În Forked River Flame 75, iată-1 printre absolvenţi şi pe Joseph Gavin.
-Ele!
Surescitat, Matt a cercetat de aproape mica fotografie ovală. Era sigur că acesta este bărbatul care-şi spunea acum NUME NECUNOSCUT: deşi în 1975, la vârsta de aproximativ optsprezece ani, Gavin avea o faţă pământie, morocănoasă şi grasă. Nu avea deloc aerul mistic sau aura de Hristos de acum. Ochii îi erau înfundaţi în orbite şi pe jumătate închişi, părul, tuns exagerat de scurt. Părea timid, dar şi răutăcios. Sub imaginea lui nu era o listă de activităţi sau de sporturi practicate, ci doar explicaţia Joseph Elmore Gavin. Specializarea: Artă industrială.
Matt a stat aşezat cu albumul în mâini, privind minute în şir la Joseph Elmore Gavin. Uimit că-1 recunoscuse, având în vedere că acum Gavin arăta cu totul altfel; deşi ochii ăia, oasele feţei şi însăşi forma gurii erau inconfundabile. Gavin fusese brunet, aşa că probabil îl decolora acum. Slăbise. Expresia generală de acum nu era posacă, ci avea o privire naivă, copilărească, dornică de speranţă şi pătrunsă de un idealism stupid. încercase să se reinventeze într-un hipiot al anilor '60, cu decenii întârziere. Ori poate că suferise o tulburare psihică bizară care îl făcuse să se creadă
artist mistic, precum William Blake.
Dar oare putea un „artist mistic" să răpească şi să ucidă o femeie?
Ciudat mai era şi că Gavin îşi imaginase că-1 poate duce de nas atât de uşor pe Matt McBride. De parcă Matt - sau oricine altcineva - nu ar fi putut să-i dea de urmă
aici, în Forked River. De parcă numele Joseph Gavin nu ar fi fost cunoscut în Clinton Falls sau în altă parte.
Acum, cel puţin, Matt era sigur: bărbatul pe care-1 văzuse pe malul râului Weymouth, undeva prin octombrie, purtând şapca galbenă de piele, undeva nu departe de locuinţa Duanei Zwolle, bărbatul pe care-1 văzuse la volanul camionetei Ford în apropierea studioului Orianei atunci când încercase prima oară să vorbească
cu ea, în ianuarie, şi bărbatul care-şi spunea NUME NECUNOSCUT era Joseph Elmore Gavin, care absolvise liceul Forked River în anul 1975. Fusese un coleg de clasă mai în vârstă al lui Marcey Mason. Locuise în apropierea ei, undeva nu departe nici de locuinţa în care trăise Matt McBride.
El!El efăptaşul.
El a răpit-o. El a torturat-o şi a ucis-o. El a extirpat ceva din corpul ei. (Despre care nimeni nu pomenea.)
Şi dacă i-a făcut asta lui Marcey Mason, atunci i-a putut face si Duanei Zwolle.
Matt a înapoiat albumul secretarei, i-a mulţumit politicos şi, înainte ca ea să mai apuce să spună ceva, a ieşit din liceul Forked River ca în transă. Un clopoţel a sunat, fără ca el să-1 audă. Grupuri de adolescenţi se revărsau în jurul lui, dornici să scape de şcoală. Matt i-a urmărit până în parcare, iar după ce a urcat în maşină, a stat o vreme pe gânduri. Ochii îi erau umezi.
Îl durea capul. Ce ar fi trebuit să facă cu ceea ce tocmai aflase? Oare detectivii din Weymouth îşi dăduseră deja seama? (O să le trimită o notă anonimă. Era precaut în a avea de-a face din nou cu poliţiştii.)
Şi de ce nu ar fi vorba despre tine, McBride? Le ştiai pe amândouă fetele. Le-ai fi putut răpi, tortura şi ucide, şi pe Marcey Mason, şi pe Duana Zwolle. Să le ascunzi trupurile sfâşiate în Pine Barrens. Şi, acum, eşti bântuit de ele.
Matt conducea încet, cu mintea aiurea, de-a lungul stră-zilor înguste şi pline de hârtoape ale vechiului oraş natal. Gândindu-se că nu vrea să mai pună vreodată
piciorul în sediul unui departament de poliţie. Că nu vrea să mai fie vreodată
„intervievat" de ofiţerii de poliţie. Să mai treacă vreodată prin şocul şi umilinţa unei percheziţii. Casa lui, viaţa lui privată îi fuseseră călcate în picioare: pe soţia lui au făcut-o să-1 vadă într-o nouă lumină, schimbat. Niciodată nu va mai trece prin aşa ceva.
Gavin putea să fie vinovat limpede ca lumina zilei, totuşi poliţia nu avea să-1
aresteze, darămite să-1 condamne, fără probe. Ceea ce poliţia numeşte „probe solide" - „probe materiale". Nici măcar o mărturisire a faptelor nu ar fi fost de ajuns.
In caz că maniacul putea fi făcut să mărturisească.
Matt se gândea că, şi dacă ar pune mâna pe o armă, ar lipi-o de tâmpla lui Gavin, i-ar cere să spună ce i-a făcut Duanei Zwolle, iar Gavin ar ceda şi ar mărturisi... Fără
probe, mărturisirea ar fi fost inutilă.
Aşa este, dar corpul fetei dispărute ar fi putut să constituie o probă.
Numai că Joseph Gavin nu ar fi renunţat niciodată la el.
Pentru că era posedat de nebunie. Sclipirea aia din ochi, de siguranţă absolută.
Pentru că uneori îngerii îţi apar sub chip de om. Dacă ai ochi să vezi. Gavin nu ar fi cedat niciodată ameninţării cuiva, voinţa omului ăstuia era de piatră.
Aşadar, dacă Matt l-ar fi omorât pe Gavin, secretul legat de locul în care se afla Duana Zwolle, vie sau moartă, nu ar fi putut fi descoperit niciodată.
Pe drumul de întoarcere de la South Main spre Harbor Road; şi de pe Harbor pe Bayside; pe Bayside, trecând pe lângă casa în care copilărise, acum mult schimbată, având o nouă anexă din cărămidă aparentă şi ceea ce părea a fi un solar într-o laterală; un garaj modernizat fusese adăugat gospodăriei pentru a extinde spaţiul înghesuit. în bucătăria acelei case, acum domeniul unor străini, cândva mama lui îl zgâriase cu unghiile şi ţipase la el: „Drac împieliţat? Pe Matt l-au trecut fiori. Oare să
fi fost acolo o fărâmă de adevăr? Matt a aşteptat ca emoţiile să dea năvală peste el.
Măcar un sentiment de pierdere, de regret. De jale.
Nimic.
A rulat maşina pe Lebanon Avenue. Emoţionat de data asta, a trecut pe lângă
casa de pe colţ cu acoperiş de şindrilă a fetei dispărute. Şi casa aceasta fusese modificată începând cu sfârşitul anilor '70, transformată acum într-o mică clădire de birouri, ca majoritatea caselor de pe Lebanon Avenue. Dentist, atelier fotografic.
Care nu arătau că ar duce-o prea bine. După teribila moarte a lui Marcey, familia Mason se mutase din Forked River. Nu numai părinţii ei, ci şi restul rudelor. Ca şi cum numele Mason ar fi fost smuls din rădăcini.
Tatăl lui Matt spusese furios: „Dacă există Dumnezeu, acum este şansa Lui cea mare să ne mântuiască: să-1 prindă şi să-1 pedepsească pe ucigaşul fetei ăleia."
Dar ucigaşul lui Marcey Mason nu fusese prins niciodată, şi cu atât mai puţin pedepsit. Dumnezeu rămăsese indiferent la Forked River, New Jersey.
A fost cândva o vară în care Matt McBride pedala pe lângă casa familiei Mason, în viteză, nu încet, nedorind să fie văzut; ca şi cum ar fi avut o ţintă bine stabilită
pentru care pedala pe Lebanon Avenue. Trecând pe lângă casă, Matt privea cu coada ochiului, copleşit de emoţie. Cele mai multe dintre ferestrele de la parter aveau storurile trase şi iarba din curte era netunsă. ,Aş fi putut să o salvez. Dacă aş fi avut ocazia." Parcă ar fi fost un scenariu de benzi desenate, o fantezie de copil, dar durerea era totuşi reală. La fel de reală ca oricare altă emoţie din viaţa de adult a lui Matt.
