mai aibă astfel de gânduri pentru că luase o decizie, iar el credea că decizia e una înţeleaptă, o dovadă de maturitate. Asta înseamnă să protejezi o femeie, să aperi o femeie. S-a căsătorit cu Tess şi avea să descopere cum este să fii un soţ şi tată tânăr.
încercase. Şi nu avea de gând să se lase păgubaş.
* * *
Era dimineaţă, aproape ora patru şi jumătate, când Matt, încă tulburat, a revenit în pat. A găsit-o pe Tess dormind, aşa cum sperase, deşi, oarecum perfid, lăsase lampa aprinsă, ca semn că face un sacrificiu pentru el. Adormită fiind, chipul ei arăta ca o mască, cu colţurile gurii orientate în jos. Matt a stins lumina; prin camera slab luminată de razele lunii se vedea destul de bine. S-a dus la fereastră şi a privit afară.
Cerul nopţii, scăldat în lumina lunii, dar acoperit de rânduri de nori, ca şi cum ar fi privit printr-o grotă spre infinit. Era o noapte rece de ianuarie. O noapte potrivită
să stai la adăpost, la cald. Departe de Forked River şi de ocean, şi mai departe de Pine Barrens, unde, într-o noapte ca aceasta, vântul scutură cu frenezie cedrii albi de pe malul Atlanticului. Trei sute douăzeci şi cinci de mii de hectare de teren cu soluri nisipoase, acoperite cu pini şi arbuşti. Matt încercase să o înduplece pe Tess să ducă copiii acolo într-o vacanţă, măcar câteva zile, să stea la motel şi să exploreze Barrens, dar Tess refuzase, pe motiv că ar fi putut da peste căpuşe de la care să ia boala Lyme, peste ţânţari contagioşi sau peste şerpi veninoşi... „E un loc pustiu, rupt de lume, nu-i aşa? Copiii se vor plictisi."
De fapt, Tess voise să spună că ea s-ar fi plictisit. Şi probabil că aşa ar fi fost.
Oceanul era prea departe de Weymouth, melancolia valurilor care se sparg de mal neîncetat nu ajungea până aici. Nu puteai adulmeca în aer mireasma înţepătoare şi umedă a oceanului. Vara, pe plajă, un miros discret, sau poate că nu atât de discret, de resturi aflate în stare de descompunere.
Plaja principală din Forked River, unde Matt şi prietenii lui mergeau să înoate chiar şi atunci când prognoza meteo anunţa că marea este agitată şi că scăldatul nu este permis, era diferită de plajele turistice amenajate în detaliu din Seaside Heights, Barnegat Light sau Atlantic City. Lui Matt îi plăcea să reflecteze la cât de departe ajunsese, să trăiască în Weymouth. Uneori simţea cum mândria îi dă târcoale, ba chiar destul de insistent. în Weymouth, acolo unde toată lumea are bani. Am ajuns aici. Şi nu am de gând să plec de aici. Alteori se simţea vinovat, tulburat. Ca şi cum, nefiind de loc din Weymouth, ar putea fi dat de gol. Sau poate că va veni o zi în care se va da singur în vileag.
Tess nu avea încredere în el atunci când pleca în călătorii fără ea, fie ele în interes de serviciu sau pentru sesiuni de fotografie. Nu avusese încredere în el nici pe vremea în care nu ar fi avut niciun motiv să nu aibă încredere în el. Ştia că îi caută
prin lucruri, prin fişierele şterse din computer, încercând să le recupereze, că îi controlează calendarul de activităţi şi agenda ticsită de bileţele şi cărţi de vizită; îi răscolea printre hârtiile din sertarele biroului, prin buzunarele genţii şi chiar prin
căptuşeala valizelor. Matt ştia despre toate astea, dar nu o putea confrunta. Era destul de stânjenit din cauza asta, şi nu voia s-o facă şi pe Tess să se simtă stânjenită.
Crezi că te-am înşelat vreodată?
Dacă ea l-ar fi întrebat de-a dreptul, ar fi recunoscut. De câteva ori. Uneori. Asta era firea lui, ăsta-i era temperamentul. Femeile nu îl lăsau rece, era atras sexual de femei şi, la drept vorbind, îi plăceau femeile, iar căsătoria nu schimbase acest fapt.
Dar Tess nu-1 întreba niciodată.
Tatăl lui îl sfătuise, fără ocolişuri, ca de la bărbat la bărbat Să nu ai niciodată
încredere în femeia cu care îţi împărţi viaţa. Şi, alt sfat mai înţelept, Femeia cu care trăieşti nu este prietenul tău.
Matt s-a strecurat în aşternut fără să o trezească pe Tess. Nu voia să o supere: o iubea. Luase decizia să o iubească. Şi nu avea de gând să se mai gândească la trecut.
La fata dispărută. La Barrens. La acea parte din viaţa lui pierdută, pe care nici acum nu o putea înţelege şi pe care o lăsase în urmă. Mai bine s-ar fi gândit la dimineaţa care se apropie. Matt McBride de la Krell & Asociaţii, acolo unde şeful părea că-1 simpatizează. Acolo unde îşi putea pune în practică talentul de a face bani. Era fericit, nu-i aşa? Da. Foarte fericit. Ce poate fi mai frumos decât să te întinzi în pat lângă o femeie care doarme, o femeie atrăgătoare, şi asta la tine acasă? Să fii în siguranţă. Ca un copil obsedat de sex, când ai fantezii să te culci cu o femeie, dar nu poţi fantaza intimitatea. Pentru că intimitatea era marea problemă, şi nu sexul. Şi el avea intimitate. Aici şi acum. în unele nopţi, după ce făcea dragoste cu Tess, se simţea ca şi cum ar fi plonjat într-o viaţă străină, a altcuiva, ca şi cum s-ar fi abandonat pe sine în lumea fără de cuvinte a cărnii, adevăratul sens al vieţii, ca si cum nimic altceva nu ar mai fi contat. Credea că într-adevăr o iubeşte pe Tess şi că toată tevatura asta, căsă-toria, nu e o capcană, ci marea aventură a vieţii de adult. Ştia că aşa ceva este posibil.
4
În dimineaţa următoare, prima zi de luni din noul an, după vizita detectivilor din Weymouth care 1-a şocat ca şi cum ceva l-ar fi lovit în moalele capului, a înţeles în sfârşit: Iată de ce. Visul. Fata dispărută.
Visul fusese o premoniţie sinistră. Asta dacă eşti genul care să creadă în premoniţii.
Fata dispărută din Forked River, iar acum fata dispărută din Lismore, nu mai departe de zece kilometri. Matt McBride o visase pe una dintre ele pentru că
existenţa celeilalte era strâns legată de a lui. Pentru că avea să fie interogat despre cealaltă. Implicat în existenţa celeilalte. Viaţa lui dată peste cap din cauza celeilalte.
Nu era un om superstiţios sau, cel puţin, nu fusese până acum. Superstiţia este un fel de credinţă primitivă, iar Matt McBride era destul de sceptic în privinţa credinţei.
Fusese
botezat în cultul luteran, la fel ca şi Marcey Mason, dar nu o întâlnise pe fată
la biserică, pentru că în copilărie evitase să frecventeze biserica, fiind de părere că
religia e pentru femei şi pentru cei slabi de înger.
Dacă era să aibă vreo credinţă după care să fie călăuzit în viaţă, aceasta era o povaţă pe care Matt o primise de la tatăl lui: Puştiule, până nu vezi, nu crede. Sau crede dacă-ţi dă mâna.
5
- Mathias McBride?
Numele fusese rostit pe un ton amabil, dar cu o urmă de îndoială, de parcă cel care vorbise, un detectiv de la Departamentul de Poliţie al orăşelului Weymouth, nu ar fi fost sigur că el, Matt, este cel pe care-1 caută.
- Am dori să vorbim puţin cu dumneavoastră. Se poate?
Am dori să vorbim puţin cu dumneavoastră. Se poate?
Lui Matt aveau să-i revină de multe ori în memorie aceste cuvinte inocente.
Erau doi detectivi de la Departamentul de Poliţie Weymouth. Bineînţeles că s-au prezentat, după care probabil că au arătat şi insignele aferente. Dar în vâltoarea momentului, Matt stătea proţăpit în faţa biroului, zâmbitor şi tulburat. Cel mai în vârstă dintre cei doi detectivi să fi avut spre şaizeci de ani şi purta ochelari cu rame negre şi groase de plastic, de tipul
celor pe care îi purta profesorul său de algebră din şcoala generală, cu ani buni în urmă. Ai fi putut afirma cu uşurinţă că Acesta nu este un om pe care să-l poţi lua în serios.
Era prima zi de luni din noul an, nu mult după ora nouă. Matt revenise în Weymouth de vreo douăsprezece ore şi de aproape jumătate de oră ajunsese la sediul companiei Krell, iar acum avea de-a face cu aceşti detectivi de la Departamentul de Poliţie din Weymouth care veniseră să stea de vorbă cu el, despre ce anume, habar nu avea.
Acel inevitabil sentiment de vinovăţie. Ce am făcut?
