„semne bune". Iţi doreşti atât de tare să crezi că oamenii te plac şi au încredere în tine.) înăuntru, a deschis sertarele biroului şi a tras sertarele dulapului cu dosare, scoţând documentele, contractele, corespondenţa, dischetele. A pornit calculatorul, a introdus parola. Tremura de furie şi ură fată de aceşti oameni si de autoritatea pe care o reprezentau, dar văzându-1 cum „cooperează", nu l-ai fi bănuit că nu o face cu plăcere.
Phelan şi Ricci nu au luat prea multe din biroul lui Matt, în mare parte dischete şi bileţele scrise de mână pe foi dictando.
- Bănuiţi c-ar putea fi vorba despre scrisori de dragoste? a întrebat Matt.
Dar detectivii nu s-au deranjat să îi răspundă. Erau meto-dici, pur şi simplu îşi făceau treaba. Şi Matt a trebuit să recu-noască că si-o făceau chiar bine: ştiau să
caute fix în locurile ingenioase în care te-ai gândi să ascunzi ceva, cum ar fi un teanc de scrisori de dragoste sau fotografii, în interiorul unei mape cu documente legislative şi contracte sau lipite de dosul unui sertar ori sub dulapul cu dosare. Cu ajutorul lui Matt, au ridicat covorul greu şi i-au examinat dosul tocit. Hotărât să pună toate lucrurile la loc cât mai exact posibil, astfel încât să nu rămână nicio urmă a percheziţiei, Matt i-a ajutat pe detectivi să mute rafturile cu cărţi cu tematică imobiliară, cărţi de drept, hărţi ale oraşului New Jersey şi tot felul de materiale de lucru printate. Toate au fost pe rând scuturate şi din ele nu a căzut nici măcar o notiţă, niciun bileţel, niciun instantaneu care să-1 incrimineze pe Matt McBride. Matt s-a auzit spunând:
- Atâta timp cât un individ care a răpit o femeie, şi posibil să o fi şi omorât-o, se dovedeşte destul de inteligent încât să nu fie prins, atunci de ce ar ascunde probe incriminatorii într-un loc care mai mult ca sigur că va fi percheziţionat?
întrebarea a rămas suspendată în aer, ca o batjocură, dar detectivii şi-au văzut mai departe de treaba lor. Poate doar Ricci a roşit puţin, aproape imperceptibil. Matt a spus:
- Bineînţeles, dumneavoastră doar vă faceţi treaba.
„Investigaţi" o posibilă crimă. Ca cetăţean, ar trebui să vă fiu recunoscător. Poate că, într-o zi, veţi face asta şi în cazul meu.
Dacă aş fi „victima" unui delict.
Telefonul de pe biroul lui a început să sune. Sigur era Tess. Matt a simţit un fior de vinovăţie, dar nu s-a clintit.
-Vreţi să răspundeţi, domnule McB.? Probabil că este soţia dumneavoastră.
Domnule McB.! Aşa ar fi vrut să-i tragă un pumn în faţă detectivului mai bătrân...
-Nu.
Telefonul a mai sunat de patru ori. Dacă Tess lăsase un mesaj, Matt avea să-1
găsească în mesageria vocală.
- Nimic nu va mai îmbunătăţi lucrurile. în căsnicia mea, a
adăugat Matt.
De data asta, detectivii n-au mai spus nimic.
- Ştiţi bine că există o infinitate de locuri în care pot fi ascunse lucruri. De ce as ascunde ceva aicP. As fi ales ca ascun-zătoare vreun loc dezolant de la ţară, prin Hunterdon County, sau poate că mai bine prin străfundurile din Pine Barrens. Am crescut lângă Pine Barrens. Mereu auzeam că poţi să arunci un cadavru acolo şi nu vei fi niciodată descoperit... Bineînţeles că uneori criminalul vrea ca trupul victimei să fie găsit, după o vreme. Dar bănuiesc că stiti asta.
- Acolo e Zwolle? în Pine Barrens? a spus Ricci.
- Vorbeam aşa, în general. N-am făcut decât să pun o întrebare.
-Totuşi, Pine Barrens este un loc destul de întins. O cercetare temeinică ar lua ceva vreme.
- Asta am vrut să spun: sunt o infinitate de locuri unde poţi acunde ce vrei să
ascunzi.
- Dar noi găsim o mulţime de lucruri, domnule McBride. Aţi fi surprins. Chiar în casele oamenilor, în paturile lor. în fişierele din computerele lor.
Ricci a dat jos de pe pereţi fotografiile lui Nighthawk, examinându-le una câte una, pe faţă şi pe dos. Matt s-a temut ca detectivii să nu cumva să smulgă fotografiile din rame; dar Ricci şi-a dat seama că nu fusese strecurat nimic între fotografie şi cartonul din spatele ei. După ce a terminat de verificat fiecare fotografie în parte, Matt i le-a luat în grabă şi le-a aşezat cum se
cuvine pe pereţi. Şi acestea au fost murdărite. Pângărite. Ricci s-a încruntat la una dintre fotografii, ţinând-o ridicată.
- Asta nu era aici data trecută, nu-i aşa?
Matt era uimit de spiritul de observaţie al detectivului. Memoria lui pentru detalii vizuale. Nu pusese o întrebare, făcuse o constatare. Matt a răspuns că da, era o fotografie recentă.
- Am făcut-o în Lismore, cu câteva zile în urmă.
Dar fotografia nu avea nicio legătură cu Duana Zwolle, nu expunea niciun detaliu de la Mill Row. Interesul pentru acel cadru ţinea pur şi simplu de compoziţie: un râu din depărtare, învăluit în ceaţă, şi o sclipire ca un ochi privind prin pâcla unui soare straniu intrat în cadru; de fapt, acest soare era reflecţia soarelui în oglinda plumburie a luciului apei. în prim-plan erau copacii golaşi şi dezolanţi ca nişte siluete umane
deformate... Fotografia nu era ca altele făcute de Nighthawk, reprezentând natură
moartă; Matt se asigurase că nu avea niciun detaliu care să te fi trimis cu gândul la Lismore şi hi fata dispărută. De ce făcuse această fotografie şi de ce o adusese la birou ca să o expună pe perete, unde, de fiecare dată când îşi ridica privirea de la masa de lucru ochii îi picau imediat pe ea, Matt nu ar fi putut explica nimănui, şi cu atât mai puţin detectivului Ricci, care îl privea atent.
- Celelalte fotografii sunt datate, dar aceasta nu. De ce? a întrebat Ricci.
- Nu am apucat să trec data pe ea.
- Este făcută în Lismore? Unde, mai exact?
Pe malul râului din apropierea fostei fabrici, locuinţa lui Zwolle. Privind dinăuntru spre afară. Un peisaj pe care ea îl va fi văzut adesea. Un mod de a vedea ceea ce Duana Zwolle
văzuse în fiecare zi. Şi celelalte fotografii, ascunse în registrele IRS, vor fi, de asemenea, descoperite. Matt a spus iritat:
- Unde? Puteţi afla unde, dacă cunoaşteţi locul. Pe malul râului Weymouth. Este ceea ce se numeşte peisaj. Este ceva generic, ar putea fi oriunde.
