea lor sexuală promiscuă, de homosexualitate, de consumul de droguri. Cocaină, heroină. .. Matt nu credea zvonurile, punându-le pe seama urii şi a invidiei. Teama si ura de clasă fată de aceşti indivizi, cei mai mulţi dintre ei tineri, care refuzau să urmeze un trai impus de societate: să se căsătorească, să ia un credit pentru o casă şi să facă copii. Şi nici că îşi doreau slujbe bine plătite şi foarte stre-sante precum ale celor care lucreau la Krell & Asociaţii.
- Bănuiesc că aţi vorbit deja cu prietenii Duanei Zwolle, cu cei cu care lucra..., a spus Matt pe un ton neliniştit.
- Am vorbit, domnule McBride, a spus detectivul cel tânăr, zâmbind într-un mod care nu i-a făcut plăcere lui Matt.
- Am vorbit, iar unul dintre bărbaţii în compania căruia a fost văzută domnişoara Zwolle, domnule McBride, sunteţi dumneavoastră, a spus cordial detectivul mai în vârstă.
- Dar aşa ceva este cu neputinţă...
Deodată, tonul dialogului s-a schimbat. De fapt, nici nu era un dialog, ci un interogatoriu. Politeţea de la început a detectivilor începuse să se şubrezească.
- OK, domnule McB., a spus detectivul mai în vârstă, strâmbând din gură când rostise domnule McB., de parcă ar fi gustat din ceva ce îi făcuse silă. Avem dovezi că aţi avut legături cu această tânără dispărută. Aşadar, spuneţi-ne cât timp a durat relaţia dumneavoastră cu domnişoara Zwolle?
- Dar nu am avut nicio relaţie cu ea. Niciodată nu m-am întâlnit cu ea în particular.
Era adevărat ce spunea? Matt încerca să-şi aducă aminte.
- Dacă ştiţi ceva despre locul în care se află, ce s-a întâmplat cu ea, orice informaţie de acest gen, domnule McB., acum este momentul să ne spuneţi. Va fi mult mai uşor pentru dumnea voastră.
Matt a ripostat:
- Dar nu ştiu nimic despre ea. Despre unde se află. Am întâlnit-o doar de câteva ori...
- Aţi afirmat că nu v-aţi întâlnit niciodată cu ea în particular?
