Ritmul cardiac al lui Matt depăşise cu mult limita aflată în afara pericolului. Nu avea să uite niciodată această umilinţă. Covorul marocan dat la o parte, conţinutul coşului de gunoi răscolit, scaunele, masa şi biroul întoarse cu fundu-n sus... La sediul poliţiei aveau să descopere fotografiile lui Nighthawk, pe care Matt le ascunsese printre registrele IRS. Fotografiile secrete pe care le făcuse la locuinţa lui Zwolle. Nu-şi dorise ca Tess să le vadă, iar acum aveau să fie găsite de poliţişti, care le vor păstra ca probe în anchetă. Dar asta nu înseamnă nimic. Nu sunt un om vinovat. Ricci i-a aruncat o privire lui Matt, impersonal, parcă amintindu-şi vag de el, Ricci, acelaşi care afirmase că-i plac fotografiile lui Nighthawk. Şi acum trădân-du-1 aşa cum face un frate răzbunător. într-o clipă Matt se uita fix la detectiv, cu un zâmbet feroce distorsionându-i faţa, pentru ca în clipa următoare să facă un pas în faţă ca să smulgă
un dosar din mâinile lui Ricci şi, la fel de iute ca o uşă care se trânteşte, s-a trezit condus afară din cameră, cu mâinile pironite la spate.
- Pe aici, domnule McBride. Aşteptaţi acolo, vă rog.
Se zbătea, gemea şi blestema de durere. Venele îi zvâcneau pe frunte, gata să
explodeze. Avea să simtă efectul fizic al atacului multe zile după asta, în muşchii braţelor şi în umeri. De parcă un vultur l-ar fi apucat în gheare, l-ar fi ridicat şi i-ar fi dat drumul din înaltul cerului. în timp ce soţia lui a întors privirea îngrozită.
- Mai bine mergeţi si vorbiţi cu doamna McBride. Si aveţi grijă de ea, a spus Ricci.
Matt a luat-o pe Tess deoparte, într-o firidă a bucătăriei. Era isterică şi asta îl obliga pe el să fie calm; în fine, mai calm.
Nimic nu e mai eficient decât un antrenament fizic atunci când vrei să fii calm.
Umil.
- Tess, uite ce e. Ei cred că sunt amestecat în treaba asta cu... femeia dispărută.
Cu Zwolle. Despre asta-i vorba, iubito.
- Mi-au spus că are legătură „cu Zwolle". Dar noi nu o cunoaştem, le-am explicat doar. Matt, le-am explicat, a zis Tess.
Matt a apucat-o pe Tess de umeri şi i-a spus:
- Ştiu, iubito. Dar ei cred că eu... am avut o aventură cu ea.
- O aventură? Cum aşa? a întrebat Tess, clipind des.
Preţ de o clipă, Matt a fost tentat să o mintă, aproape că a simţit visceral impulsul.
Pentru că Tess, privindu-1 cu ochii în lacrimi, ar fi vrut să fie minţită.
Precipitat şi incoerent, mângâindu-i fără încetare braţele, Matt i-a spus lui Tess toată povestea. Despre „aşa-zisul jurnal". Despre şal. Un martor ocular care pretindea că i-ar fi văzut împreună. Şi ce îi spusese Sid Krell.
Matt a insistat:
- Tess, nu a fost nimic între noi. Serios. Abia dacă o cunos-team pe femeia aia. Nu înţeleg de ce am fost târât în cazul ăsta.
Te rog să mă crezi.
Tess a ezitat doar o clipă. Dar a hotărât că o să-1 creadă, o să-şi creadă soţul, oricât de vinovat ar fi părut. Matt i-a citit hotărârea pe chip. I-a simţit mândria de oţel din suflet. Strângându-i mâinile, ea i-a spus:
- O să-1 sunăm pe Sid. El o să ne recomande un avocat.
- Deja mi-a recomandat unul, a spus Matt.
Deocamdată, asediul nu se sfârşise. Detectivii aveau un mandat de percheziţie şi pentru biroul lui Matt de la Krell & Asociaţii.
Matt s-a grăbit să le spună:
- Vă duc eu. Voi coopera. Nu am nimic de ascuns. A fost dus pe bancheta din spate a poliţiei, cu Ricci la volan şi cu Phelan pe scaunul pasagerului. îi venea să-şi acopere faţa cu mâinile: dacă îl vedea vreun vecin? Lumea din afară era în ceaţă. Era
ameţit, epuizat. Efectul adrenalinei era pe sfârşite şi durerea din partea superioară
a corpului îl chinuia. Multă vreme avea să-si amintească de această umilinţă.
Privirea lui Tess. Momentul în care înţelesese. M-ai trădat. Nu o să te iert niciodată.
Uneori, la sfârşit de săptămână, din prea multă sârguinţă sau de frică, angajaţii lui Krell veneau la birou ca „să recupereze" din treabă. Uneori, Sid Krell însuşi îşi făcea apariţia. Un workaholic autodeclarat, Krell îşi îndemna asociaţii mai tineri: „Nu trebuie să fii nebun ca să ai succes în domeniul nostru de activitate, dar e de ajutor."
Matt, care rămăsese în urmă cu munca în ultima vreme, plănuise să treacă pe la birou în cursul după-amiezii. Din ianuarie, nu-i mai făcea deloc plăcere să-şi petreacă
timpul la Krell & Asociaţii şi în acelaşi timp se gândea cum să facă să petreacă mai mult timp acolo, ca să-i demonstreze lui Sid Krell că nu se înşela să aibă încredere în Matt McBride. Cu toate astea, avea sentimentul neplăcut, paralizant că e lăsat în urmă, ca un înotător pe care încep să-1 lase puterile.
- Scuzaţi-mă, domnilor detectivi? Este legal să intraţi la Krell & Asociaţii? Asta nu este proprietatea mea, ştiţi bine. Sid Krell v-ar putea da în judecată.
Le-a vorbit politicos, între timp îşi recăpătase ritmul normal al respiraţiei. Ricci şi-a mutat privirea în oglinda retrovizoare, ca să se poată uita la el.
- Este legal, domnule McBride. Mandatul de percheziţie este semnat de un judecător.
- Lăsaţi asta în grija noastră, domnule McB., a adăugat Phelan. Dumneavoastră
doar daţi-ne cheile.
Parcarea de la Krell & Asociaţii era goală. I s-a luat o greutate de pe suflet.
Matt a deschis o uşă din spatele clădirii şi i-a condus pe detectivi înăuntru, apoi pe coridor, până la biroul lui. La ora asta, în clădire era neobişnuit de linişte. A bâjbâit cu cheile, încercând să descuie biroul. Se temea ca nu cumva unul dintre detectivi să-i ia cheile din mână. înţelesese că numai detectivii aveau să intre în biroul lui pentru percheziţie, nu şi ceilalţi, ceea ce părea a fi un semn bun. (Cum se agăţa Matt de
