Problema ţinea de lingvistică. „A dispărea" nu e decât un simplu cuvânt. Nu s-ar putea aplica în mod rezonabil unei infinităţi de evenimente.
Ochii lui Graeme s-au făcut mici de spaimă. Părul mătăsos care îi încadra feţişoara îl făcea să pară speriat şi vulnerabil. Era ca un pui căruia abia i-au crescut aripile, cu ochii mari şi cu ciocul deschis cerând să fie hrănit, să fie hrănit, să fie hrănit. Nevoia lui de mami şi de taţi era fără limite. Lui Matt nu i se părea că-i seamănă, deşi părul lui Graeme avea culoarea părului său în copilărie; din adolescenţă, părul lui Matt se tot închisese la culoare, iar până să împlinească treizeci de ani se transformase în grizonantul care e acum, cu firul gros şi sârmos ca o lână de oaie. Matt i-a dat un pupic lui Graeme, spunându-i:
- Graeme, nu-ţi face griji, OK? Nu o să dispari, îţi promit.
Dar Graeme şi-a împins căpşorul atât de tare în falca lui taţi, încât taţi a tresărit de durere.
- Taţi, eu ziceam de tine! a spus el, vorbind iar ca un copil care nu a deprins încă cuvintele. Tu nu o să des-paril Şi în tot acest timp, în noaptea aceasta ca şi în alte nopţi, Matt era conştient că
Tess este în cealaltă cameră, ascultând.
Şi dacă se întâmpla ca el să vorbească la telefon din biroul lui, era posibil ca ea să asculte pe la uşă sau de la un alt telefon din casă.
Era supravegheat în propria casă. Iubeşti altă femeie, nu-i aşa, Matt? Te rog să
îmi spui.
Dacă ea l-ar fi întrebat, el ar fi negat.
Pe nimeni. Pe nimeni de pe lumea asta, îţi jur.
Uneori, noaptea, în acele nopţi în care în cele din urmă Matt urca în dormitor, Tess îl ţinea strâns în braţe, fără să-i spună vreun cuvânt. Asta înseamnă intimitatea: cea mai profundă şi sinceră intimitate dintre un bărbat şi o femeie. Deşi acum nu mai era decât o intimitate de ordin fizic între ei. înainte ca noi să ne naştem, destinele noastre au fost menite şăfie mânâ-n mână. Acum, sufletul meu îi aparţine lui Nighthawk & al lui, mie. Cum ar fi putut Tess, biata Tess, să se ia la întrecere cu acea voce nocturnă si seducătoare?
Cum ar fi putut Matt să rămână surd la ea, odată ce îi atinsese sufletul?
Chiar şi atunci când făcea dragoste cu Tess, sau cel puţin când încerca să facă
dragoste cu Tess, mintea lui Matt îşi lua zborul din trup ca un vultur planând în văzduh. Iată-1 din nou în maşină cu Duana Zwolle, ieşind de pe autostradă spre locul lor secret dintre câmpurile de porumb. Era o zi de toamnă în care vântul îşi făcea de cap, cu un cer albastru, cu nori valsând şi pâlcuri de porumb foşnind. Stătea cu Duana Zwolle pe unul dintre malurile râului Weymouth, trăgân-du-i şalul alb de caşmir pe umeri, privind în depărtare la misteriosul râu acoperit de ceaţă. în cele din urmă, o lua de mână. Degetele ei calde şi surprinzător de puternice se împleteau cu ale lui.
Strălucirea din ochii ei negri, zâmbetul ei. In noul an, ne vom mărturisi iubirea. In noul an, nu ne vom mai teme.
Dar mai era şi Tess, iar Matt o iubea pe Tess. Tess era cea în carne şi oase. Şi Duana Zwolle nu era. Nu! Nu iubesc altă femeie!
Pentru că o parte din el, din Matt McBride, înţelegea nebunia pasiunii resimţite pentru fata dispărută. Chiar înainte să afle despre jurnal, înţelesese bine de unde izvorâse această atracţie morbidă. Duana Zwolle era o recrudescentă a vechii lui obsesii pasionale pentru Marcey Mason, aşa cum o boală de la maturitate poate fi o recrudescenţă a unei boli sau traume din copilărie. Nu sunt îndrăgostit de o fată
moartă! Nu sunt îndrăgostit de o femeie pe care nu am cunoscut-o niciodată. Aşa ar pleda. Asa ar insista.
Pentru că în viaţa lui era Tess, iar el trăia cu Tess; iar Duana Zwolle era absentă şi era puţin probabil să o mai vadă vreodată. Trebuie să fii realist. Tu nu eşti Nighthawk, eşti cu totul altcineva. De când cu şocul şi umilinţa percheziţiei, începuse să o aprecieze pe Tess mai mult ca oricând. De când căminul lor fusese invadat de străini.
(Oare Davey şi Graeme bănuiseră vreodată că în acea zi se întâmplase ceva? Că ceva nu era bine cu mami şi taţi?) In Weymouth, în cercul de cunoscuţi ai familiei McBride, umblau tot felul de bârfe... evident. (Deşi nici lui Tess, şi nici lui Matt nu li se pusese în mod direct nicio întrebare legată de acest eveniment, pentru că Weymouth era o aşezare prea civilizată pentru un asemenea comportament lipsit de tact.) La Krell & Asociaţii, Matt McBride nu-şi imagina privirile ironice aruncate de colegi şi tăcerile
suspecte atunci când se apropia de ei în timp ce vorbeau; aşa cum nu-şi imagina nici că Sidney Krell îl evita, încetând să-I mai invite să ia prânzul sau să dea pe gât un pahar împreună. (Nu ar fi fost nicio surpriză dacă propunerea ca soţii McBride să devină membri ai Weymouth Country Club ar fi fost dată uitării.) La fel cum nu-şi imagina nici tensiunea crescândă dintre el şi Tess, tensiune pe care nu o mai putea stăpâni.
Matt, ce s-a întâmplat? De ce nu vorbeşti cu mine, de ce nu ai încredere în mine?
De ce avem parte de acest coşmar?
Nici nu-i de mirare că atunci când Matt era plecat de acasă, Tess îşi reluase obiceiul de a-i umbla prin buzunare, prin lucrurile de la birou şi prin sertare, prin agende, prin calendarul de activităţi. Matt descoperea că agenda lui veche şi mult prea utilizată era îndreptată spre stânga, şi nu spre dreapta, în sertarul de sus al biroului, acolo unde o lăsa de fiecare dată. Sesiza şi cum calendarul de birou, o chestie supradimensionată, încărcat de însemnări, un cadou de Crăciun de la socrii lui, era aproape imperceptibil mutat de la locul lui, de lângă computer. Şi era clar că
Tess îi umbla prin fişierele din computer şi îi asculta mesajele telefonice. Dar jurnalul era ascuns bine, în biroul lui Matt. Tess nu avea să-l vadă niciodată.
In noaptea în care Matt fusese la Lismore ca să o viziteze pe Oriana şi în care se întorsese târziu acasă, cu respiraţia duhnind a vin roşu şi dulce, când în cele din urmă
ajunsese, după ora nouă, Tess, cu un zâmbet care ascundea nelinişte şi supărare, nu i-a spus decât:
- Dacă se întâmplă să lucrezi până târziu şi să iei cina în oraş, ai putea să-mi spui şi mie. Deşi nu mă mai aştept să faci asta.
Matt intenţionase să se scuze, dar se surprinsese spunând, aproape agresiv:
- Am pierdut noţiunea timpului. Sunt treburi la care trebuie să mă gândesc. Am făcut fotografii de-a lungul râului Weymoutii. îmi pare rău.
Era adevărat. După ce plecase de Ia Oriana, Matt fusese mult prea agitat ca să
vină direct acasă. Considera un triumf moral faptul că nu cedase tentaţiei de a merge spre Mill Row, să dea târcoale precum o stafie disperată şi îndrăgostită locuinţei cu obloanele trase a fetei dispărute. In schimb, preferase să meargă de-a lungul râului, spre Clinton Falls, oprindu-se de câteva ori ca să facă fotografii; se oprise pentru un singur pahar la o cârciumă de ţară, apoi luase drumul spre casă. Dar, încăpăţânat din fire, nu stătuse să-i dea explicaţii lui Tess. I se părea ironic că după ce respinsese avansurile sexuale ale unei femei, soţia lui îl judeca greşit şi credea că o înşală.
Matt s-a oprit nesigur pe scări şi Tess 1-a privit cu ochii plini de lacrimi şi s-au luat imediat în braţe, cu un fel de disperare. Apoi Tess i-a şoptit:
- Gata, Matt. Ajunge cât te-ai implicat în chestia asta.
Indiferent ce-ar fi. Te implor.
- În regulă, Tess.
- Promiţi?
- Promit.
.
