Căc i însemnătatea aproapelu i nu e legată de creşt in ism. Forţa coez ivă a cred inţe i comune în Hr istos e secundară . Credinţa în Hr istos răscumpără trecutul, şi doar trecutul comun poate face din credinţă o cred inţă comună . Numai acest trecut este comun tuturor . Pentr u lume trecutul e o evidenţă, şi doar creştinul resimte trecutul drept păcat în această manieră expl icită. A-l conduce pe aproapele său la această clar itate a fi inţe i sale propr ii, a-l „duce cu sine la Dumnezeu" . (r apere ad De um) este îndator irea pe care creştinul o asumă porn ind de la propr iu -i păcat d in trecut. ,,El e
; 35. De civitate Dei, XIII, 15: ,,Devreme ce Dumnezeu a creat pentru omo' natură nemuritoare, omul e supus morţii trupeşti nu printr-o lege a naturii, ci drept pedeapsă pentru păcat". V. şi Sermones, 231, 2.
36. De civitate Dei, XIII, 2: ,,Despre cea dintâi moarte, moartea trupului,se poate spune că este b ună pentru cei desăvârşiţi şi rea pentru cei păcătoşi".
37. Sermones, 151, 7: ,,Aceasta îmi face rău, căci îmi stârneşte dorinţerele. Aceasta nu-mi face rău, căci nu mă trage la rău. Şi în această luptă stă
coată viaţa celui desăvârşit".
38. Sermones in epistolam Johannis primam, X, 8.
VIAŢA SOCIALĂ 177
de aceeas i n atură cu tin e. [ .. . ] În to ate es te p recum es ti si tu.
,
, ,
Recunoaşte-l d rept fratele tă u. " 39 D e aceea, fug a [A:033361] şi retrag erea în s ing ură tate e un păcat. 40 Î i răp eşte cel uilalt p rilej ul să
s e s ch imbe. 41 Astfel, p rin înstrăin area de lum e, h arul d ivin dă un nou înţ eles aflării-laol al tă a o am en ilor - apă rare împo triva lumii.
Aceas tă apă rare e tem elia noii cetăţ i, cetatea lui D umn ezeu. Înstrăinarea în s in e dă n aştere unei noi află ri-laol altă , ad ică unui nou mod de a fi un ii laolal tă cu şi pen tru alţ ii, care exis tă alături de vech ea societate s i împotriva ei. 42 Noua viată so cială , care-si
,
,
,
are temeiul în H ristos , s e defineşte p rin iub ire recip rocă (dil ige re
invic em) , care ia locul d ependenţei recip ro ce. Credinţ a s farâmă
legăturile care-i înlănţuiau p e o am en i de lum e în sensul o riginar de cetate teres tră , şi astfel cred in p p une capă t dependenţ ei oamen ilor unii de alţii. Aşad ar, relaţ ia unui ind ivid cu un altul în cetează
să m ai fie ceva de la sin e-nţeles , aşa cum era în interdependenţă.
Fap tul că n u m ai este ceva de la s ine-nţ eles s e văd eşte pe de o parte p rin porun ca iub irii, iar p e de altă p arte, p rin caracterul ind irect specific acestei iub iri.
Când dobândes c claritatea fiinţ ei m ele p roprii p rin cred inţă, fiinţa cel eilalte p ersoan e d evine şi ea clară , p rin egalitate. N umai atun ci celălalt va deveni fr_atele m eu (,,frate", pen tru aproap ele, şi
„iub ire frăţ eas că" s un t term en i p e care-i regăs im în toate s crierile lui A ug ustin). D in această legătură frăţ eas că se naşte ca ritas, care 39. Sermones, 56, 14.
40. Confesiuni, X, 43, 70.
41. Sermones in epistolam Johannis primam, VIII, 2: ,,Oare a vrut să spună
că ar trebui să ascundem de ochii oamenilor toate lucrurile bune pe care lefacem ş i să ne temem să le facem văzute? Dacă vă temeţi de spectatori, n-osă aveţi imitatori; aşadar, trebuie să fi.ţi văzuţi". V. ş i VIII, 9: ,,Căci, dacă
ascundeţi b inele de ochii oamenilor, îl ascundeţi ş i de a fi imitat de aceştia.
Făcând astfel nu mai aveţi laudă de la D umnezeu".
42. Liber de catechizandis rudibus, 19, 31: ,,Astfel, cele două cetăţi, unaa celor răi, cealalţă a celor drepţi, întinzându-se de la începuturile neamuluiomenesc până la sfârşitul timpurilor, se întrepătrund acum în trup".
178 IUBIREA LA SFÂNTUL AUGUSTIN
este totodată o necesitate. 43 Este o necesitate fiindcă din pricina păcatelor din trec ut n u p utem scăpa din l umea preexistentă nici măcar prin izolarea credinţei. Com unitatea l ui Hristos e înţeleasă
ca un tr up ce îsi
J contine
J
toate măd ularele în sine îns usi.44
J
Fiecare
suferă laolaltă cu ceilalţi . 45 Aici se găseşte hiper bola ultimă a ideii că fiinţa e com ună t ut uror. Individ ul e complet dat uitării
[A:033362] în favo"area com unităţii. Individ ul a-ncetat să mai fie altceva decât un simpl u măd ular, şi întreaga sa fiinţă stă doar în legăt ura t uturor măd ularelor în Hristos. 46 Iubirea reciprocă devine iubire de sine, de vreme ce fiinţa sinel ui propri u al oricăr ui om se identi fică c u fiinţa l ui H ristos, a şadar c u fiinţa tr up ul ui din alcătuirea căruia face parte ca mădular. 47 Augustin foloseşte arareori această hiperbolă în care ambig uitatea fi inţei omene şti în l ume, exprimată prin întrepătr underea celor două cetăţi, este înlăturată.48
