Poate că aş fi putut să o salvez.
- Asta credeţi dumneavoastră că înseamnă să fii catolic? a întrebat pastorul cu simpatie. Da, ar fi bine dacă aţi veni să stăm de vorbă. Mâine?
Au mai vorbit câteva minute, dar Matt a închis fără să stabilească o întâlnire fermă. în dimineaţa următoare a plecat în căutarea lui Joseph Gavin.
Băuse ceva înainte să îl sune pe pastorul Carey, ca să-şi facă curaj. Poate că aşa avea o scuză.
Şi asta făcea şi acum, era cu paharul la gură, la Oceanside Inn, pe Autostrada 9, la nord de Forked River. Era cu paharul la gură, deşi fusese ferm hotărât să se întoarcă la Weymouth, dacă nu destul de devreme încât să mai prindă câteva ore la birou, cel puţin să ajungă la timp la cina cu familia. Era cu paharul la gură, într-
una dintre acele cârciumi de pe marginea drumului pe care le găseşti la tot pasul la sud de Jersey şi în Pine Barrens, mai degrabă nişte dughene din lemn cu ferestrele acoperite cu folie de aluminiu pentru a ţine deoparte, în toiul verii, căldura arzătoare a soarelui. La exterior, lumina strălucitoare a unui neon ordinar anunţa că aveau bere de vânzare, iar la interior te lovea un miros stătut de bere, de fum de ţigară, de gel de păr pentru bărbaţi şi de transpiraţie de bărbaţi. Mintea-i fugea la Oceanside aşa cum era pe vremea liceului. Când alături de prietenii lui încerca să primească ceva de băut. Nu veneai niciodată cu o fată într-un loc ca acesta, pentru nimic în lume.
Şi acum, păşindu-i pragul, spera că se va găsi careva care să-1 strige: „Matt? Matt McBride? lisuuuse! Tu eşti?" Dar nimeni nu 1-a strigat. Trecuseră douăzeci de ani.
În ultimele trei luni, Matt purtase după el în torpedoul Acurei câţiva fluturaşi şi afişe cu fotografia Duanei Zwolle şi luase câteva cu el în cârciumă ca să le dea barmanului şi bărbaţilor care stăteau la bar. Matt nu se îndoia de faptul că era puţin probabil ca cineva din această parte de Jersey să o recunoască pe fata dispărută, dar s-a gândit că nu strică să încerce. Bărbaţii nu au rămas deloc insensibili. Şi-au dat afişele din mână în mână, le-au pus în lumină şi le-au examinat în detaliu. DUANA ZWOLLE, 26 DE ANI. DISPĂRUTĂ DIN 28 DECEMBRIE. LISMORE, NEW JERSEY. 50000
DE DOLARI RECOMPENSĂ PENTRU ORICE INFORMAŢIE CARE POATE DUCE LA GĂSIREA EI. Unul dintre bărbaţi, mângâindu-şi barba scurt tunsă, a spus că este posibil să o fi văzut pe această fată... „Sau poate că am văzut-o la televizor? Cu ceva vreme în urmă?" Un altul a spus că ar fi fost pe acolo vara trecută o fată care seamănă
cu cea din fotografie şi care locuia în Toms River cu un tip sau cu nişte ţipi, motociclişti; nu o mai văzuse de mult, cel puţin asta ştia sigur. Barmanul, un tânăr durduliu cu perciuni şi ochelari fumurii pe care nu şi-i dădea jos de pe nas nici în lumina slabă, s-a încruntat privind la fotografia Duanei Zwolle, spunând cu voce tristă:
- La naiba, sunt multe fete dispărute care seamănă cu ea. La fel ca sora mea vitregă. Fug de acasă, iar nişte bolnavi mintali pun mâna pe ele. Deşi nu ai ce să le faci!
Fac autostopul şi merg cu, gen, camionagii. Camionagii! Sfârşesc printr-o mlaştină
de prin Florida şi dracu' mai ştie unde să le găsească.
Cuvintele barmanului pluteau în aer. E posibil ca bărbaţii să fi sesizat că Matt McBride tresărise neplăcut. Un altul, mai în vârstă, a spus în grabă:
- Fiule, mi-aş dori să te pot ajuta, dar fata asta nu seamănă
cu nimeni cunoscut. Pare a fi indiancă sau ceva pe acolo? Adică, de loc, din India.
Un altul a întrebat cu îndoială:
- Unde este Lismore? La nord?
Când Matt le-a explicat cum că Lismore se află la vreo cincizeci de kilometri nord-vest de Newark, undeva pe la jumătatea distanţei dintre râul Delaware şi New York, bărbaţii au clătinat din cap de parcă ar fi fost puşi în faţa unei probleme dificile de
matematică. La nord de Jersey însemna o distanţă foarte mare. Unul dintre ei a spus, fluierând uşor:
- Cincizeci de bătrâne! Aş fi vrut eu să vă pot fi de folos, domnule.
Matt s-a hotărât să renunţe. Sau să-şi încerce norocul în altă parte. Mâinile îi tremurau. Acum, era cu paharul la gură, conştient de repercusiuni, ştiind bine că nu voia să-şi piardă controlul. Câţiva dintre cei din cârciumă i-au văzut privirea abătută, îngrijorată şi l-au întrebat ce treabă are el cu fata dispărută, iar Matt a ridicat din umeri şi a spus într-o doară că îi cunoaşte familia, că este îngrozitor ceea ce li s-a întâmplat şi că ar fi vrut să îi ajute cu tot ce i-ar fi stat în putinţă. Auzind acestea, barmanul a răbufnit:
- E aşa cum v-am zis eu, domnule: aceste puştoaice, la unele din ele n-ai ce le face. înţeleg că unele din ele n-are nicio vină, pe unele din ele pun laba nişte nemernici, dar altele...
chiar e vinovate. Şi-o caută. Fac tot ce dracu le trece prin cap, şi tu rămâi cu buza umflată, dacă mă-nţelegi ce vreau să spun.
Matt şi-a terminat berea, le-a mulţumit oamenilor şi a ieşit din cârciumă. Au strigat în urma lui, fără a fi ironici:
- Succes!
Cum, necum, era deja ora nouă seara.
La următoarea oprire, undeva pe Autostrada 36, în apro-piere de Sea Girt, Matt a tras lângă un telefon public şi a tele-fonat acasă. Era cu paharul la gură, dar hotărât să-şi păstreze simţul răspunderii. După primul târâit, i-a răspuns Davey, care 1-a întrebat pe taţi unde este, dacă este bine, apoi Tess i-a luat receptorul băiatului, agitată şi neliniştită. Matt s-a scuzat că fusese prins într-o întâlnire cu Sid Krell şi alţi câţiva; intenţionase să o sune mai devreme, să-i explice că nu avea să ajungă la cină, dar nu şi-a dat seama cum a trecut timpul. Spera că se simţea în vocea lui că regretă
sincer, fără să dea însă impresia că se simte vinovat. Deşi ar fi vrut să îsi susţină cauza în fata acestei femei, soţia lui. Te iubesc, iartă-mă, lasă-mă să plec. Tăcerea lui Tess nu era una obişnuită. Pe lângă ea, Davey şi Graeme făceau un ditamai tărăboiul. Nu ar fi trebuit să doarmă la ora asta? Matt auzea: „Taţi! Ta...tiii!" Neliniştit, a întrebat:
- Tess, ce s-a întâmplat?
Iar Tess i-a răspuns cu răceală:
- Este amuzant că l-ai menţionat pe Sid, Matt. Tocmai ce-a fost pe aici şi mi-a vorbit despre tine. Doar ce-a plecat.
31
Chiar şi în starea lui febrilă, disperat să ajungă cât mai repede la Forked River, Matt McBride îşi luase cu el echipamentul fotografic.
Nighthawk îşi luase cu el echipamentul fotografic.
Intuind că ar fi putut fi o noapte inspirată.
Doamne, cât era de emoţionat! Ca în nopţile acelea în care era sub efectul amfetaminei. Acum era cu paharul la gură, dar nu i se părea deloc nefiresc! O
prelungire a stării sufleteşti. Bine ţinută sub control. Mai ales aşa cum mergea acum, apăsat, iar vântul revigorant, umed şi rece îi era partener de călătorie, briza venind dinspre Atlantic şi suflând spre vest, şfichiuind valurile până la delir şi umplându-i ochii de lacrimi, Nighthawk era de neoprit, plin de viaţă şi stăpân pe sine. Şi fericit.
Fericit cum nu mai fusese de nici nu mai ţinea minte când.
De când făcuse fotografiile din Lismore, fotografii de doliu, Nighthawk stătuse la pândă. Acest an nou nu-i era prielnic. Bolnav de iubire după. fata dispărută. Şi cu sufletul ros de vinovăţie. Şi mintea lui rătăcind aiurea, fără să ştie ce direcţie să
