un ii alătur i de alţ ii.5 Civitas te rrena nu este [A:03335 1] înteme iată
la-ntâmplare şi n ic i desfi inţată la-ntâmplare. C i este fondată pe baza unui al do ilea fapt istor ic. În planul de mântu ire al lu i Dumnezeu, numa i acest fapt istor ic ar putea face din Hristos o realitate istor ică şi concretă. 6 Acest al do ilea fapt este obârş ia comună din Adam, fundamentul unei eg alităţ i între oameni dare şi obl igator ii.7
Această egalitate există pentru că, după cum spune August in , ,,neamul omenesc a fost înteme iat, ca ş i cum ar fi fost înrădăc inat
[tamquam radicalite r], pr in Adam"8• , Înrădăcinat" înse amnă că
n imeni nu poate scăpa de această obârşie, iar pr in această obârşie a fost inst itu ită o dată pentru totdeauna determinaţia capitală a existenţe i umane.9 Aşadar, ceea ce- i une şte pe toţ i oamen ii nu e o asemănare întâmplătoare (similitudo). C i, ma i degrabă, ase mănarea lor se înteme iază cu neces itate şi a fost statornic ită istor ic pr in obârş ia lor comună d in Adam şi pr intr-o înrud ire d incolo de s impla asemănare. 10 Această înrud ire creează o egalitate nu de 5. De civitate Dei, X, 17: ,,Fiindcă, desigur, orice viaţă comunicară trebuie să pună accentul pe rel aţiile sociale".
6. V. Epistola lui Pavel către romani, 5, 12-21, pentru corespondenţeledintre Hristos şi Adam; de asemenea, De peccatorum meritis et remissione, I,16-19.
7. Sermones in epistolam Johannis primam, VIII, 8: ,,Trebuie să-ţi doreştica toţi oamenii să fie egal ii căi".
8. De Genesi ad litteram, VI, 9, 14.
9. Sermones, 96, 6: ,,D acă prin lume î nţelegi oamenii, arunci acela carea păcătuit cel dintâi a făcut rea l umea coacă".
IO. De civitate Dei, XIV, 1: ,,Am spus dej a, în cărţile dinainte, că D umnezeu a avut două scopuri când i-a făcut pe roţi oamenii să-şi aibă obârşiaîntr-un singur om. P rimul său scop a fo se să confere unicate neamului omenesc prin asemănarea cu natura. Al doilea său scop a fo st să lege omenireacoacă cu legătura păcii, prin înrudirea de sânge, într-un singur roc armonios.
[ . . . ] Păcatul pe care l-au săvârşie a fo se atât de mare, încât a stricat î ntreaganatură umană, în sensul că natura umană s-a transmis generaţiilor viitoare cuo aplecare spre păcat şi cu necesitatea de a muri". V. şi ibid., XII, 22: ,,D umnezeu a creat un singur individ, nu fiindcă acesta era menit să rămână singur,166 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
trăsătu ri şi nici de înzestră ri, ci de situa re. Toţi împă rtă şesc acela şi destin. Individul nu e singur în lumea aceasta. El a re tovarăşi-dedestin (consortes), nu doa r Într-o situaţie ori alta, ci pent ru o viaţă.
Înt reaga sa viaţă e privită ca o situaţie destinală apa rte, situaţia finitudinii . 1 1 În asta constă în rudi rea tutu ro r neamu rilo r, şi deo potrivă înfrăţirea şi comuniunea lor (societas) .
Cu toate că această egalitate este doa r implicită în cetatea te restră, ea ne pe rmite să înţelegem inte rdependenţa ce defineşte în mod fundamental viaţa socială în comunitatea lumii. Această
inte rdependenţă se vădeşte în schimbu rile reciproce p rin care oamenii t răiesc laolaltă. 12 Atitudinea indivizilo r unii faţă de alţii se ca racte rizează aici p rin credinţă (credere), ca distinctă de o rice cunoa şte re reală o ri potenţială.13 Înţelegem înt reaga istorie, adică
toate acţiunile omene şti şi temporale , [A:033352] crezând - ceea ce-nseamnă având încrede re, însă niciodată înţelegând (intelligere).
lipsit de compania altor oameni, ci pentru ca unitatea comunităţii şi legăturaarmoniei să însemne mai mult pentru om, căci toate neamurile trebuiau să
fie unite nu doar prin asemănarea de la natură, ci şi prin afeqiunea datorată
rudenie i".
II. Confesiuni, X, 4, 6: ,,De aşa fel este folosul mărturisirilor mele, nu aceea ce am fo st, ci a ceea ce sunt acum, încât îmi voi spune mărturisirile nunumai înaintea Ta, cu o tainică bucurie cutremurată şi cu o tainică mâhnireplină de speranţă, ci şi în auzul fi ilor credin cioşi ai oamenilor, al celor careîmpărtăşesc bucuria mea şi sunt p ărtaşi la condiţia mea de muritor, concetăţeni ai mei şi călător i împreună cu mine, însoţindu-mă pe calea mea şipăşind fie înaintea mea, fie în urma mea" [ed. rom. cit., p. 443, cu mici modificări (n. cr.)].
12. Diversae quaestiones ad Simplicianum, I, 16: ,,Căci societatea omenească
e unită prin schimburi reciproce".
13. De diversis quaestionibus octoginta tribus, 48: ,,Există trei tipuri deobiecte ale credinţei. Unele sunt întotdeauna crezute şi n iciodată în ţelese,precum întreaga istorie, care străbate toate aqiunile temporale şi omeneşti.
Altele trebuie înţelese pentru a fi crezute, precum toate raţionamentele omeneşti. Al treilea tip sunt acelea care mai întâi sunt crezute, şi abia după aceeasunt înţelese, precum chestiunile divine".
VIAŢA SOCIALĂ 167
Această credinţă în celălalt este credinţa de care va da el însuşi dovadă în viit orul nostru comun. Fiecare cetate terestră depin de de această dovadă. Şi totuşi, această credinţă care se naşte din interde pendenţa dintre noi precedă orice dovadă posibilă. 14 Existenţa continuă a omenirii nu se sprijină pe dovadă. Ci se sprijină pe credinţa necesară, fără de care viaţa socială ar deveni imposibilă .15
Egalitatea a fost dintotdeauna condiţia prealabilă a interdependenţei mundane, însă n -a fost niciodată înţeleasă tematic în organizarea societăţii pe pământ. Situarea oamenilor nu e explicit egală
câtă vreme moartea e mai degrabă un simplu fapt ce ţine de natură
decât o manifestare a păcătoşeniei, a şadar câtă vreme individul nu ştie ce înseamnă cu adevărat egalitatea. Până când importanţa ei nu e cunoscu ră, interdependenţei dintre oameni nu-i poate lu a locul izolarea în care individul îşi caută fiinţa proprie. Oculrarea egalităţii îl conduce pe Augustin la întrebarea : , Spune-mi, te între b, cu ce ochi vezi voia prietenului tău în privinţa ta ? Căci nici o voie nu se poate vedea cu ochii trupeşti" 16. Aici echivalentul încrederii reciproce este o inca pacitate de a vedea (supra , nota 14), după cum în altă parte era incapacitatea de a înţelege (supra, nota 12). A vedea este o posibilitate de a cunoaşte, ba chiar una evidentă. Totuşi, a cunoaşte voia altuia în privinţa mea e relevant numai în interdependenţa dintre noi . În egalitatea tuturor oamenilor înaintea (în faţa) lui Dumnezeu, pe care iubirea de aproapele o face tematică, această „voie în privinţa mea" (care poate fi amicală ori ostilă) ţine tot de nediferenţiere, ca şi întâlnirea mea concret tem poral ă
14. De fide rerum invisibilium, 2, 3: ,,Î nsă, cu si guranţă, ca să-l puila-ncercare pe prietenul tău nu te-ai sup une primej diilor dacă n-ai crede.
Ş i, di n moment ce te sup ui astfel încât să-l p oţi dovedi, crezi înainte să
dovedeşti" [aici şi la restul citatelor din De fi.de ... , trad. mea (n. tr.)] .
15. lbid., 2, 4-3, 4 : ,,D acă această credinţă din treburile omeneşti dispare,cine nu va băga de seamă oare în ce dezordine se vor găsi ele şi ce zăpăceală
teribilă va urma? �adar, când nu credem ceea ce nu putem vedea, armoniava pieri şi societatea omenească însăşi se va clătina".
16. lbid., l, 2.
168 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
[A:033353] cu celălalt în calitate de prieten ori du şman. Nu semnificaţia lumească a celeilalte persoane o are în vedere fiece întrebare a mea despre ea. Ci faptul că ea este înaintea ( în faţa) lui Dumnezeu. Şi totuşi, prin faptul de a fi înaintea (în faţa) lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, adică în egală măsură păcătoşi.
Obârşia comună a omenirii este părtă şia la păcatul originar.
Această păcătoşenie ; moştenită la naştere, îi e dată cu necesitate oricui. Nu se poate scăpa de ea. E aceeaşi pentru toţi oamenii. Egalitatea situării înseamnă că toţi sunt păcătoşi. ,,Întreaga lume s-a făcut vinovată de la Adam. "17 Această egalitate e faptul care prevalează şi care şterge toate deosebirile. Astfel, chiar dacă există mai multe state şi comunităţi, de fapt există întotdeauna numai două
cetăţi - cea bună şi cea rea, cea al cărei temei e Hristos şi cea al cărei temei e Adam. 18 Într -un sens sim ilar, nu există decât două
