mâinile pline de neastâmpăr şi să o ţină locului pentru o clipă.
O să trecem peste toate astea, o să vezi.
- Normal, a spus Tess hotărâtă. Exact asta facem.
Telefonul a început să sune. Tess s-a desprins din mâinile lui şi a alergat să răspundă.
- Taţi! Bună!
Două zile mai târziu, pe înserat. Matt era aşezat pe treptele camerei matrimoniale care duceau spre bucătărie. Camera era în semiîntuneric. Nu mai era nimeni prin apropiere. Matt, îmbrăcat în costumul casual scump pe care îl purtase la muncă în ziua respectivă, cu cravata la gât slăbită. Ca şi cum ar fi fost cuprins de epuizare şi picase aici lipsit de vlagă. Unde în alte condiţii nu s-ar fi aşezat niciodată.
Cu capul în mâini, ca un tată pe care-1 vezi de obicei la televizor. Cu ochii strâns închişi,
pentru că se învârtea camera cu el. Nu băuse nimic. Nu îndrăznise. Krell îi oferise un pahar în biroul lui, dar Matt îl refuzase ferm.
- Nu pot, Sid. Nu.
Graeme, fiul lui de cinci ani, i-a aruncat o privire de după colţ lui taţi. Să fie un joc nou? Lui taţi îi plac jocurile; taţi era tare ingenios când venea vorba despre jocuri; jocurile pe care le inventa taţi nu le mai ştia nimeni altcineva; dar nu puteai să-ţi dai seama mereu dacă taţi juca unul dintre jocurile lui sau dacă era „serios". Graeme s-a furişat prin spatele lui taţi şi 1-a lovit în umăr, chicotind. (Taţi a tresărit şi şi-a înăbuşit un geamăt. Muşchii braţelor si ai umerilor îl dureau ca dracu' de la cum fusese bruscat cu o zi în urmă.)
-Taţi? Hei!
Matt s-a întors să-1 apuce şi 1-a luat în braţe. Graeme 1-a întrebat pe taţi ce s-a întâmplat şi taţi i-a spus că nimic, doar că „îl doare foarte tare capul", nimic pentru care Graeme să îşi facă griji. Dar Graeme, care era un luptător, şi-a aşezat mâinile lui mici şi calde peste ochii lui taţi şi i-a făgăduit- pătimaş cu vocea lui de copil:
- Taţi, o să te fac eu bine.
Vocea lui Graeme tremura de frică.
18
NUME NECUNOSCUT. în anul care abia începuse, şi-a amintit. Când a început în sfârşit să se înalţe din propria voinţă. Neavând nevoie de fiecare dată să aştepte viziunea. Se prea poate ca un înger al mâniei să-i fi atins umerii cu degetele lui de flăcări, el să se fi întors şi să fi văzut numai umbra palidă. Dar NUME NECUNOSCUT
nu avea nevoie de mai mult: o umbră palidă.
Ştia să fie şiret. Să ducă şalul alb, pătat cu sângele & murdăria femeiustii, pe malul pietros al râului Delaware, unde avea să fie găsit. Şi să fie arătat la televizor şi în ziare (îi displăcea să citească, exceptând unele daţi în oraş, la 7-Eleven, când privea zâmbitor la titlurile grosolane & la fotografiile care se tot repetau cu DZ).
Pentru că şi pe aceasta avea să o ducă în Pine Barrens, aşa cum făcuse cu MT din Trenton şi cu MM, pe care o iubise cu multă vreme în urmă, în Forked River, înainte să afle de
înşelăciunea ei. Le-a dus în amonte, până la confluenţa cu râul Batsto & până în Mullica, pe unde trece un vechi drum nisipos care duce în sălbăticie şi care formează
o răscruce cu un alt drum nisipos, şi lângă ruinele unei biserici cu o cruce coclită, rămasă încă în picioare, chiar dacă strâmbă, pe care o descope-rise cu trei toamne în urmă şi o ţinuse minte, pentru că ştia că va veni o vreme când va avea o mare semnificaţie pentru el. Viziunea ardea în sufletul lui. Avusese grijă să plaseze şalul departe de locul sacrificiului pentru a-i deruta pe cei care încercau să-i dea de urmă.
Dealurile dinspre nord de New Jersey erau foarte diferite de cele dinspre sud. în aval de bifurcaţia unde oprise şi lăsase maşina cu bună ştiinţă, cât să fie uşor de găsit.
Unde era şi mai îngheţat, o iarnă adevărată. Cu şalul în buzunar şi împachetat în celofan (pentru că dacă aveau să-i confişte haina? să-i întoarcă buzunarele pe toate părţile? ar putea găsi urme din şalul de caşmir, poate chiar şi din sângele ei), a coborât povârnişul spre bolovanii îngheţaţi, gâfâind şi tremurând şi râzând de încântare. Un pas greşit şi ar fi alunecat în râul negru şi îngheţat, încălţat în cizmele lui de cauciuc luate din Sears, cea mai mare mărime de cizme disponibilă & cu cârpe îndesate la vârf pentru a sta fixate peste şosetele trase în picioarele lui care purtau mărimea patruzeci. Picioare de care ticăloşii ăia de la liceul din Forked River râseseră, spunând că sunt picioare de fată.
Nimeni nu mai râdea de NUME NECUNOSCUT, acum că era adult, niciodată cu el de faţă.
A aranjat cu grijă şalul, fără să se grăbească, chiar pe marginea unui bolovan pe jumătate acoperit de apă. Nu trebuie să dea impresia că a fost aruncat de sus, de pe mal, de la cinci metri înălţime. Pentru că îşi vor da seama. Trebuie să pară că a rămas agăţat de un colţ ascuţit al bolovanului, purtat de apele repezi ale râului.
Şi să aibă grijă ca şalul să nu se desprindă şi să fie dus la vale.
Până şi asta era o operă de artă. NUME NECUNOSCUT era un artist perfecţionist.
Aşa cum frumoasele siluete sculptate & modelate ale Căsătoriei raiului cu iadul erau formele desăvârşite în artă ale femeilor în carne şi oase, murdare şi înşelătoare.
Şalul alb de caşmir. O marcă a localităţii Inverness, din Scoţia. îl descoperise în spatele unei maşini parcate în spatele uneia dintre vechile fabrici transformate în galerii de artă & magazine de pe malul râului Weymouth. Presupunând că va veni o zi în care va avea nevoie de el. Când sau cum, asta avea să afle mai târziu.
Ceea ce acum e o certitudine cândva era doar în imaginaţia noastră.
Şalul alb de caşmir pe care i-l lăsase în dar lui DZ. De Crăciun. Deşi şi acesta fusese tot un semn. Dacă îl ia înăuntru, dacă îl acceptă şi îl poartă. îl împăturise cu grijă
în beteală de Crăciun & scrisese de mână o felicitare pe hârtie albă, rigidă PENTRU
DUANA, CU DRAGOSTE. îl aşezase în faţa uşii ei vopsite cu lac roşu, strălucitor. Poate că s-a întrebat de la cine era, care dintre iubiţii ei să-i fi lăsat un astfel de cadou în felul ăla, deşi în mândria ei de femeie fusese flatată, aşa cum NUME NECUNOSCUT
anticipase. Aşa că luase pachetul şi odată intrată, se grăbise să rupă beteala (aşa cum îşi imagina el, stând ascuns la volanul camionetei Ford parcate pe Mill Row, într-un loc retras). Aşa şi-a
1 în original, What is now proved was once only imaginea (William Blake). (N.
trad.)
pecetluit moartea! Râsul lui nu era un râs amar, ci doar îndrep-tăţit. Pentru că-şi dorise să o iubească. Dar nu fusese iubit la rândul lui. Pentru că între picioarele ei, orice femeiuşcă are ceva de curvă, aşa cum măruntaiele ei nu pot decât să fie pline de scârnăvie.
Nu era duşmanul lui DZ. Nu era duşmanul niciunui bărbat şi al niciuneifemeiuşti.
Dar ea se transformase în duşmanul lui prin furtişagul neru-şinat al ideilor lui NUME NECUNOSCUT, fără pic de recunoştinţă şi total imoral. Crucile aurite din
„colajele" ei hidoase şi siluetele zburătoare ale îngerilor mâniei, despre care ea pretindea a fi şoimi & vulturi şi ceara turnată manual, în care străluceau bucăţi de mică. Toate acestea încadrând nenumărate fotografii lucioase şi cărţi poştale vechi pe care el, de asemenea, le considerase a fi un mod subtil de a-şi râde de Căsătoria raiului cu iadul pe care ea o văzuse, nu se ştie cum, deşi susţinea că nu. (Pentru că
