Ascultase de câteva ori la telefon acuzaţiile extatice ale mamei sale, cu stoicism si fără dorinţă de apărare. De patru ori pe an trimitea un cec cu o sumă considerabilă
(sumă care era tot mai mare odată cu inflaţia) la azilul Gulf Isle Retirement Villas, din Tâmpa, Florida, acolo unde mama şi sora lui erau rezidente „pe viaţă"; azilul includea facilităţi de îngrijire medicală şi se afla sub auspiciile Bisericii Penticostale a lui Iisus Hristos Răstignit. Uneori, mama lui Matt îi trimitea cărţi poştale religioase şi-i mulţumea; de cele mai multe ori, nu. Matt nu aştepta niciun răspuns din partea ei, şi cu atât mai puţin mulţumiri. Considera că îşi făcea datoria de fiu. Nu era un fiu prea bun, dar nu simţea nevoia să se scuze. Nici nu se considera vreun erou.
Bănuia că biserica avea grijă să-1 facă de bani, tapându-le pe mama lui instabilă şi pe sora lui, dar ce putea face? Ii ceruse unui avocat din Tâmpa, cu care avea oarecare afaceri, să investigheze locul şi omul îi raportase că părea a fi legitim; fusese recent construit şi era destul de curat, iar mama şi sora lui Matt „insistau că sunt fericite.
Foarte fericite".
Matt se hotărâse să-1 creadă pe avocat. Plătise doar ca să îşi facă datoria de fiu, dar al naibii să fie dacă avea să se simtă câtuşi de puţin vinovat. De la moartea tatălui său, când el avea douăzeci şi şapte de ani, îi era greu să mai spună că este fiul cuiva.
La sud de Newark, trecând prin South Amboy, cel mai sudic punct din Staten Island, Red Bank, un cartier general al Marinei Americane. La doar câţiva kilometri de ocean. Era nebunesc, impulsiv ceea ce făcea acum. Dar trebuia să afle. S-a oprit la Eatontown ca să alimenteze maşina şi pentru că trebuia neapărat să meargă la WC. Stomacul îi fusese întors pe dos de mirosul hambarului lui NUME NECUNOSCUT
Chipurile triste şi goale ale figurilor sculptate cu stângăcie, ochii lor de sticlă ridicoli.
Ajutâ-ne! Ajută-ne! Elibereazâ-ne. Nu ne părăsi!
Al naibii să fie, dar Matt McBride era hotărât să nu le părăsească.
Nu ştiuse foarte bine în ce se bagă atunci când pornise să-1 caute pe Joseph Gavin. Ştia doar că trebuia să facă ceva. Doar să-1 privească în ochi. Să-i audă vocea.
Prin acest Joseph Gavin să ajungă la. fata dispărută. în acelaşi timp, era hotărât ca după aceea să revină la Krell & Asociaţii. Unde era în urmă cu munca, cu fiecare zi mai mult şi mai mult; pe biroul lui, îl aşteptau contracte, documente, tot felul de liste tipărite pe care Matt McBride trebuia să le trimită, e-mailuri şi mesaje telefonice la care trebuia să răspundă, iar Sid Krell îi dăduse pe mână un proiect major, să
întocmească un contract uriaş de estimare a unui teren, în care erau implicaţi mai mulţi dezvoltatori, o potenţială afacere evaluată la douăzeci şi cinci de milioane de dolari... şi aşa mai departe. Oricum, de când o vizitase pe Oriana, Matt nu se mai simţea deloc bine la Krell & Asociaţii.
Când îl vedea pe bătrân, îl apucau nervii, era scârbit. De fiecare dată când trebuia să schimbe câteva vorbe cu bătrânul, simţea nevoia să-i dea un pumn în faţă.
Degeneratul naibii! Să o hărţu-iască el pe Duana Zwolle; să o sperie; să îşi dorească
„să o rănească pe fata aia ca s-o doară"... un bătrân obsedat sexual, libidinos.
Ticălosule, crezi că nu ştiu? Intre Matt McBride si Sid Krell era un adevărat câmp de
forţe, o tensiune incredibilă, deşi în public aveau inteligenţa de a păstra aparenţele unei relaţii amiabile. Matt bănuia că Krell îl suspecta că ştie despre implicarea lui în viaţa Duanei Zwolle; ca într-un labirint de oglinzi, în care fiecare oglindă reflecta o altă oglindă, distorsionând şi multiplicând imaginile la infinit. Aşa cum se lăuda Krell însuşi - era păianjenul gras şi zbârcit cu pânzele întinse până în inima Weymouthului.
Deşi, iar asta nu era ceva de lăudat, în ciuda a toate acestea, Matt îşi dorea să
creadă că Sid Krell îl privilegiat el.
Căci dintre toţi, nu era Matt McBride (căruia Krell îi spunea uneori „Mattie") fiul favorit, asociatul tânăr pe care şeful îl iubea şi pe care îşi dorea ca într-o zi să-1 ridice la gradul de partener?
De la conversaţia lor incomodă de la începutul lui ianuarie, Krell părea că îl cam evită pe Matt, iar Matt înţelegea bine de ce şi din cauza asta devenise destul de agitat. Deşi îl ura pe Krell, existenţa lui depindea de el. Câştiga o grămadă de bani, iar el şi Tess cheltuiau o grămadă de bani cu traiul în Weymouth. Şi nu era numai atât, pentru că dacă Krell l-ar fi dat afară, Matt ar fi rămas fără slujbă, fiind nevoit să-şi caute de lucru într-un domeniu de-a dreptul dement, în care competiţia era uriaşă; dar nenorocitul ăsta bătrân l-ar fi blestemat, s-ar fi răspândit repede prin tot New Jersey-ul vorba că Mathias McBride jr ar fi la ananghie. Dacă
Matt era concediat şi rămânea pe drumuri, chiar şi pentru o scurtă perioadă, părinţii bogaţi ai lui Tess, care de ani de zile aşteptau să prindă o ocazie să-şi bage nasul în căsnicia fiicei lor, ar fi insistat „să-i ajute". I se strângea stomacul numai când se gândea la asta.
In timp ce se spăla pe mâini într-o toaletă murdară dintr-o benzinărie din afara Eatontown, se privea bănuitor în oglindă. Pupilele îi erau dilatate, pielea înfierbântată şi pătată. Acesta era Matt McBride jr? Cu o zi în urmă, la Krell & Asociaţii, îi zărise pe Sid Krell şi pe alţi doi asociaţi juniori angajaţi într-o discuţie serioasă în timp ce ieşeau din clădire; fiecare avea o servietă în mână, iar Matt bănuise că se îndreptau spre un prânz de afaceri la unul dintre cluburile lui Krell. (într-o clipă de panică, se întrebase dacă nu cumva fusese si el invitat si uitase.) Prinzându-i privirea lui Matt, care se uita lung după ei, bătrânul şi înţeleptul Sid Krell rânjise şi îi făcuse cu mâna în stilul lui oarecum brutal, în timp ce continuase să meargă. Hei, băiete, cum merge treaba, sunt ocupat acum, aşa că nu mă deranja... ai priceput?
Ar fi trebuit să mă strecor în biroul lui Krell. Să verific dacă revolverul de calibru 35 este în sertar. Mi-ar fi prins bine sâ-l am la mine ştiind că urma să mă întâlnesc cu NUME NECUNOSCUT. Poate că mi-ar prinde bine şi de-acum încolo.
Ca multe alte oraşe de la sud de Jersey, Forked River se extinsese în ultimii zece ani, dar fără să prospere prea mult. O fâşie din Autostrada 9, la câţiva kilometri de Portul Lanoka, era în curs de dezvoltare - în special moteluri ieftine pentru turiştii care nu-şi permiteau să plătească preţurile mult mai mari practicate de motelurile de la ocean, din Island Beach. Conducând maşina prin Forked River în toiul după-amiezii, Matt era pregătit să fie năpădit de tot felul de amintiri vechi şi
dureroase; în schimb, s-a enervat din cauza traficul lent. El se grăbea! Pe Garden State, a călcat pedala de acceleraţie.
La liceul Forked River se construise o anexă, undeva prin spate, şi o parcare extinsă, dar, de altfel, nu se schimbaseră prea multe de când fusese ultima oară pe-acolo, la înmormântarea tatălui său. In urmă cu nouă ani. Acesta era un punct de reper al adolescenţei lui Matt McBride, un loc atât de familiar odinioară, încât şi legat la ochi ar fi putut să-i străbată toate coridoarele, în sus şi-n jos. Se aşteptase ca din nou să fie lovit de un val de emoţie, dar nu a fost deloc aşa. Intrând în clădirea liceului pe uşa din faţă, aşa cum nu făcuse niciodată ca elev, Matt nu a avut vreme să se uite la vitrina cu trofee expusă permanent în foaier, la pereţii acoperiţi cu fotografii înrămate ale echipei de fotbal Forked River, vechi de zeci de ani. Mathias McBride jr intrase în echipa liceului în al doilea an şi jucase şi ca junior, şi ca senior. Cândva, să
facă parte din echipă, să poarte tricoul echipei fusese pentru el mai important decât însăşi viaţa, după cum crezuse la vremea respectivă.
Dar cât de simplă era viaţa pe atunci!
La biroul administrativ, Matt s-a prezentat unei tinere secretare ca fiind absolvent al generaţiei '79 şi că a venit ca vizitator; ar avea permisiunea să răsfoiască
o parte dintre albumele din vremea respectivă? Solicitarea ar fi putut părea puţin ciudată, dar tânăra era drăguţă şi nu a durat mult până când Matt s-a trezit aşezat într-o cameră alăturată, pe o canapea din
piele, răsfoind în grabă Forked River Flame 77. Nu fotografia care-1 înfăţişa pe el era cea pe care o căuta, ci pe cea cu Joseph Gavin.
Dar nu a găsit-o. Printre absolvenţi erau numeroşi elevi al căror nume de familie începea cu iniţiala G, dar Gavin nu era printre ei.
La începutul secţiunii seniorilor absolvenţi, pe o pagină dedicată exclusiv ei, se afla o fotografie mare cu Marcey Mason. Aceasta ar fi fost fotografia de absolvire a fetei dacă ea ar fi apucat să trăiască şi să termine cursurile alături de clasa ei. La vederea chipului frumos al fetei, a feţei zâmbitoare şi radioase, Matt a fost cuprins de emoţie. Adult fiind, se întreba cât de potrivit fusese ca editorii albumului de absolvire să aleagă o fotografie în care fata era atât de fericită pentru a-i comemora moartea.
Dar poate că Marcey Mason era fericită în toate fotografiile. Sub fotografie scria simplu: In memoria iubitei noastre Marcey (1959-1976). Fotografia ovală era încadrată de o bandă neagră.
Matt nu-şi putea lua ochii de la fată. Să fi fost NUME NECUNOSCUT vinovat si de moartea ei?
A trecut peste toate celelalte fotografii din album, nefiind neapărat curios să se găsească şi pe el. Pierduse de mult albumul lui de absolvire din '79, dar nu suferea din cauza asta. Când Marcey Mason era în ultimul an, el era în al doilea. Iată-1 pe Mathias McBride jr de la clasa doamnei Farrell; şi în al doilea rând al echipei de fotbal. Matt nu s-a putut abţine să nu zâmbească văzându-şi moaca tânără şi rânjind. Tunsoarea
soldăţească îl făcea să pară idiot, dar un idiot simpatic. Pe frunte avea o pată care probabil că era un coş.
Era surprins de amatorismul cu care fusese realizat albumul. Paginile lucioase, căptuşite cu o pânză verde-militar şi scrise cu litere aurii ieşite în relief i se păruseră
odată culmea rafinamentului. Cât de mândru a fost când l-au ales să facă parte din echipa de fotografi care s-a ocupat de album! Acum, nici nu-şi mai amintea care fotografii dintre zecile din album fuseseră făcute de el.
