nu expu-sese încă aceste manechine. Galeriile de artă nu voiau să le expună, deşi nu aveau nicio problemă să-i expună micile păsări & animale sculptate în lemn, fiindcă
astea se vindeau uşor.) Chiar dacă ea zâmbea. Acea privire plină de milă. Vreau să
fiu prietena ta, Joseph. Era uimit de pielea ei întunecată, care într-o anumită lumină
părea a fi mânjită. Pentru că nu era de rasă pur caucaziană, nu-i aşa? Iar părul ăla negru bogat era de mulatră. Aflase de la Oriana că DZ era voluntară în fiecare duminică într-o campanie de ajutorare a oamenilor fără adăpost din Newark, pentru că ea personal nu ar fi vorbit niciodată despre asta, de parcă ar fi fost jenată. Inima ei era menită să-i aparţină lui NUME NECUNOSCUT. El a ştiut asta încă de la prima privire, atunci, în galeria de artă. Ochii strălucitori şi chipul mirat. Mă cunoaşte!
Oare mă cunoaşte? A urmărit-o în timpul verii, până târziu în toamnă. De la distanţă, aşa cum ai urmări o creatură sălbatică sperioasă. Pentru că NUME
NECUNOSCUT are puterea de a sta complet nemişcat, ca-n transă. Unde ţi-e mintea, Joey? râdea unchiul lui, pocnind din degete în faţa ochilor săi. Iar apoi o auzea pe mătuşa lui certându-l Joey e sărac cu duhul, dar are inimă bună. Nu ar face niciun rău nimănui. Şi într-o noapte, din casa lor aveau să se ridice nori negri şi fierbinţi de fum, iar pompierii din Forked River nu au putut să mai salveze decât ruinele devastate.
Atât de şiret & de discret era când o urmărea, încât nimeni nu l-a observat, cu excepţia unui negru care pescuia pe râul care trece pe lângă Mill Row, văzându-l pe NUME NECUNOSCUT o dată, sau poate de două-trei ori, stând ghemuit pe mal şi aruncând dumicaţi de pâine gâştelor & raţelor şi trăgând cu coada ochiului la uşa ei vopsită cu lac roşu, strălucitor, până când aceasta s-a deschis, iar ea a coborât treptele şubrede de lemn şi a urcat în Volvo şi a trecut cu maşina pe lângă el, pe lângă
spatele lui cocârjat, de-a lungul drumului de pietriş plin de hârtoape, fără să-l vadă, era sigur de asta, dar negrul (din Trenton, după cum s-a dovedit ulterior) i-a zâmbit
& i-a vorbit & a fost nevoit la rândul lui să-i zâmbească & să vorbească cu el pentru că nu era rasist, în adâncul inimii lui avea convingerea că toţi oamenii sunt egali în ochii lui Dumnezeu, nu aşa cum sunt în ochii lipsiţi de milă ai oamenilor. Pentru ca mai apoi să evite să mai treacă prin acea zonă din apropierea râului. Pentru că erau multe altele de făcut, iar NUME NECUNOSCUT avea să le facă.
Şi totuşi ea s-a rugat pentru el. La fel ca ceilalţi, şi ea a văzut pe chipul lui o urmă
de bunătate. Se prea poate ca ea să fi crezut, la
fel ca toţi ceilalţi, că el e sărac cu duhul, dar că are o inimă bună & că nu ar fi făcut niciun rău nimănui. Deşi n-ai fi zis (el unul, în niciun caz) că e vreun prost, după grija cu care a intrat în viaţa ei ca o umbră fără trup. Pentru că odată ce NUME NECUNOSCUT
avea o viziune, NUME NECUNOSCUT nu se mai putea opri. O va surprinde din spate.
Pe ea, care l-a invitat în mansarda ei din milă & el, uimit, a venit la ea cu inima sfâşiată
la vremea sărbătorilor, l-a spus frânturi de adevăr, pentru că întotdeauna era o fărâmă de adevăr în vorbele lui. Despre promisiunea de a-şi îngriji mama infirmă, dar şi despre sărăcie, de care el era jenat, pentru că arta lui nu se vindea, şi nici galeriile de artă nu voiau să o expună. DZ a spus că ar trebui să continue să aibă încredere în el însuşi, ea mereu se îndoia de sine, de valoarea ei ca artist & chiar de viaţa ei, comparându-se cu sora ei geamănă (i-a arătat chipul & silueta fetei în fotografiile împrăştiate prin colaje, din care el ar fi realizat asemănarea dintre ele), care nu avea viziunea sumbră asupra vieţii pe care ea o avea de când s-a născut, deşi aparent
erau gemene până în cele mai mici detalii fizionomice. Unii se nasc dintr-o dulce desfătare, alţii se nasc dintr-o negură fără de sfârşi? - aşa cum NUME NECUNOSCUT
a rostit în şoaptă. DZ a dat din cap zâmbind, dar nu părea să fi recunoscut sursa acestui adevăr. Peste cuvertura întinsă pe patul din camera alăturată, a văzut şalul alb de caşmir. A ştiut imediat că era plasa în care avea să o prindă, aşa cum ai putea să iei prin surprindere & să capturezi o creatură sălbatică, prinzându-i în capcană
picioarele sau poate că aripile, ca într-o îmbrăţişare.
1 În original, Some are born to sweet delight, some are horn to endless night (William Blake). (N. trad.)
Aşa că ea ar fi trebuit să ştie. Că NUME NECUNOSCUT nu era sărac cu duhul, ci viclean la fel cum Dumnezeu este viclean & nu ştii de unde loveşte. Nu şi-a dat jos mănuşile de piele cât a stat în mansarda ei, pretinzând că mâinile îi sunt acoperite de o eczemă urâtă şi trebuia să le ţină acoperite cu o alifie care să-i hidrateze porţiunile afectate, şi nici şapca de piele, cu cozoroc, cu părul strâns bine sub ea astfel încât să
nu cadă niciun fir de păr & să nu poată fi identificat mai târziu. Şi desenul urât pe care i l-a lăsat pe pernă, realizat în stilul neîndemânatic al unui artist cu care aflase că DZ
a locuit cândva la New York, ale cărui picturi cu femeiuşti obeze şi dezbrăcate care-şi etalau sânii flasci şi organele genitale aşa cum şi le arată maimuţele erau cunoscute
& apreciate de lumea ignorantă a artei. în timp ce Căsătoria raiului cu iadul nu era nici expusă, şi nici aplaudată.
Aşa de tare se enerva NUME NECUNOSCUT când se gândea la atâta nedreptate, încât simţea cum pârjoleşte flacăra îngerului mâniei. Şi pe tot ce punea la rândul lui mâna lua foc.
Şi cu toate astea, a avut tupeul să se roage pentru el! Când ea şi-a revenit din leşin, el i-a umezit imediat buzele uscate & crăpate şi a îngenuncheat lângă ea şi a fost uimit să o audă şoptind: Dumnezeu să aibă milă de tine, Joseph! Cu respiraţia tăiată, cu ochii dilataţi de epuizare & teroare: O, Doamne, ai milă de noi amândoi.
Pentru aceasta a binecuvântat-o cu un sărut de mânie. Că îi trecuse prin cap să se roage pentru el: pentru NUME NECUNOSCUT. Care nu credea în mila lui Dumnezeu, ci în dreptatea lui Dumnezeu, l-a muşcat buzele, dinţii lui adâncindu-i-seîn carne, muşcând şi rupând din ea. Şi cât de delicioasă era acea carne & cât de flămând era, fără să îşi fi dat seama dinainte. Şi un şuvoi de sânge fierbinte când ea a început să
strige şi să se
zbată. Iar mădularul lui s-a întărit dureros de sânge şi de preţi-osul lichid al vintrei sale, atât de puternic cum nu îşi amintea să se mai fi întâmplat vreodată.
Asta era pe la sfârşitul anului trecut. Acum era începutul noului an. în hambarul în care trăgea curentul, încălzit cu calori-fere pe păcură, stătea pierdut în contemplarea celui de al şaselea manechin din Căsătoria raiului cu iadul.
PARTEA A DOUA
Vânătoarea
19
În cele din urmă, iată-i împreună singuri. într-o maşină pe care nu o recunoştea, conducea cu viteză pe autostradă, spre Lismore. Peisajul era tulbure, ca un vis. Cu toate astea, percepea dealurile, terenurile cultivate, câmpurile cu porumb tremurând în apus. Erau ultimele zile ale lui octombrie. Copacii îşi schimbau haina.
Frunzişul lor era arămiu, galben-pal şi auriu, ca o tânjire melancolică. Fata a cărei bicicletă se stricase şi care venise la el şi îi ceruse direct, cu îndrăzneală să o ducă
acasă nu mai scosese un cuvânt de kilometri întregi. Răzbătea până la el mirosul părului ei oarecum gras şi un iz mai astringent, care ar fi putut să fie de la vopsea sau terebentină. Ii observase mâinile ca de copil, cu unghii una mai mare decât cealaltă
şi care nu erau tocmai curate. îi observase încheieturile subţiri şi noduroase ale mâinilor. Pe care el le-ar fi putut cuprinde cu uşurinţă între degetul mare şi arătător.
Aşezată în scaunul pasagerului,
stătea aplecată nefiresc în faţă, cu coatele pe genunchi şi cu buricele degetelor lipite de pleoape. Părul lung şi încâlcit îi cădea pe chip. Purta un tricou lălâu şi închis la culoare şi o pereche de pantaloni din catifea maro foarte decoloraţi. în picioare purta o pereche de încălţăminte pentru alergare pătată de vopsea şi decolorată de nu îţi mai dădeai seama ce culoare avusese cândva. Mărimea era de copil, picioarele-i fiind foarte mici. Se gândea cât de uşor ar putea cuprinde acele picioruşe în mâinile lui, cum ar fi putut să le sărute. Vreau să te pot iubi, crede-mă! Vreau să te pot salva de ceea ce urmează să ţi se întâmple! A înţeles cât de riscant era să-şi mute ochii de la drumul care grăbea sub roţile maşinii. A înţeles că ar fi mai bine să-şi ţină ambele mâini pe volan. Pentru că plouase recent, iar drumul era acoperit cu frunze ude. La orizont, soarele era ca o bilă roşie de ceară topită. Era genul de om pentru care ce-i în guşă-i şi-n căpuşă, fără menajamente - nu era un om al subtilităţilor, iar uneori se considera chiar lipsit de conştiinţă. Dumnezeu era martor că le rănise pe soţia lui şi pe alte femei şi că uneori era violent, aşa cum fusese în Fairbanks, Alaska, în parcarea unei cârciumi, când îl lovise cu sălbăticie pe un tip care jignise şi ameninţase o femeie, îi spărsese tipului nasul şi câţiva dinţi şi nu a aflat niciodată de ce nimeni nu chemase poliţia să-1 aresteze, ori poate că niciun poliţist nu se deranjase să vină.
Asta se întâmpla în urmă cu unsprezece ani, iar acum nu mai era mândru de un astfel de comportament, deşi poate că mai era, doar un pic; dacă ar fi avut şi cel mai mic pretext să o facă, i-ar fi povestit totul fetei ăsteia şi ea l-ar fi dezaprobat dând din cap, iar el ar fi spus Ei bine, ştii, eram tânăr, iute la mânie, întocmai ca babacul meu, mai ales după ce trăgeam ceva
la măsea. Şi ar fi râs împreună, imaginându-şi cum era el iute la mânie, dar acum nu mai era.
