29
- Eşti Joseph Gavin... sculptorul?
- Sunt... sculptor. Tu cine eşti?
Calm, bărbosul stătea în pragul casei mobile părăginite, aşezate pe o platformă
de ciment. Buzele palide şi subţiri schiţau un zâmbet ostil. Matt, zâmbind cu siguranţa unui tânăr director american, a întins mâna cu un gest direct şi prietenos:
- Sunt Mathias McBride. Locuiesc în Weymouth. Sunt
colecţionar de artă contemporană şi totodată şi fotograf amator.
Bărbosul, holbându-se la Matt, nu i-a întins mâna. Avea orbite adânci şi privire de oţel. In lumina aspră a dimineţii, pielea ternă părea ciupită, urmele cicatrizate ale unei acnee mai vechi. Văzut de la distanţă, Gavin, dacă într-adevăr acesta îi era numele, ar fi putut să fie un tip atrăgător, cu pletele argintii până la umeri, ca ale lui Hristos, şi o barbă rară şi lungă care-i ajungea până-n coşul pieptului. Părea tânăr fără să fie tânăr, iar
salopeta îi era pătată de vopsea şi lut ca hainele de joacă murdare ale unui copil.
De aproape părea cumva desfigurat, cu o faţă asimetrică de parcă cineva i-o strânsese cu menghina şi apoi îi dăduse drumul, cu pieptul şi umerii mici înzestraţi cu muşchi, cu părul şi barba părând mai degrabă sintetice, decolorate cu acid. Mai ales barba era cea care i-a stârnit dispreţul lui Matt: jalnică, un smoc de păr care abia de-i acoperea bărbia mică, puţin proeminentă. Matt se abţinea tare mult să nu-1 apuce de ea şi să tragă.
Ticăloşiile. Rahat cu ochi. Căcănarule. Tu eşti făptaşul?
- Aşa că... mă gândeam, dacă tot am auzit atâtea despre tine, despre sculpturile tale, şi cum eu sunt colecţionar, mi-aş dori tare mult să văd...
- Cine ţi-a vorbit despre mine?
- O femeie foarte drăguţă care cred că este proprietara GalerieiTomato Factory.
Şi... alţii.
Gavin, dacă într-adevăr acesta era numele lui, trăgea nervos de smocurile din barbă. Ochii-i erau ca de cobră, aşa i se păreau lui Matt. Deşi o cobră nu este numai perfidă, ci poate fi la rândul ei înspăimântată. Treaba lui Matt acum era să alunge teama „suspectului". Cu o voce pur prietenoasă, rezonabilă, a spus:
- Sper că n-am nimerit în alt loc. Am fost ocupat cu o campanie de achiziţii pentru colecţia mea Americana şi mi s-a cerut să fac un reportaj pentru „Noi talente din noul secol" pentru revista American Art... de aceea şi am echipamentul de fotografiat în maşină, iii/z Joseph Gavin? Sculptorul?
- Sunt... NUME NECUNOSCUT.
Buzele-i palide şi subţiri au rostit cuvintele timid. în ochi i se întrezărea un licăr de mândrie pentru ceva la care nu se
aşteptase. Cuvintele astea rigide, ridicole... „Sunt NUME NECUNOSCUT"... erau încărcate cu o anume demnitate; în ciuda scârbei pe care o simţea, Matt trebuia să-i gâdile orgoliul tipului ăstuia. încă era tensionat, uşor ghemuit în dreptul pragului, şi nici acum nu dădea semne că ar accepta să-i strângă mâna lui Matt, dar parcă era mai dornic de vorbă acum şi părea c-ar fi crezut povestea lui Matt.
- Da, sunt sculptor. Dar creaţiile mele nu sunt de vânzare, pentru moment.
- Nu sunt de vânzare? Păi, de ce?
- Este... o muncă complexă. Nu este încă gata.
- Dar aş putea să văd creaţiile? După câte am auzit vorbin-du-se despre creaţiile lui NUME NECUNOSCUT, mi-aş dori foarte mult să le văd.
Matt a lăsat să se întrevadă o nerăbdare nevinovată. Şi din nou faţa bărbosului a fost străbătută de o străfulgerare de mândrie uimită, de exaltare, de confirmare.
Ştiam eu! Ştiam eu că sunt un geniu! Pur şi simplu, ştiam. Lui Matt aproape că-i părea rău pentru bietul om. Dacă era nevinovat? Dacă nu avusese nicio treabă cu Duana Zwolle, la fel cum nici Matt nu avusese? Pentru o clipă, i-a fost teamă că poate Joseph Gavin nu era răpitor, şi nici criminal, ci doar un simplu ratat.
în America celor care ţintesc sus, să fii ratat înseamnă să recunoşti că eşti demn de dispreţ, odios. Şi totuşi, un criminal?
Surprinzându-i zâmbetul din colţul gurii, cu dinţii stricaţi şi strâmbi deasupra bărbiei puţin proeminente, Matt mai că se îndoia de faptul că individul ar putea fi capabil să pună la cale vreun act violent, darămite să-1 pună în fapt.
- Eu... n-aş vrea ca figurile mele să fie fotografiate. Nu acum.
- Da, desigur, domnule... NUME NECUNOSCUT, îţi respect dorinţa.
Cu ochii scăpărând, cu pielea palidă acum îmbujorată de satisfacţie, bărbosul 1-a condus pe Matt într-un hambar pără-ginit, dezmembrat de vreme, din spatele terenului năpădit de buruieni. Omul călca pe scânduri înfundate adânc în noroi. Era o zi vântoasă de iarnă târzie. O lumină albă, puternică pătrundea din toate direcţiile.
Gavin locuia într-o suburbie semirurală, cu arbuşti şi tufărişuri, la marginea unei intersecţii de drumuri, numită Clinton Falls, într-o zonă de case pe roţi, de case rudimentare stil „ranch" şi locuinţe vechi de ţară, precar renovate. Aceasta era o zonă săracă din New Jersey, puţin cunoscută locuitorilor din Weymouth; unde valorile proprietăţilor scăzuseră de la an la an, unde nu se auzise de faima unor dezvoltatori imobiliari precum Krell & Asociaţii. Franşizele fast-foodurilor, benzinăriile deschise nonstop şi micile magazine înşirate de-a lungul autostrăzii de provincie sigur aveau un aer romantic pe timpul nopţii, care l-ar fi atras pe Nighthawk cu aparatul lui de fotografiat; doar că acum era dimineaţa devreme, la mare distanţă
de căderea nopţii.
De ore bune, Matt anticipase acest moment. Să fie singur cu „Joseph Gavin". El, Matt McBride, care nu stăpânea nicio procedură din cele utilizate de poliţie, în afară
de ansamblul vag de tehnici şi atitudini pe care şi le însuşise de la televizor şi de prin filme. înţelegea că ceea ce încearcă să facă e riscant, poate şi inutil. Căuta dreptate.
Şi poate că şi răzbunare. Dacă Gavin l-ar fi recunoscut? Era convins că bărbatul era originar
din Forked River şi era posibil ca Gavin să-1 fi văzut pe Matt în Lismore în după-amiaza cu pricina. Cu toate acestea, Gavin părea să se încreadă în el. Nu-1 suspecta.
Vrea să creadă ce-i spun. E disperat.
în timp ce era condus în spate la hambarul dărăpănat, având grijă să nu păşească
pe de lături în noroi, Matt era surescitat. Dacă l-ar vedea Phelan şi Ricci acum! în vreme ce detectivii din Weymouth erau agenţi-angajaţi ai statului, cu care puţini oameni, chiar şi cei nevinovaţi, erau dispuşi să vorbească deschis, şi pe care mulţi îi întâmpinau cu ostilitate, el, Matt McBride, nu era decât un alt civil.
