- Eu... s-ar putea să o fi condus cândva acasă cu maşina. Cu câteva săptămâni în urmă. Prin noiembrie. M-a rugat...
- In octombrie.
- Era în octombrie?
Matt s-a uitat uimit la detectivul cel tânăr care-i oferise această informaţie. Nu voia să ştie cum de aflase.
- Mai exact, pe 25 octombrie.
Mintea lui Matt a luat-o la galop. Ce era ăsta, un joc? Dar de ce el? Credeau cumva că el, Matt McBride, era mai vulnerabil decât alt bărbat din Weymouth? Ştiau ceva despre el, despre trecutul lui, ceva despre care el nu avea cunoştinţă? Vorbiseră şi cu alţii despre el? Era ameţit, lipsit de vlagă. Citise despre cazuri în care poliţia, procurorii, martorii mincinoşi şi informatorii pot băga la pârnaie oameni nevinovaţi, dar de obicei aceşti oameni nevinovaţi sunt săraci, negri lipsiţi de apărare sau alte etnii minoritare, nu cetăţeni serioşi din Weymouth, New Jersey.
- Dacă aţi întâlnit-o pe domnişoara Zwolle şi cu alte ocazii, vă rugăm să ne spuneţi acum, a spus detectivul cel în vârstă, în stilul său politicos, dar rece, împingându-şi pe nas ochelarii cu ramă neagră de plastic şi încercând să sugereze că-1 priveşte pe
Matt McBride cu un minim respect, şi nu cu o certă suspi ciune. Cu cât cooperaţi mai mult cu noi, cu atât va fi mai bine.
Matt a răspuns în grabă:
- Dacă s-a întâmplat să fiu văzut cu Duana Zwolle în acea zi sau oricând altcândva spuneţi că s-a întâmplat, vă asigur că
s-a întâmplat doar o dată şi nu a fost decât un accident. Sunt conştient că în aceste condiţii pare puţin probabil, dar...
Matt era deja asudat de-a binelea. Şi dintr-odată, şi-a adus aminte, ca de o scenă
a unui film de care aproape că uitase, practic, o scenă fără un rol important în viaţa lui. (Cum să le spună el acestor oameni, acestor străini lipsiţi de empatie, că în toamna trecută avusese o scurtă aventură cu o femeie, o femeie pe care nu o iubise şi care nu-1 iubise, şi despre care Tess nu avea nici cea mai vagă idee, nesuspectând nimic; iar acum aventura aia era sfârşită, consumată. Cum să le spună el acestor oameni că în contextul vieţii sale emoţionale această tânără
străină, Duana Zwolle, nu însemnase mare lucru pentru el? Nu avea cum.)
- Mi-a spus că nu are cu ce să ajungă la Lismore. Uneori venea cu bicicleta la Weymouth, avusese un accident şi bicicleta era la reparat, apoi s-a nimerit să dea peste mine pe stradă, absolut întâmplător, şi m-a întrebat dacă o pot
duce acasă.
Asta a fost tot. Atât si nimic mai mult. Oare îl vor crede?
Acum îsi amintea totul: fata îmbrăcată în nişte haine care arătau de parcă ar fi dormit în ele, pătate de vopsea, şifonate; cu părul ei lung, aspru, nepieptănat, neîngrijit; cu aspect tineresc, arătând ca o puştoaică de liceu, şi nu ca o femeie de douăzeci si ceva de ani. Mă scuzaţi! Cred că ne cunoaştem... Numele dumneavoastră
este Matt? îl luase prin surprindere, îi zâmbise şi se apropiase de el pe trotuar. în faţa bibliotecii. Apăruse de nicăieri. Weymouth e o localitate mică şi prietenoasă, ai cărei locuitori îşi dau „bună ziua" unul altuia, îşi zâmbesc si îsi fac complimente, asa că nu a fost ceva neobis-nuit sau cel puţin nu ar fi trebuit să pară a fi ceva ieşit din comun; doar că Matt fusese luat prin surprindere, pentru că fata, Duana Zwolle, care se prezentase încă o dată şi care-i strânsese mâna, părea mult prea entuziasmată.
Era clar că e timidă, dar agresivă; aşa cum doar cei timizi pot fi agresivi, punându-se în situaţii pentru care nu sunt pregătiţi. Aproape că era ca şi cum l-ar fi agăţat.
Dacă ar fi fost vorba despre o altă femeie din Weymouth care-1 cunoştea pe Matt
McBride mai mult din auzite, l-ar fi putut aborda cu uşurinţă şi subtilitate; Duana Zwolle părea lipsită de asemenea politeţuri sau subterfugii. Matt se întrebase dacă
nu cumva îi făcea avansuri sexuale. Sau îşi imagina el (de fapt, mintea lui era cea care fugea atât de departe)? Bicicleta mea este la reparat. Mă întrebam dacă aţi putea să mă duceţi acasă. Dacă nu vă deranjez prea mult. Bineînţeles că Matt a spus „da"
imediat. într-un fel,
se simţea flatat că i se cere asta. întâlnirea era oarecum nefi-rească, nu era atras de fata asta ciudată, nu era genul lui, dar mai mult ca sigur că ar fi fost bucuros să o ducă acasă cu maşina. Weymouth era un loc, o stare a firii, în care prietenii si vecinii rar îsi cereau unii altora un favor, asa cum făceau cei din Forked River, unde nimeni nu avea bani. Aşa că Matt a spus „da", cum altfel?
Pe 25 octombrie, fără îndoială. Cineva înregistrase această dată.
în maşină, Matt o adulmecase: părul. Da, este posibil să-1 fi excitat. Părul acela lung şi ondulat. Trupul ei suplu, cu sâni mici şi coapse subţiri. Dinspre ea venea un val înţepător, sălbatic, de dorinţă. Mă vrea. Aceasta nu este o întâmplare.
Dar nu avea de gând să le spună nimic din toate acestea detectivilor de la Departamentul de Poliţie din Weymouth. Era prea ciudată situaţia. Nu ar fi reuşit altceva decât să îi facă şi mai suspicioşi. Ar fi fost mult prea mult din partea unui gentleman. îi oferise protecţie unei fete aflate la ananghie. Nu era genul de bărbat care să vorbească în termeni duri sau critici la adresa vreunei femei.
Şi nu avea cum să le vorbească detectivilor nici despre cealaltă femeie, cu care avusese o aventură. O bine-cunoscută femeie din localitate, soţia unuia dintre cei mai prodigioşi oameni de afaceri. Detectivii sigur cunoşteau acel nume. Iar Matt avea de gând să-1 protejeze.
Nu-i de mirare că transpira, că era agitat.
- Aşa că i-am spus „da". O s-o duc acasă. Părea atât de... neajutorată. îmi părea rău pentru ea, să fie nevoită să meargă cu bicicleta. Ca să pună deoparte banii de combustibil, probabil.
Poate că nici măcar nu avea maşină. Cred că nu făcea prea mulţi bani din artă
şi îmi era milă de ea şi...
Matt a făcut o pauză. Detectivii îl priveau cu o ironie impasibilă. Era clar că
deţineau anumite informaţii, poate că nu întru totul corecte, despre care el nu avea nici cea mai mică
idee.
- Uitaţi cum stau lucrurile: nu am intrat la ea în casă.
Atunci, când am dus-o acasă. Singura dată. Am dus-o cu
maşina. Ca un favor. Nu am avut niciun interes... personal.
Detectivul mai în vârstă a spus:
