Marcey Mason a fost găsită de nişte excursionişti aflaţi pe un traseu din rezervaţia naturală la şaisprezece zile de la dispariţia ei. Fata dispărută din Forked River era aproape de nerecunoscut.
în visele lui, el era cel care ar fi găsit-o. Marcey? Marcey! Cât a fost în viaţă, nu i-a spus niciodată pe nume. Abia dacă se cunoşteau. Cu toate acestea, în imaginaţia
lui, Matt McBride, în vârstă de cincisprezece ani, era singurul din nu se ştie câte sute de căutători care ar fi găsit-o pe fata dispărută.
Şi totuşi, nu şi-o imaginase moartă. Trupul ei, mutilat în mod misterios.
încheieturile mâinilor şi gleznele, strâns legate cu sârmă ca şi cum ar fi fost un pachet de resturi, gata de aruncat la gunoi.
Bineînţeles că şi-o imaginase vie. Ar fi fost legată cu frânghie, iar în gură ar fi avut un căluş ca să nu poată ţipa. Unde ar fi putut să fie? Poate într-o cabană de vânătoare? Ar fi împins uşa şi ar fi dat peste ea acolo.
Singurul detaliu în privinţa căruia nu se înşelase era locul: Pine Barrens.
Marcey? Acum eşti în siguranţă. Sunt aici.
Sunt Matt McBride. Sunt lângă tine!
Ochii ei ar fi fost plini de lacrimi de recunoştinţă. Ochii ei ar fi fost plini de lacrimi de dragoste.
Fata dispărută din Forked River avea şaptesprezece ani şi era în ultimul an la colegiul Forked River când a fost smulsă din viaţa tihnită pe care o ducea, agresată
sexual, torturată şi, în cele
din urmă, strangulată. Şi lăsată ca un morman de resturi în mlaştina pustie. Aşa se face că fata dispărută va rămâne pentru totdeauna o fată, în timp ce colegele ei de clasă erau condamnate să se maturizeze. Va rămâne pentru totdeauna o fată
pistruiată şi zâmbitoare. O fată drăguţă. „Nevinovată." Acel chip zâmbitor din ziare, de pe pliante şi afişe. Acel chip zâmbitor care îţi apărea de fiecare dată când porneai televizorul.
Gândul crud i-a venit lui Matt McBride în timp ce privea fix faţa zâmbitoare a fetei înainte ca trupul să-i fie găsit: Pun pariu că acum nu mai zâmbeşti.
A fost găsită în pielea goală. Umilinţa supremă.
Cu hainele parţial arse, găsite pe şleauri, la câţiva metri distanţă de ea.
De îndată s-a răspândit zvonul că ceva din trupul fetei nu mai e la locul lui, că
ceva ar fi fost extirpat chirurgical.
Zvonul făcea rumoare peste tot în Forked River, dar nimeni nu ştia să dea mai multe detalii. Nimeni din cei pe care îi cunoştea Matt McBride.
De câte ori nu se trezise în patul lui, leoarcă de transpiraţie şi surescitat, întrebându-se: O fi făcut-o cu un cuţit? I-o fi extirpat ceva cu un cuţit? Şi cejacuse cu acel ceva - după aceea?
Nici cei mai cruzi dintre băieţii de la liceu nu au scornit glume despre asta. Despre acea parte din Marcey Mason care lipsea.
Fetele se prefăceau că nu auziseră niciun zvon. Sau cel puţin asta făceau când erau băieţii de față.
Fata dispărută din Forked River. Matt McBride nu se mai gândise la ea de ani buni. Era sigur de asta.
La fel cum arareori se mai gândea în ultima vreme la Forked River, acolo unde era trecutul lui, copilăria şi adolescenţa. După ce vechea casă fusese vândută şi tatăl îi murise, după ce mama şi sora s-au mutat în Florida, iar fraţii s-au împrăştiat care pe unde. Nu interacţionase niciodată cu Marcey Mason. Nu îi vorbise niciodată. Era cu doi ani mai mare decât el, ceea ce atunci când eşti la liceu aproape că înseamnă o cu totul altă generaţie. Şi ce prăpastie se căsca între una dintre cele mai populare fete din anii terminali, majoretă şi bine-cunoscută soprană, şi un puşti de cincisprezece ani, cu coşuri pe faţă şi vocea în schimbare!
In aproape doi ani, Matt s-ar fi transformat într-un american adevărat, un tânăr suplu, plin de muşchi, preocupat de sport şi cu o puternică încredere în sine, iar o ţipă mândră precum Marcey Mason l-ar fi remarcat, dar, bineînţeles, nu fusese timp.
El era prea tânăr pe atunci.
Ea a murit prea tânără.
Şi oricine ar fi fost ucigaşul, acesta nu a fost niciodată descoperit.
3
- Matt, trezeşte-te! Ai un coşmar.
S-a trezit. într-o clipă. I se părea că îl apucase mama de umeri şi îl scutura, dar de fapt nu era decât mâna soţiei, şi tot soţia lui era cea a cărei voce caldă insista să
se facă auzită.
- Matt? Haide, te rog.
Totuşi, cum de a avut acest coşmar, el nu era un om care să aibă coşmaruri.
Coşmarurile erau dintr-o altă lume, cea a mlaştinilor, o lume peste care trecuseră
ani buni.
Credea că s-a trezit, dar încă era confuz. Simţea adre-nalina în exces. Nu-i aşa că nici măcar nu apucase să adoarmă? Doar ce se urcase în pat. Avea insomnii şi în timpul nopţii se transforma într-un vagabond care hălăduia prin toată casa. Semăna cu tatăl lui, rătăcind prin viaţă. O văzuse pe fata dispărută într-un prim-plan. Ca şi cum el ar fi făcut fotografia. Ca şi cum ar fi fost şi el acolo, în mijlocul mlaştinilor.
Îl durea capul de la cât se agitase. încercase să o salveze, dar când o găsise, era deja moartă. Un corp sfâşiat şi o faţă însângerată în care nu o mai puteai recunoaşte pe Marcey Mason, soprana şi majoreta de liceu, cea care avea câte un zâmbet pentru toată lumea, prieteni, colegi de clasă sau străini. Ar fi vrut să-i poată explica cuiva, lui Tess sau poate chiar tatălui său, chiar dacă murise de mult, că nu o văzuse niciodată
pe fată moartă.
